YONNELAND

There are people that are going to love you and people that won´t be affected by you and your existence. There are people that are going to notice you and people that won't even look at you at all. And that is completely fine. It´s not their loss, and not yours either, call it chemistry if you like, or attraction, or "they don´t have what it takes" or even "I don´t have what it takes", it doesn't matter if we don't have a decisive name for it or a certain definition, it is what it is. 

But when you do find someone or get found by someone that sees you, notices you entirely, pays attention to your body, mind and soul and you feel the same way back towards that person, now tell me if that physical and chemical and psychological connection doesn't feel like something marvelous, so beautiful that we almost tend to call it "magical". 

But it´s not magical, it´s just compatible. 

Don´t feel sad over an incompatibility.

Imi place sa citesc ce obisnuiam sa scriu. Ma face sa imi dau seama cum si in ce directie m-am schimbat, si daca imi place ce am devenit sau imi placeam mai mult cum eram inainte. 

Mai am si surprize dragi si calde, melodii si grupuri de care uitasem si le ascult acum in timp ce scriu postarea asta si imi pun un zambet pe buze. 

Stii, am crescut. Spre deosebire de altii, am fost profunda, prea profunda, mai demult, apoi mi-am dat seama incetul cu incetul ca profunditatea sperie, e intensa, inabuseste. Si am invatat sa fiu mai superficiala, mai rece, mai distanta, mai ca altii. 

Acum... as putea sa iti spun cum e mai bine? Cum se simte o persoana mai bine? Cred ca am gasit pe undeva echilibrul, si pe altundeva am gasit si maturitatea sa nu ma mai schimb pentru comoditatea altora, who matters doesn´t mind and who minds doesn´t matter, right?

Fii cu mine in momentele de schimbare si adaptare, asa o sa fim impreuna pana la urmatorul popas, cel putin.

.

Pentru ca sunt faine

Si adevarate

Si pentru ca nu tot timpul vreau sa vorbesc de mine

Mama-Marie e bunica din partea lui tata. O femeie inalta si slaba despre care am putine amintiri. Dar ea m-a invatat sa crosetez, si ma incuraja sa fur ata colorata de la mama sa imi fac cordeluta. O femeie cu o pofta de viata nemasurabila cand in prezenta nepoatelor ei. Pe nepoti nu i-a prea iubit pentru ca ea deja avea 3 baieti, de baieti era satula. Dar pentru nepoate sarea ca Nadia Comaneci pe covor, si ne dadea ciuperci si mamaliga pe ascuns, si ne invata sa maturam si sa bagam gunoiul sub covor daca nu gasim farasul. Si de la ea am invatat sa mananc nuci cu paine, si tot ceea ce venea din mana ei era delicios. 

Nu ne spunea povesti, nu ne invata sa fim cuminti si ascultatori, iar cand am fugit de acasa m-a ascuns la ea in camera din fata, fara sa ma certe.

Ne gadilea pe toti copiii de pe strada si toti copiii o vroiau pe ea de bunica, ce gelozie pe capul meu cand toti au inceput sa ii zica si ei "Mama Marie". 

Nu se strofoca* sa ma invete matematica, sau sa citesc, sau sa fiu tot mai isteata, doar ma iubea

Iar pe ea am iubit-o cel mai tare. 

Apoi s-a dus, iar eu am crescut, si iubirea a inceput sa aiba alta defintie.

Struguri

Nuci

Mere

Prajitura

Gratare

Ciorba

Tocanita

Ce mai vrei? Cum sa mergi cu mana goala ca de la casa pustie.

Family love inseamna mancare, multa manacare.

Aici timpul sta in loc, si lumea imbatraneste si muscatile sunt in floare, si mancarea e ca la mama acasa.

Si tú me olvidas

si miro

la luna de cristal, la rama roja

del lento otoño en mi ventana,

si toco

junto al fuego

la impalpable ceniza

o el arrugado cuerpo de la leña,

todo me lleva a ti,

como si todo lo que existe,

aromas, luz, metales,

fueran pequeños barcos que navegan

hacia las islas tuyas que me aguardan.

si poco a poco dejas de quererme

dejaré de quererte poco a poco.

me olvidas

no me busques,

que ya te habré olvidado.

el viento de banderas

que pasa por mi vida

y te decides

a dejarme a la orilla

del corazón en que tengo raíces,

piensa

que en ese día,

a esa hora

levantaré los brazos

y saldrán mis raíces

a buscar otra tierra.

si cada día,

cada hora

sientes que a mí estás destinada

con dulzura implacable.

Si cada día sube

una flor a tus labios a buscarme,

ay amor mío, ay mía,

en mí todo ese fuego se repite,

en mí nada se apaga ni se olvida,

mi amor se nutre de tu amor, amada,

y mientras vivas estará en tus brazos

sin salir de los míos.

Casa mea e vesela si cocheta.

"Şi motanul toarce-n sobă de blazat ce-i. - Măi motane,

Vino-ncoa să stăm de vorbă, unice amic şi ornic.

De-ar fi-n lume-un sat de mâţe, zău! că-n el te-aş pune vornic,

Ca să ştii şi tu odată boieria ce-i, sărmane!

Oare ce gândeşte hâtrul de stă ghem şi toarce-ntruna?

Ce idei se-nşiră dulce în mâţeasca-i fantazie?

Vreo cucoană cu-albă blană cu amoru-i îl îmbie,

Rendez-vous i-a dat în şură, ori în pod, în găvăună?

De-ar fi-n lume numai mâţe - tot poet aş fi? "

M. Eminescu

Whenever something happens and other people are witnesses to your life they have a reaction, asked for or not. And that´s OK, I, myself have my own reactions and thoughts, and I do tend to express my opinions, asked for or not. 

I am a proud person, I even heard about myself that I may look like an annoying know-it-all and that "she thinks she´s such a smart ass". Well, if they are not calling me "fat ass" or "ugly" I´m OK with that. I´ve been called worse :))

But I don´t have it all figured out. Actually these days my voice in my cute little head was the quietest of them all, and I have all these opinions and thoughts and interpretations of what other people think life is all about, love is all about, people are all about, religion is all about, family is all about, business is all about. 

See, I cannot reach any conclusions like these people have. I envy how they can be so sure of their absolute truths, my truths are so dependent on today, on my hormone levels, on the time of the month, on everything. I can be logical and tough for like one hour and a half and I can be forgiving of all mankind in the next half an hour. 

I can´t decide if I want to be a white angel or a black angel, or if I wanna be an angel, or if I believe in angels at all. And then these people -some of which I love and some of which I don´t even care about, and some of which proved being more than I ever expected from them- anyhow, these people seem to have crossed that conclusions line. They even make predictions about the future based on their absolute conclusions, and they are so sure about them that I may even buy that for a few minutes. And then their certainty fades away and I go back to my self. 

I cannot decide my final conclusions in life, not about work, nor about friendship, family, love, hatred, not even about if I wanna have kids or not some day. 

I know life is about choices, and choices, although many times I want to think that it´s not like that, most of my choices are taken based on my feelings, on my emotions, because in the end the heart sets up my brain thoughts. And decisions are so much easier when they come from the heart, not more correct, but who´s to say what´s correct or not. We can say "time will tell", but I don´t think I agree with that either. You know, there is a saying that comes from Heraclitus: "No man ever steps in the same river twice, for it's not the same river and he's not the same man." Today I may foresee a "time will tell" epiphany, but by when time will have told, it will mean so much less. 

Now listen to what I´m listening. I like the feeling of this song. No focus on the words although they are not bad either. 

Have a great day!

Nu stiu ce te asteptai de la mine si stiu ca nu o sa aflu niciodata. Pot doar sa presupun ca te feresti de oglinzi si de ganduri pentru ca e mai usor asa. Iti repeti trairi si amintiri intr-o alta tonalitate, distorsionata intr-adevar, ca sa poti sa ai dreptatea, sau justificarea, definitiva.

Mai pot sa presupun ca ai fi vrut o despartire lunga si dramatica, care sa continuie in prietenie, in a avea inca grija de tine si din cand in cand si tu de mine, daca ti-ar fi convenit pe moment, pentru ca de acum cel putin nu mai simteai nici o obligatie, si nu ti-ar fi fost greu sa imi amintesti asta de fiecare data cand nu erai dispus sa fii acolo.

Ce nu te asteptai, cred, era sa iti spun sa te muti mai repede, sa lasi cheile si sa iti iei perna. Sa iti aduni catrafusele si papucii de alergat si sa ma lasi in singuratatea mea.

Iar ceea ce te-a surprins mai tare a fost ca am inchis usa in liniste si pace, te-am lasat sa pleci plecand si eu, fara cearta, fara a arunca nimic in fata, fara a iti cere mai multe explicatii, fara a da vina pe tine, fara nici macar a juca teatru. Oarecum as fi vrut sa iti soptesc ca nu faptele m-au bulversat, ci faptul ca nu mi-am dat seama mai din timp. Greseala mea.

Si astfel despartirea ne-a fost fara ceremonie. Scurt, rapid si la subiect.

La despartirea noastra n-am ramas nici macar noi. Nici nu ne-am uitat bine unul la celalalt ca ne-am si dus, imediat, pe alte carari, ca sa nu pierdem cumva momente pretioase din noua noastra viata. La despartirea noastra au ramas doar spectatorii, vorbind despre ea mai mult decat noi si dand mai multe explicatii decat era nevoie.

Imi pare rau ca nu te-am iubit mai mult. Imi pare rau ca nu am putut sa strig dupa tine, sa strig la tine. Imi pare rau ca nu mi-a venit sa plang de disperare si nu am simtit cum mi se surpa pamantul de sub picioare.

Imi pare rau ca nu m-ai cunoscut asa cum sunt, si ce imi pare cel mai rau e ca vad ca nu te-am cunoscut nici eu pe tine.