Primul pas nu inseamna un nou inceput. Inceputurile noi se decid intr-un loc tainic si firav de cele mai multe ori. Primul pas e posibil sa il faci la o saptamana, la o luna, la trei ani sau poate niciodata. Si totusi, un nou inceput ramane neinceput daca nu e insotit de un prim pas.

Astfel de ganduri ii veneau in timp ce conducea undeva peste limita permisa spre plaja. Si-a promis cu ani in urma ca o sa vada rasaritul. Era asa de la indemana, asa de aproape, asa de usor. Nu avea nevoie nici de curaj, nici de bani, nici de incurajare. Ce a oprit-o pana acum sa vina? Cum poti sa ai chef sa faci ceva, sa ai toate mijloacele necesare, sa vrei... si sa amani mereu. Nu e vorba doar de a vedea rasaritul, e vorba de lucruri mult mai mari... si mult mai mici.

A trecut si ultimul semafor rosu ce ii statea in cale si a intrat cu masina pe plaja. Ar putea oare sa ramana impotmolita? Nu se ingrijoreaza... mereu va fi o solutie sa iasa din orice, cu atat mai mult dintr-o plaja nisipoasa. S-a dus cu masina pana ce au inceput stancile sa  coboare spre a se racori in apa sarata. Era  undeva sus... stanga, dreapta : apa... pe versurile si pe melodia unui cantec vechi priveste rasaritul aceluiasi soare pe care incerca sa il caute la varsta de 8 ani pe plaja din Eforie Nord intr-o dimineata rece impreuna cu tatal si fratele ei. A vrut sa faca o poza, desi nu ii plac lucrurile tipice. Dar stie ca nu e o persoana tipica, asa ca o poza tipica nu o sa ii sifoneze parerea de sine. se simte libera, se simte implinita. Se simte iubita. Petrece o jumatate de ora pe acea colina ascultand valuri ce se sparg si pescarusi ce isi cauta hrana.

De atatea ori uita ca libertatea nu sta in lipsa problemelor si a responsabilitatilor, sau in a se retrage intr-un loc unde nu o stie nimeni... ci de atatea ori libertatea e in atitudinea ei. Simte ca a crescut, ca s-a schimbat, ca s-a maturizat... desi ii e frica de toate astea: de maturizare, de schimbare. S-ar zice ca vrea sa ramana un copil... sa simta, sa rada, sa sara, sa cante, sa fie sincera si nu vrea sa accepte ca a fi matur inseamna sa renunte la toate astea. De-aia o doare fiecare compromis, de accea nu se fereste sa se arate trista, de-aia uraste ca azi sinceritatea si inocenta se asociaza doar cu o varsta intre 0 si 12 ani. Nu vrea sa fie tot copil, vrea ca fiind mare sa nu isi piarda stralucirea odata cu cresterea.
Nu avea nevoie sa vina pana aici ca sa isi aminteasca de asta. Nu are nevoie sa mearga niciunde ca sa isi aminteasca de ce crede, de ce simte. Vrea sa nu fie legata de un gand, de un loc, de reguli. La fel de bine ar fi putut sa se gandeasca acum si la a sterge frigiderul de ciocolata. Nu trebuie sa faca nimic, si tocmai asta o elibereaza ca sa vrea sa faca lucrurile bune si bine.

ps. nu s-a impotmolit in nisip cand a plecat