YONNELAND

Ma stiu aventuriera, curajoasa si fara pera multe emotii sa raspund cand sunt intrebata.

Dar sunt si comoda, ma complac atunci cand imi este bine si … nu imi place sa ma mut. Punct. As pleca in vacante lungi, dar imi place sa stiu ca am casa mea, cu dulapul vesnic dezordonat si camera aia cu care vreau-nu vreau ma identific, pentru ca am pus in ea tot ce mi-a placut.

Acum ca trebuie sa strang tot si sa le duc in alta parte mi-a intrat cheful de filozofeala despre cum poate camera in care stai sa te defineasca in absenta ta, asa ca arunc o ultima privire inainte sa dau totul jos.

are si necunostinta frumusetea ei cu nuanta de inocenta.   

28.06.2012

Stia ca si-a lasat peter pann-ul in urma cand a invatat in sfarsit ca nu poti face nimic pentru a determina pe cineva sa te iubeasca, si ca, mai mult, daca ii marturisesti pierzi repede posibilitatile. A invatat cum cu tactica, cu indirecte, cu atentie la detalii poti afla ceea ce intrebarile directe nu afla, iar asa se salveaza pe ea insasi si de lipsa de demnitate. 

Fericirea nu doare, iar sentimentele raman mai intense cand sunt tacute. Nu pentru ca si-ar pierde calitatea prin expunere, ci pentru ca expunerea nu reuseste sa transmita adevarata lor calitate.

Intr-un loc foarte vizitat din apartament am reviste. Le rasfoiesc, am opinii si reactii in capul meu, apoi probabil raman cu ele in mana si le duc la mine in camera. Cand e C. acolo ii zic ca unii omeni sunt prea superficiali, la care el: "nu stiu de ce citesti revistele alea".

Am inceput sa imi pun gandurile pe o foaie (virtuala), rand pe rand, capitol pe capitol. Partea interesanta? Cand scrii pentru tine nu trebuie sa incerci sa te faci inteles, doar sa te exprimi. Poti sa te invarti de la o limba la alta, cum te simti mai comod in fiecare. Poti sa folosesti expresiile tale, referintele tale, amintirile tale pentru ca stii la ce te referi. Mai mult, citind twitter de la @TheGoogle_Facts am dat peste: persoanele care vorbesc cu ele insele sunt persoane inteligente... ce mai vrei? :P

Español:

Me lo merezco. Que se olviden de mí. Que se encuentren novias y que sean felices y que les caiga mal a ellas y que no quieran invitarme a sus bodas. 

Porque les he enseñado mis encantos y no les he dejado entrar en mi corazón, porque me mantenía alejada y los llamaba solo cuando me sentía sola y fea y necesitaba un abrazo; porque después de ese abrazo los alejaba otra vez.

Cica una din cele mai terapeutice practici pe care putem sa le facem si e la indemana noastra e sa ne folosim puterea imaginatiei pentru binele nostru. Adica: sa iti gasesti un loc linistit in care sa stai tu cu tine si sa te gandesti cum ar fi idealul tau de viata, un fel de: cum ai vrea sa fii peste 5-10 ani.

Ya está aquí… el día en el que escribo mi primer post en español… nop. Nada de emoción… simplemente ha salido así.

Es una serie de ideas, pensamientos que he tenido por la mañana.

Lo interesante de los pensamientos es que no siguen ninguna norma, ninguna temática. Simplemente ocurren. Intenta escribir todos tus pensamientos. Te sorprenderán.

A veces tengo algun pensamiento y digo: “seguro que lo recordaré el resto de mi vida” y al día siguiente me doy cuenta de que ya se me ha olvidado. Por eso de vez en cuando escribo algunos pensamientos que destacan.

Los de hoy no es que destaquen tanto… o, a lo mejor, aun no me lo parece, pero a mí me han hecho gracia y me lo he pasado super bien escribiendolos :D

>Es inmaduro pensar que les vas a caer igual de bien a todos

>Entiendo que es tu forma de ser, pero eso es exactamente lo que no me gusta de ti: tu forma de ser

>Un poco de realidad y algunas lecciones de humildad no nos van a matar. Creo

>Algunos sentimientos de algunas personas hacen que me sienta incómoda

>Necesito otra camiseta verde que vaya con mi diadema y mi bufanda

>Consejo para chicas: cuando pasas caminando al lado de un hombre y te das la vuelta y sabes que te sigue mirando (=analizando) gírate de repente, observa donde se fijaba su mirada y mírale fijamente sin apartar la vista. No digas nada. (Busted) Lo entenderá. Funciona. True story.

>05:05/06:06/07:07/08:08 whaaaaat? Hasta que no me lo dices no me lo creo!

>Voy 15 minutos retrasada por pararme a escribir esto. Conductor del autobús que no podía pasar por culpa de mi coche: Gracias por tu sonrisa, me has alegrado 2 minutos de mi vida!

>Voy a dejar de creerme lo de los aviones. Es imposible que pienses tanto en mí. O si :-“

>Sí. En mi mente estoy hablando con la gente e imagino sus respuestas. ¿Qué passsssa?

>Estoy escribiendo mientras conduzco. 90 km/h. Sí. Es peligroso. Me gusta. Debería parar ya. Ups… sentido contrario. Pffiw… menos mal que no hay nadie…

>No voy a escribir nada más hasta que no tenga pensamientos más profundos. 8:20/5ºC/Track 49/ Ares 20-Vilafranca 31

>He mentido. 1307,2 km esta semana. ¿Te gusta conducir? Sí, y no, no estoy conduciendo un BMW

>Chico de la furgoneta en la que pone “Frigorífico”, que me has asustado y mi reacción espontánea ha sido “¡hola!”… eres guapo :D

>Ares 6 km. Me gusta este puente

>Ares 1137 m.

>En serio que esa roca gigante parece un castillo. Adriana tenía razón. Deberían haber construido un castillo dentro de la roca. Hubiese quedado genial. O a lo mejor hay una base secreta dentro de la roca de donde lo están vigilando todo… y yo aquí adelantando a mi bola :-“

>Nieveeee!!! Cuaaaanto tieeempo!!! (23 horas :P) Has perdido volumen, peso. ¿Qué has hecho?, ¿Dukan? Repuesta imaginaria de la nieve: “no, deshidratación, el sol ya no es lo que era ayer(suspiro)”

>Pasados unos minutos, yonne sigue pensando en el sol, la nieve… “a lo mejor el sol quiere a la nieve y por eso la mira tanto, y esa “mirada” hace que se derrita”.

>Respuesta a este pensamiento: “si, pero la gente debería saber que cuando se quiere de forma egoísta llegas a cambiar al otro, a hacerle daño, a destrozarlo, y finalmente a dejarlo ya que ya no eres lo que eras cuando te conocí y me enamoré de ti . ¡Pues claro! ¡Si has hecho que cambie! ¿Demasiado profundo? Es lo que hay…

>Algunas curiosidades que tengo hacen que me sienta mala persona…

>Awwww… me han regalado galletas caseras… esa mujer es encantadora!!! La próxima vez que haga brownies le voy a traer a ella también…

>Hay gente que es tan amable que te despista. Querida abuelita, gracias por saludarme con la mano. Pensaba que querías algo.

>He acabado la ruta. Castellon: 85 km. A disfrutar de la música, de la vista y de las galletas :D 

>Castellfort 1275m. A bajaaaaar!

>Estoy llena. Me he dejado 1.

>Vale. No soy mala persona. Además, como puedes decir de alguien si es mala persona o no? ¿Calculamos el % de los pensamientos, hechos, intenciones y la mayoría decide? Creo que no funciona así. La justicia te juzga y condena aunque seas en 99% de las ocasiones una “buena persona”. Es que… nos gusta tolerar. Y más que eso… nos gusta que nos toleren. Y más aún, nos encanta tolerarnos a nosotros mismos. Casi que no nos cuesta nada…

>Castellón 55 km 10:00. 12ºC Debería quitarme la chaqueta. Me siento como Baba Dochia bajando la montaña…cuanto tiempo sin pensar en esa historieta. Cuando escriba esto en el blog voy a buscar el link del cuento.

>Odio los coches que de lejos parecen coches de policía

>La próxima canción que me guste mucho la voy a poner como canción del post

>Falsa modestia aparte: pasar tiempo conmigo mola :))

>10:10/13ºC/Track77

>Decidido! Bethel Music: This is what you do: It´s always like springtime with you… you make me come alive…

>Odio cuando veo un coche que se parece a un coche de policía, pienso que es solo un coche que se parece a un coche de policía y cuando me acerco me doy cuenta de que es un coche de policía :-|

>Pienso en ti. Se me ha olvidado cambiar la velocidad. 3500 rotaciones… así es como se malgasta el combustible :-“

>Veiculo longo prepárate para verme la parte de detrás. La mía no, pervertido, la de mi coche :P

>Tendré que comprar pegatinas de flores para este coche también. He tomado nota. Evidentemente

>Castellón 13 km/10:27/Track 80/Calcula el promedio de la velocidad

>140 km/h :O Es culpa de Kutless!!! Se me ha olvidado lo del radar… ¿A cuánto iba? Cara preocupada…

>2 minutos más tarde: nunca me han multado desde que conduzco un coche alquilado… ¿Cómo funciona? Mirada curiosa…

>10:31/Castellón 5 km/15,5ºC

>10:35. Ya está. A descargar la devolución y luego a ir a casa, que esta noche toca trabajar de verdad.




post update: una semana más tarde--->>> sí que me han multado...:-" la foto ha salido bien... lo unico malo... no me veo :(

                                            

Eram in anul 2 de faculta, ora de lingvistica computationala (asta vrea sa dea grai calculatoarelor-si reuseste in multe masuri, si inca are planuri pentru si mai mari masuri). Atunci am dat prima data de ideea: un motor de cautare care sa iti raspunda exact la intrebari. Sa iti dau un exemplu: cand vrei sa cauti pe internet care sunt trenurile de la valencia la cluj, sa nu scrii: „mersul trenurilor in romania”, „trenuri internationale”, „legaturi directe valencia -cluj” ci sa scrii: cum ajung cu trenul de la valencia la cluj? Si sa ti se raspunda: asa: „nu este tren cu legatura directa/ este tren cu legatura directa si se procedeaza asa: ... - ca si cand mi-ar raspunde direct mie, ca si cand si-ar da seama ca intrebarea mea e numai a mea si raspunsul trebuie sa fie adresat mie... sa imi vorbeasca internetul, nu sa il citesc.

Google draga... iti dai tu seama ca ti se cere viata? Oamenii te intreaba. Oamenii vor sa le fii prieten. Si totusi, oarecum tacerea ta inca le da incredere in tine... pentru ca inca esti cat de cat impartial; tu nu spui: „asta e adevarul”: ci ii trimiti pe cei ce te intreaba despre adevar pe toate caile pe care s-a vorbit despre el fara sa iti dai o concluzie a ta.

In culisele blogului meu pot sa vad cuvintele cheie prin care s-a ajuns la el. Cand am citit prima data am zambit cald... stii ce am vazut acolo? Ce preocupari au cei ce au ajuns la mine „acasa”: „gand de dimineata azi”, „scrie ca sa nu pierzi florile gandului tau”, „hope”, „si au trait feiriciti”, „ce sa ma fac cu mine”, „cum identifici un om inteligent”, „fata care priveste in jos” etc. Google i-a trimis pe cei cu astfel de preocupari la mine acasa :D. Prea mare incredere mi se atribuie... daca sunt un virus ce va invata numai prostii? Glumesc :D

Si totusi, e un farmec aparte sa intri anonim prin parerile oamenilor, nu lasi comentarii, doar analizezi; nu trebuie sa raspunzi sau sa fii de acord, nici macar impotriva. E terapeutic sa te plimbi prin google. Dai de probleme, de intrebari, de pareri, de solutii, si schimbi paginile cu vieti de oameni, cu concluzii, cu idealuri, iertari si pedepse,.., si te simti asemeni unui calator tacut din tramvai care i-a vazut pe toti cum au urcat, cum s-au grabit, cum s-au imbrancit si cum si-au cedat locul unul altuia, te cobori apoi la o statie oarecare, te dai jos fara sa spui nimic, fiind cu o idee mai infrumusetat de simplul fapt ca observi lumea. Maine o sa fii unul dintre ei, azi pastrezi distanta.

Eu nu sunt google, eu am o concluzie pentru astazi: Oamenii sunt fragili.

(iarta-mi incoerenta inca o data... multumesc... mereu o faci)

Mi se intampla des cand trebuie sa studiez pentru cate un examen. 

Citeam despre lingvistica aplicata, despre cum a aparut acest termen, ce presupune si am aflat cum a evoluat in disciplina de-a lungul timpului, cum s-au facut  congrese, reviste, adunari de fonduri, s-au tinut discutii, s-au contrastat idei, s-au contrazis lingvisti, s-a ajung la conlcuzii gresite, altele relative, in fine, multa bataie de cap. La un moment dat citeam despre cate cuvinte, pagini, esee a cuprins revista Language Learning, directori ce s-au schimbat, articole cu numarul de pagini, carti scrise in urma publicarii in revista: un „Best of” al articolelor... si gandul meu in timp ce citesc 30 de pagini despre inceputurile disciplinei Lingvistica Aplicata este urmatorul: oamenii astia efectiv n-au de lucru. N-au chef de vizitat? De mancat? De iubit? De ingrijit flori si copii? Trebuie ei sa rasfoiasca zeci de numere ale unei reviste si sa le rescrie titlurile si paginile in alte publicatii? Chiar simt placere cand fac asta?

Ma gandesc cum stau ei in fata unui calculator si numara la pagini, si noteaza titluri, si oameni ce au scris articolele... oare in timp ce fac asta, ce gandesc? „Cat de entuziasmati o sa fie studentii aia din anul 4 de filologie engleza cand o sa trebuiasca sa citeasca tot ce scriu eu in paranteza(an, autor, pagina, paragraf, numarul revistei, si-cine-stie-ce-alte-minuni-de-date). De dragul lor o fac!” Daca toti la care le sunt draga procedeaza asa... mai bine sa nu fiu draga nimanui :P

Si mai mult... stau ei seara in pat si se streseaza dar nu de cum functioneaza limbajul, ci de cum scriu cei ce se gandesc la cum functioneaza limbajul? Cum se impleteste lingvistica cu sociolingvistica, cu pragmatica, cu lingvistica aplicata, cu cea computationala... si mai mult, vad de o neaparata importanta si urgenta majora sa mai inventeze cate o ramura a lingvisticii? Mult timp liber trebuie sa aiba oamenii astia.

Dar intrebarea mea e: unde se ascund, ca sunt o gramada, dar nu dai de niciunul la coada la magazin.

Cred ca totusi in public nu ies cu nimic in evidenta, toti vorbesc despre familie, prieteni, mancare, bani, cariera, iar cand se pun pe scris planuiesc sa amarasca anii de studii a zeci de studenti. Unii sunt sadici, sunt convinsa.

Sa zic ca nu e interesant deloc? Nu! Intr-adevat, un grad de interes imi consuma, dar nu chiar asa de mult precum presupun cartile lor.

Poate e pasiunea lor. Daca da, ii iert.

Pot sa ii respect si totusi pasiunea lor sa mi se para cat de cat ciudata?

Oare sunt doar ignoranta? Cum se impaca aceasta ignoranta a mea cu profunzimea de care zic eu ca dau dovada?

Cred ca e adevarat: toti suntem ignoranti, numai nu fata de aceleasi subiecte.

relax..take it ea-a-sy, for there is nothing that we can do... na na na na na

 

Zilele astea m-am pus frumos pe citit, in ideea ca ma pregatesc pentru sesiune. God Help!

Singura problema(„singura” e un eufemism) e ca nu citesc ce tine de materiile de facultate, inca. Saptamana trecuta inca citeam basme in romaneste, ieri „Adevarul despre casatoriile intre persoane de acelasi sex”, astazi deja m-am apropiat de calculator si totodata de notitele ce trebuie sa mi le descarc sa ma apuc de invatat. Inca n-am facut-o. Dar totusi, m-am apropiat de sfera asta intrucat chiar am ajuns la pagina de la facultate. Yey! Inca putina, foarte putina vreme si chiar voi ajunge sa imi descarc notitele. Eu am speranta.

Ideea e ca azi ma uitam la site-uri de facultati. M-am plimbat pe la University College Cork, Irlanda, intrucat ieri mi-a trosnit o idee. Imi placea tonul cu care se prezentau „ofertele”. Apoi curozitatea m-a impins sa analizez cu acelasi ochi si pagina de la facultatea la care merg si sa vad daca nu m-ar fascina altfel pagina daca as privi-o ca si cand as avea tragere de inima sa studiez aici- recunosc, am o reticenta... poate pentru ca ma simt vinovata ca dau rar pe la scoala :-¨

Faza e ca am dat de grupul de investigatii al Universitatii Jaume I si mai era scris si in engleza, deci m-a convins. Si citesc, si citesc... spun despre ce e vorba, nu?

Pai, cam asa: vor sa faca un robot un pic mai avansat decat l-au facut altii pana acum. Adica, ochiul lui sa aproape recunoasca ceea ce recunoastem noi. Pe romaneste, adica robotii vor sa fie ca noi. In caz de depresie si sentiment de inferioritate gandeste-te ca visul unui robot e sa ajunga sa vada ca tine. Esti idolul si idealul unui robot LOL

Asa, intre timp am aflat si ca noi vedem sacadat, doar ca avem un creier super tare care uneste imaginile, si pe langa asta ca ochiul are o singura raza de atentie, si chiar daca noi zicem ca vedem tot ce e in fata noastra, in realitate vedem doar o anumita portiune, cealalta e in ceata. Cum ca de obicei nu cred pana ce nu ma conving, am ridicat ochii de la ecranul de laptop si mi-am dovedit ca nu m-au mintit. Adica, daca ma uit la cartile ce sunt in biblioteca din fata mea, oglinzile colorate ce se afla doar la 40 de cm la stanga de biblioteca, desi le am in fata, le observ, dar nu le vad clar. Cand mi-am schimbat atentia pe oglinzi, biblioteca era in ceata. Deci da, oamenii astia stiu ceva.

Apoi la finalul prezentarii in scris a acestui proiect (da, chiar l-am citit pana la capat :P) zice care e scopul acestui robot: The aim is to prove that the prototype robot is capable of emptying a shopping basket with objects of different size and shape, without leaving them fall, and of placing them neatly in another location. V-am lamurit? :P deci pentru cei care ma plac sau chiar daca nu ma plac ma citesc si nu stiu engleza: scopul proiectului e sa demonstreze ca robotul e capabil sa goleasca un cos de cumparaturi cu obiecte de diferite marimi si forme, fara sa le scape, si sa le aranjeze in alt loc. Ce tare, nu?

Hmmm, nu! Pentru un robot, nah, poate, dar pentru un om nu. O facem asa de des ca ni se pare ca nici n-o facem. Poate diferenta sta in detaliul: „sa nu le scape”... are sens :-”

Si mi-a venit atunci in minte: Cat de minunat e Dumnezeu. Cat de tare e El. Cat de inteligent si intelept. Pentru a duce acest proiect de la facultate s-au unit vreo 4 departamente, zeci de oameni, iar Dumnezeu a facut universul, a facut planeta, a facut omul, m-a facut pe mine, mi-a facut mana. Si da, eu pot sa iau niste obiecte de diferite forme si marimi dintr-un cos de cumparaturi si sa le pun pe masa. Pot sa le pun si in sertar. Pot sa le scap si sa le ridic de jos, si pot sa citesc eticheta si pot fi spontana si sa nu te astepti la ce o sa fac cu ele. Nu desconsider munca celor ce vor sa faca roboti, le inteleg pasiunea, dar iau in consideratie munca lui Dumnezeu care le-a facut pe toate. Cat de minunata e lucrarea lui Dumnezeu. Cat de complexa. Cat de sofisticata. Odata cu gandul asta mi-a venit in minte o melodie draga: Ce mare esti!

Am vazut zilele astea un citat frumos de-a lui Francis Bacon: Putina stiinta te departeaza de Dumnezeu; multa stiinta te apropie de Dumnezeu.

Bine, bine...

Ma pun sa si invat ce chiar imi trebuie pentru examene, dar nu poti spune ca nu e interesant ;)

Rojo - Cuan Grande es Él
   
  Asculta  mai multe  audio   pop

   Cred ca e gresit. Cred ca in momentul in care cauti un numar de oameni e gresit.

   Sa ma explic:

   E in super mega giga mare voga facebook, twitter, youtube, etc. si peste tot ti se cere sa placi, sa fii fan, sa urmaresti, sa subscribe... si cu cat numarul mai mare cu atat mai bine.

   Ideea ce o am la baza e faptul ca in momentul in care incepi sa faci ceva pentru ca stii ca e ceea ce lumii i-ar placea sa faci nu se mai numeste arta, ci marketing. Stiu stiu stiu ca economia ne musca pe toti si tre´ neaparat sa scoatem bani iar ce mod mai eficient sa scoti bani decat folosindu-ti talentul... si totusi. Din toata inima cred ca cel ce scrie nu trebuie sa scrie in ideea ca o sa fie citit iar celui ce citeste trebuie neaparat sa ii placa; cel ce canta sa cante ce il indeamna sufletul iar nu ceea ce se vinde; cel ce face poze sa isi capteze viziunile in fotografii... etc.

   Mai mult decat atat... e asa de simplu sa captezi ceea ce se vinde, ceea ce lumea, ca ansamblu, vrea; iar aici enumar cele mai frecvente dintre ele:

   Si o sa insist asupra ultimului punct mentionat:

Mi se pare ceva de-a dreptul fascinant, si ca sa explic o sa ma folosesc de un citat ce l-am copiat nu-mai-stiu-de-unde: Oamenii faimosi sunt aceia care lucreaza o viata intreaga ca sa fie recunoscuti ca pe urma sa poarte ochelari de soare ca sa nu ii recunoasca nimeni. Multi iti vor like-ul, fac din el tinta lor, dar niciodata nu iti amintesc ca nu e deloc o chestie reciproca. Ar fi super tare dupa ce dau „like” la Mc Donalds sa imi lase mie comentarii la profil: si noua ne place de tine... si sa mai fie si sinceri... daca tot e sa fiu dreapta, fie, accept si sa zica: noua nu ne place de tine daca chiar nu le place :D LOL oricum, ideea e: reciprocitate.

   Cred ca a rasarit o intrebare in mintea ta: si ce-i rau sa le placa celor din jur ce faci tu?

   Pai, tocmai asta e: nu trebuie sa nu le placa; dar scopul tau sa nu fie sa le placa lor, ci sa exprimi in ceea ce faci o parte din tine; iar daca ceea ce faci ajunge sa placa nu-i rau deloc, e chiar faina treaba, si implinitoare. De fiecare data cand compui o melodie, sau faci o poza, sau inregistrezi un video, sau scrii o carte sa le faci ca si cand tu ai fi singurul ce l-ar vedea.

Mi-e dor de o senzatie... Atunci cand in sfarsit dupa un an scolar dormeam pana la 12 si ma trezea soarele intrand furis pe fereastra… primul gand era: unde-i telecomanda si unde-i Dani ca sa nu mi-o fure?  Mamaliga lui de copil ca s-a trezit inainte. Lasa ca il trimit eu pe afara si i-o fur: muaha ha ha ha 

De cateva zile ma doare capul. Mi-am zis ca e de la invatat. De doua zile nu am mai invatat nimic. Nu era de la invatat.

Pe langa asta sunt agitata si mi-e rau. Mi-am lasat dieta in pace si m-am pus sa manac si eu ca tot omul...nu era nici de la nemancat... acum ma simt doar vinovata ca am renuntat la dieta :-”

Azi ma enerveaza ideea de vacanta... cum poti sa stai o saptamana si sa lenevesti, sau sa te intinzi la soare stiind ca luni la ora 5 o iei inca pentru un an de la capat?  Asta in cazul in care dupa vacanta nu ajungi mai obosit decat inainte de ea... ceea ce e foarte posibil...  

Toate ca toate, dar mie nu imi place incotro merg directiile pe aici... pe aici=lume

Mie mi-e dor de o vara la razboieni...dar asa, o vara intreaga... cu flori, cu mures, cu dormit in fan, cu prieteni si caldura, cu floare soarelui,  porumb fiert, cu lebenita, cu tantari, cu o fuga pana la magazin dupa inghetata si o multime de copii ce isi petrec vara la bunici la tara, ca in fiecare an. Batrani ce stau la poarta, pe banca, ingrijind de gaini sa nu ajunga in sosea.

Atunci timpul nu trecea. Sau poate trecea, dar nu il baga nimeni in seama... adica nah... poate altii il bagau, eu nu. Ce facem maine? Nimic nou, dar fain de numa´ :D de ce sa cauti ceva nou cand ceea ce e vechi te satisface deja?

Societate... societate... societate... societate... bla bla bla pe atunci limbi straine

Atunci visam la acum.

Acum o sa intru in vacanta.

Nimic nu mai e la fel. Nici n-o sa mai fie.

„astazi chiar de m-as intoarce a-ntelege n-o mai pot”

Si da, peste 10 ani o sa ma gandesc: ce fain a fost acum 10 ani. 

E un cerc vicios. : ))

Ce taranca ma simt :)) =)) atata mai lipsea sa zic si ca ma duc la sapa... hmmm.. no way :O