din intamplare,
Pe cand nu
are si necunostinta frumusetea ei cu nuanta de inocenta.
28.06.2012
Stia ca si-a lasat peter pann-ul in urma cand a invatat in sfarsit ca nu poti face nimic pentru a determina pe cineva sa te iubeasca, si ca, mai mult, daca ii marturisesti pierzi repede posibilitatile. A invatat cum cu tactica, cu indirecte, cu atentie la detalii poti afla ceea ce intrebarile directe nu afla, iar asa se salveaza pe ea insasi si de lipsa de demnitate.
Asa a aflat ca el o vede ca prietena, ca cea mai buna prietena, ca acea prietena de incredere careia ii povestesti ceea ce ti-e jena sa povestesti altora. E acea careia ii trimite acel mesaj de: am nevoie de tine; si e acea careia ii povesteste gandurile sale cand s-a saturat de glume cu toti ceilalti. La inceput vedea in increderea asta a lui o posibilitate de indragosteala, o infiripare de sentimente din partea lui. Apoi si-a dat seama ca el o vede ca psiholog, ca o mama mai tanara pe care el o vede si frumoasa, si speciala, si calda, dar fata de care parca atractia sexuala si ispita trupeasca e stinsa, in contrast cu aprinderea spirituala.
Si-a luat sandalele in mana si a pasit pe nisipul recorit de seara. Lumea pleca de la mare, ea acum venea. S-a asezat pe pietrele inca umede de la valuri si a lasat suvitele sa i se joace pe fata. Picioarele ei erau inca albe; nu a avut timp sa se bronzeze vara asta, iar onduleurile i se incolaceau duios pe brate si pe piept. In timp ce le privea isi aducea aminte ca lui ii placeau fetele cu parul drept si pielea bronzata. Acum vreo patru ani informatia asta o determina sa se bronzeze si sa isi intinda parul, dar a invatat de un timp incoace sa nu mai schimbe nimic la ea pentru a fi placuta, si ca asa cum e ea e cea mai buna varianta a ei. Nu poti prosti dragostea, cel putin nu dragostea pe care o vrea ea...
Nu de mult i-a povestit el de ultimele „cuceriri” care asemeni fetelor din melodia celor de la Carpenters se bucurau de atentia lui de cateva momente si credeau ca pot sa o mentina pret de mai mult decat acele cateva minute... „just like me, they want to be, close to you”. I-a dat acel sfat de care avea nevoie el, si pe care ea si-l urmeaza de ceva vreme incoace: daca ele nu sunt destul de puternice incat sa renunte sa bata la o usa care nu se deschide, ajuta-le tu; ar vrea sa il stie un gentleman, nu un don juan.
Sunt si fete care stiu sa accepte un refuz nerostit, care respecta o usa inchisa si aleg sa priveasca in zare cu speranta ca daca nu de data aceasta, atunci alta data o usa se va deschide, cel mai probabil alta usa. Va fi o astfel de fata...
Pe el il lasa sa isi urmeze drumul. O sa fie acea prietena de care are nevoie, desi e clar ca acea prietenie poate fi doar pe jumatate. Ea nu e deschisa si sincera, pe cand el da. Dar ea stie sa ascunda. E convinsa ca o sa treaca, si gandul asta e de ajuns.
Stia ca si-a lasat peter pann-ul in urma cand a invatat in sfarsit ca nu poti face nimic pentru a determina pe cineva sa te iubeasca, si ca, mai mult, daca ii marturisesti pierzi repede posibilitatile. A invatat cum cu tactica, cu indirecte, cu atentie la detalii poti afla ceea ce intrebarile directe nu afla, iar asa se salveaza pe ea insasi si de lipsa de demnitate.
Asa a aflat ca el o vede ca prietena, ca cea mai buna prietena, ca acea prietena de incredere careia ii povestesti ceea ce ti-e jena sa povestesti altora. E acea careia ii trimite acel mesaj de: am nevoie de tine; si e acea careia ii povesteste gandurile sale cand s-a saturat de glume cu toti ceilalti. La inceput vedea in increderea asta a lui o posibilitate de indragosteala, o infiripare de sentimente din partea lui. Apoi si-a dat seama ca el o vede ca psiholog, ca o mama mai tanara pe care el o vede si frumoasa, si speciala, si calda, dar fata de care parca atractia sexuala si ispita trupeasca e stinsa, in contrast cu aprinderea spirituala.
Si-a luat sandalele in mana si a pasit pe nisipul recorit de seara. Lumea pleca de la mare, ea acum venea. S-a asezat pe pietrele inca umede de la valuri si a lasat suvitele sa i se joace pe fata. Picioarele ei erau inca albe; nu a avut timp sa se bronzeze vara asta, iar onduleurile i se incolaceau duios pe brate si pe piept. In timp ce le privea isi aducea aminte ca lui ii placeau fetele cu parul drept si pielea bronzata. Acum vreo patru ani informatia asta o determina sa se bronzeze si sa isi intinda parul, dar a invatat de un timp incoace sa nu mai schimbe nimic la ea pentru a fi placuta, si ca asa cum e ea e cea mai buna varianta a ei. Nu poti prosti dragostea, cel putin nu dragostea pe care o vrea ea...
Nu de mult i-a povestit el de ultimele „cuceriri” care asemeni fetelor din melodia celor de la Carpenters se bucurau de atentia lui de cateva momente si credeau ca pot sa o mentina pret de mai mult decat acele cateva minute... „just like me, they want to be, close to you”. I-a dat acel sfat de care avea nevoie el, si pe care ea si-l urmeaza de ceva vreme incoace: daca ele nu sunt destul de puternice incat sa renunte sa bata la o usa care nu se deschide, ajuta-le tu; ar vrea sa il stie un gentleman, nu un don juan.
Sunt si fete care stiu sa accepte un refuz nerostit, care respecta o usa inchisa si aleg sa priveasca in zare cu speranta ca daca nu de data aceasta, atunci alta data o usa se va deschide, cel mai probabil alta usa. Va fi o astfel de fata...
Pe el il lasa sa isi urmeze drumul. O sa fie acea prietena de care are nevoie, desi e clar ca acea prietenie poate fi doar pe jumatate. Ea nu e deschisa si sincera, pe cand el da. Dar ea stie sa ascunda. E convinsa ca o sa treaca, si gandul asta e de ajuns.
El stie ca ea are o taina, dar nu stie ca
taina ei e el.
0 pareri: