arte,
.JPG)
Domino
.JPG)
In liceu si facultate, sau poate chiar de mai devreme, ni se prezentau curentele literare si filozofice ca ceva linear, ce avea cauzele si efectele sale, atat economice, guvernamentale cat si artistice sau spirituale. Urmau una dupa cealalta ca intr-un lant, iar observate in ansablu oarecum pareau sa urmeze o ordine logica.
Mereu m-a surprins un amanunt: nimeni nu a avut niciodata absoluta dreptate, si niciodata nu s-a ajuns la o concluzie definitiva. Mereu depinde de cultura, de perioada istorica, de influentele sociale sau de ce parte a granitei te afli. Mai mult, psihologia intra in atatea amanunte si sertare din viata omului, incat orice decizie luata la un moment dat ajunge sa determine unde ajungi, impotriva a ce lupti si adeptul cui alegi sa fii.
Asteptam oarecum ca dupa lunga insiruire de oameni dedicati care isi conduceau studiile si investigatiile pe cai diferite si uneori diagonal opuse predecesorilor sai, sa ajung la capitolul final al manualului, cand, asemeni unui final de film, toate cartile sa fie puse pe masa, fiecare personaj demascat iar adevarul evident. Nu se terminau asa manualele. Curentele filozofice continuau sa fie enumerate iar materia pentru examene se acumula din ce in ce mai mult.
Asteptam oarecum ca dupa lunga insiruire de oameni dedicati care isi conduceau studiile si investigatiile pe cai diferite si uneori diagonal opuse predecesorilor sai, sa ajung la capitolul final al manualului, cand, asemeni unui final de film, toate cartile sa fie puse pe masa, fiecare personaj demascat iar adevarul evident. Nu se terminau asa manualele. Curentele filozofice continuau sa fie enumerate iar materia pentru examene se acumula din ce in ce mai mult.
Dar povestea nu se termina aici. Bibliotecile sunt tot mai pline si inteligenta umana gaseste alte si diferite baze pentru concluzii vechi si noi.
M-am obijnuit cu ideea ca nu se va ajunge la capatul cunostintei, si asta nu doar ca nu e rau deloc, dar e chiar fascinant; atata doar ca ma afecteaza in mod personal. Cum? Nu sunt eu Platon, sau Socrate, sau Kant, dar in dreptul meu si pentru mine filozofia mea personala pentru viata si cunostinta e mai importanta decat a lor. Nu spun "superioara", spun "importanta", pentru ca ma influenteaza direct.
Astfel, in timp ce trec de la un filozof la altul, de la un autor la altul -fiecare convins de concluziile lui- ma gandesc la mine: cate concluzii ale mele nu sunt gresite iar eu sunt absolut convinsa ca sunt corecte? Ma cuprinde asa, oarecum un fior asemanator sentimentului pe care il ai cand afli pentru prima data cum Columb n-a stiut niciodata ca a descoperit America. Cate concluzii n-o sa aflu niciodata ca mi-au fost toata viata mea gresite? Desigur, pot sa merg cu fruntea sus, cu o atitudine de castigator si cu un pas ferm, dar asta nu afecteaza "valoarea de adevar a propozitiei".
As fi vrut ca principii ca: sentimente, spiritualitate, etica, moralitate si valori sa fie mai clare, mai evidente, mai la intelesul tuturor, mai absolute; asa raspunsul la intrebarea: "care-i sensul?" ar fi mai la indemana si omul ar adormi mai repede (sau ar avea dusuri mai scurte).
Dar cautarile sunt frumoase. Nu fara efort, dar antrenante si satisfacatoare in mare masura. Daca nu iti da recompensa unui raspuns final, iti da increderea ca ai mers mai departe decat majoritatea, ca ai depasit mediocritatea.
Nu toata lumea vrea sa stie multe.
Viata ta e a ta, si normal ca durerea ta de masea e singurul adevar inaintea lui Kant si Platon. Bine zis.
ResponderEliminar