frustrare
Demnitate = Stima de sine, respect fata de sine, asteptari, mandrie, ego?
Intre sanatate si demnitate ce alegi? Dar intre foame si demnitate? Dar intre o vacanta si demnitate? Dar intre o masina noua si demnitate?
De dimineata am revazut o persoana- o vad cam o data la doua saptamani. E drogata, murdara, slaba si singura; mereu doarme unde apuca… o salut si imi zambeste… e inofensiva. Undeva imi rasuna idea ca e o roaba libera. A renuntat la rusine, la prejudecati, la asteptari, la mandrie, la norme sociale… ea a renuntat la demnitate sau e cea care da dovada de cea mai multa?
Si totusi, de neiertat mi se par cei ce te determina sa faci compromis cu ideile tale, cu respectul tau…cei care stiu sa traga sfori, cei care fac lucrurile sa se intample, cei care se uita ranjind la tine si iti rad caderea, o savureaza si se simt zei… “ar fi mai de folos pentru el să i se atârne de gât o piatră mare de moară şi să fie înecat în adâncul mării”.(Mt.18:6)
Frustrarea? intervine din imposibilitatea sa faci ceva pentru ca tu inca ai principii. Poate principiile sunt ultima firimitura de demnitate ce iti ramane. Nu totul e pierdut!
