j u s t .....a.....puppet?

miércoles, marzo 24, 2010 yonneland 2 Comments

Marioneta. Dar nu acum. Acum papusa cu sfori, sfori pe care acum nu le mai trage nimeni.
A fost de toate de-a lungul scurtei ei actuari. O cariera scurta si in graba. Totusi, parca si-a jucat bine rolurile pana acum; dar momentan nu mai e antrenata in nici un joc. Acum sta deoparte si cand intreaba daca n-ar trebui sa fie cineva i se raspunde: „acum poti fi tu, acum nu mai trebuie sa joci nici un rol”. Fenomenal. Acum e libera sa fie ea... ea care?
A fost personaj negativ si i-a placut aerul ala dezinteresat si rece. Pana si personaj pozitiv i-a placut, cu acea privire calda si intelegatoare, acele sentimente sincere si inaltatoare, acea inocenta deseori nedreptatita, dar mereu aprobata de audienta.
I se spune ca acum poate fi cine vrea ea. Dar nu vrea sa fie ea. Sa fie ea e sa fie indiferenta, sa fie cineva, asta e ceea ce vrea. Un joc structurat si mereu definit de un scop, de o morala, de un final.
E ciudat, pentru ca tot ce face, face in graba, iar cand ajunge la final ii pare rau ca se termina. E dornica mereu de pauze, iar cand e in pauza se plictiseste. Vrea sa fie singura, iar singura se simte singura si vrea sa fie inconjurata de prieteni. Poate pentru ca pe ea se stie deja prea bine, de-aia vrea roluri noi. Si-a pus o eticheta si i-au pus-o si altii. Un rol mai afirmant sau poate, de ce nu, anonim, aduce mereu un aer nou, o provocare, exact ceea ce ii da pofta de viata, atat ei cat si lor.
Oare nu se simte goala si superficiala? Oare chiar nu are nimic de oferit iar rolurile pe care le joaca ii aduc acel element interesant ce o face atragatoare?
Personajele pe care le imita sunt fictive, dar parca mai reale decat ea insasi.
Isi ia o sfoara si o arunca intr-o parte. Poate o apuca cineva, o mai trage de o mana, de un picior, ii mai zice sa faca ceva. Ii mai da o identitate, o poveste...
Avea la un moment dat un rol antrenant si de care era mandra, chiar se simtea bine in pielea personajului, credea ca s-a regasit in sfarsit intr-un rol, un rol ce putea sa si-l insuseasca permanent ca al ei, un rol ce intr-o zi nu o sa il mai joace, ci o sa il traiasca... dar regizorul a schimbat de teatru, si odata cu plecarea lui piesa a fost suspendata.
O urmaresc de ceva timp in starea ei... cateodata mi-e mila de ea, alteori ma enerveaza cu atitudinea ei infantila si incapatanata. De data asta ii intind o foarfeca. Poate ar trebui sa isi taie franghiile alea, sa nu o mai controleze nimeni niciodata. Si-ar pierde profesia, ar renunta la munca, ar ajunge singura pe noi meleaguri, doar ca acolo e problema: de ea singura ii e cel mai frica.
E naiva, evident. Ai zice ca ii lipseste o masura de stima de sine, niste scopuri si o identitate. Si totusi, nu plange, nu iti zice nimic, are o privire fara indicii de ce se afla dincolo de ea... chiar crede ca nimeni nu stie. Te enerveaza rasul ei smecher de parca le-ar sti pe toate si nu cere ajutor nimanui. Oare chiar e inconstienta?

2 pareri:

just let me... nevermind

viernes, marzo 19, 2010 yonneland 2 Comments

Ma furisez pentru a mia oara si privesc iarasi din spatele unui perete… daca as putea ajunge pana acolo fara sa… fara sa  ma vada nimeni, daca doar l-as putea atinge, daca l-as lua odata in brate, odata ce as avea langa mine n-ar mai conta nimic. Apoi, atunci as putea sa incerc sa le explic de ce… atunci poate ar intelege... acum nu vor sa asculte, acum cred ca ii mint, acum ma iau puternic de brat si imi zic iar ca trebuie sa parasesc incaperea… am incercat orice intrare, si geamul, si aerisirea, m-am dat drept alta, am furat identitati… mereu m-au prins. Am incercat si intrarea principala, si sinceritatea, nici asa n-a mers. O, de m-ar intelege… as avea in mana tot ce mi-e necesar ca sa nu mai am nevoie de nimic altceva... daca doar as putea ajunge. 
Dar e pazit bine, prea bine, atat de bine... au un fel de dispozitive de alarma ce inca nu stiu sa le dezarmez, au niste raze laser ce ard tare, niste pazitori ce nu ma lasa nici sa privesc, un aer ce nu ma lasa sa il respir. Nu pot ajunge... si mi-e frica sa mai fac un singur pas... mi-e frica sa nu pier inainte sa ajung... simt ca obosesc, simt ca nu mai pot, simt ca ma sfarsesc in incercare... nu vreau sa cred despre mine ca renunt... chiar nu vreau! dar daca ai face tu ceva, daca le-ai explica tu ca de fapt nu e nevoie sa te pazeasca atat, ca sunt de incredere, ca nu vreau sa tradez, ca nu vreau sa ranesc pe nimeni, ca nu port nici o arma la mine... ca am favor din partea ta, ca doar vreau sa ajung la tine... ca si tu ma vrei acolo... 
...sau oare tu le-ai zis sa nu ma lase sa intru?  
 Atunci... nu e necesar sa ma arunce nimeni afara... 


2 pareri:

punct extern

martes, marzo 16, 2010 yonneland 1 Comments


De la distanta…Daca ar fi un film… i-ar imparti in oameni frumosi, urati, destepti, populari, importanti, buni, rai… tot felul de tipuri. Dar asa… nu ii vezi nicicum. Nu e nici un erou intre ei, nimeni sa iasa in frunte… mai tresalta din cand in cand, dar se aseaza la loc. Ocupati cu probleme din ce in ce mai minore, pana ce nu se mai preocupa cu nimic. Nu merg in alta parte, poate pentru ca peste tot e la fel, poate pentru ca nici nu mai simt nevoia. O lume mare plina de oameni singuri. Multimi de oameni singuri. 

De sus si cel mai mare om e mic. Din afara contextului orice lacrima e neinteleasa si inexplicabila. De la distanta dragostea e prostie, razbunarea si dusmania infantile. De la distanta cam nimic nu conteaza. De la distanta si tu si ei si eu suntem toti singuri. De la distanta... doar de la distanta...

1 pareri:

azi ma vreau acasa...

lunes, marzo 08, 2010 yonneland 4 Comments

Nu de putine ori am tendinta unei gaini. Stii cum face gaina... nu? In momentul in care trece strada... daca zareste un pericol si trebuie sa fuga, niciodata nu merge inainte, chiar daca e trecuta deja de jumatatea drumului... ea mereu se intoarce pe drumul pe care a venit... stii de ce? Pentru ca stie ca desi mai lung, drumul parcurs e deja sigur. Nu e mereu sigur, dar convingerea ei e aceasta. 
Nu doar eu... mai stiu si pe altii... cand lucrurile merg aiurea, cand ceva se intrezareste care ne ameninta siguranta, prietenia, comoditatea... retragerea devine cea mai potrivita optiune... retragerea acasa, sau intre vechii prieteni sau la vechiurile obiceiuri.
Ma cunosc suficient de bine ca sa stiu ca imi e greu sa iau o decizie si sa nu ma uit mereu la cealalta varianta... oare cum ar fi sa... mi-e frica sa nu imi determine asta o nemultumire constanta, o frustrare care sa ma faca singura vinovata a propriei nefericiri in viitor. 
Si totusi, acum ma vreau acasa...  
Stiu ca cel mai ideal e cand simti ca e greu sa mergi inainte, sa nu te lasi rapus, sa nu te lasi inrait de circumstante ci sa te folosesti mereu de ele ca sa cresti. Stiu ca intre a alege sa ramai, sa te intorci si sa mergi inainte, excelent ar fi sa mergi inainte... dar ma gandesc: „daca esti pe varf de munte, un pas inainte nu e propasire” 
Iar azi ma vreau acasa...

4 pareri:

if i were a boy...

martes, marzo 02, 2010 yonneland 2 Comments

  Si poti sa il acuzi de napasare, poate si de indiferenta, nu simtita, ci afisata. Ca nu are dreptul? Stie. A invatat de la cei mai buni ca e mai bine sa nu simti nimic... ironia e ca asta a invatat in timp ce incerca sa ii invete el pe ei contrariul. Acum are impresia ca a facut schimb de roluri... si ca nici atunci, nici acum nu e in pozitie sa invete pe nimeni... 
Ii tine in mana ca un buchet… ii tine in palma, legati de degete, atarnand printre ele. Uneori se  lasa coplesit de bucuria lor, alteori e prea distrat, sau distras, sau detasat pentru ca sa ii mai ia in seama. Le merge bine de obicei, iar cand sufar isi face timp...uneori... sa se uite de ce, si observa ca din cand in cand e pentru ca unghiile sale sunt inclestate in carnea lor frageda. Alteori ii aude cum suspina si ii lasa sa se descurce singuri. Daca atunci vor considera ca alte palme sunt mai primitoare... sunt liberi sa plece 
Asa ca nu vrea sa te uiti la el, sa fii ca el... 
Acum, din cand in cand il rascoleste cate-o stare, sau alta, dar a invatat ca efectiv dupa una, doua, sau mai multe deep breaths toate trec... da, toate trec, pana si cutremurele au un moment in care se opresc, doar ca de cele mai multe ori noi nu mai suntem la fel dupa ce au trecut...  
Nu a vrut sa ajunga sa fie asa, sa creada asa. Si stie ca o sa ii treaca... o sa vrea sa fie iar cel de dinainte. Nu va ramane asa, nu simte ca e bine asa. Asa e nepasator, asa e fara simtire... dar poate cateodata e mai sanatos sa nu simta...
De-aia nu mai sufera, pentru ca nu mai simte. Nu are curaj sa simta din nou. Nu are incredere... nici in el, nici in ei... 
Dar o sa se trezeasca intr-o dimineata cu chef sa fie simtitor... azi nu. 
Asa ca voi, cei din buchetele lui... sunteti liberi sa plecati... nu va poate promite nimic. E o perioada in care nu o sa faca nimic pentru a va pastra... nu o sa zica nimic sa va convinga sa ramaneti... 

Cine vrea sa ramana... ramana 
           Cine vrea sa plece... pleaca

Ochii lui nu o sa planga si sufletul nu o sa ii mai suspine pentru inca o perioada... si totusi,  inca ii pare rau pentru cei ce tin la el... se intreaba: cine si cat o sa reziste...si mai ales: de ce?

Asculta mai multe audio Muzica

2 pareri: