Daca un lucru poate fi excelent nu vreau sa ma multumesc cu ceva inferior doar pentru a-mi astampara setea, sau foamea, sau singuratea, sau curiozitatea, sau plictiseala, sau dragostea, sau cumparaturile. Poate sunt pretentii, poate cred ca mi se cuvin prea multe. Nu, nu mi se cuvin, dar daca suntem la stadiul de ceea ce vrem pentru noi pot sa zic atat: vreau pentru mine tot ce e mai bun. Daca nici macar pretentiile nu sunt mari, cum vor fi rezultatele? Poti sa ai mai mult decat ceri? De obicei aici, acum avem parte de mai putin decat cerem. 

m-am trezit cu chef de acceptare... de mine, de tine, de situatii, de prietenie, de prieteni, de toleranta... de lucruri de-astea bune:D nu e o stare permanenta, din pacate. dar ca marturie pentru ziua de maine cand o sa imi vina sa arunc pahare pe geam doar ca sa le aud cum se sparg o sa am ceea ce scriu azi.

am avut si o tura de incarcare de energie cu ceva lecturi faine de cu dimineatza, m-am distrat, am dat de oameni interesanti si faini(asta imi place sa cred si daca vrei sa ma contrazici, te rog sa te abti pentru ca azi vreau sa cred ca lumea e minunata, si cat timp asta cred asa e... nu-mi provoca indoiala:D)

azi parca nu dau de oameni nervosi nici pe sistem, nici pe vreme... imi place asta... daca ii gasesc mai tarziu o sa ma ascund de ei. life´s good, amin!!!

am avut doua zile de nechef, adica mai bine zis de chef de complexe si de nervi si de drama. e ok si asa, imi demonstrez ca it is not for who i am, but for who He is.

azi sunt fericita, azi zambesc, azi ma accept, azi ma iubesc, azi te iubesc... incearca sa imi ceri bani imprumut, azi poate ai noroc :)):))

azi sunt frumoasa... si inca cum :D

Ma mai intreb de ce Dumnezeu tace de multe ori...? poate pentru ca suntem noi prea destepti si stim mai multe decat El... vezi sa nu :))

 

* trad: ¿por qué no te callas? = why don´t you shut up? = de ce nu taci?

Stiinta (da, stiinta in general) ea se bazeaza pe observare si pe date. De la anumite date se trag anumite concluzii, si de la concluzii teorii; iar cand noile date nu mai coincid cu concluziile trase, guess what? Teoria se elimina, se anuleaza, si se formeaza alta, crezand absurd ca daca observam indeajuns o sa ajungem la legi pe care natura si universul vor fi obligati sa le urmeze. Daca am invatat ceva de la plictisitoarele ore de teorie engleza (asta e stiinta ce mi-am ales sa o studiez:-”) e ca oricat incerci sa imparti gramatica pe categorii si teorii, nu o sa fie niciodata o impartire precisa. Mereu ai cate o exceptie, o anormalitate... [si ideea asta are multa aplicabilitate :-"]

Acum sa trecem la oameni.

Nimeni nu-i normal (presupun ca multi se simt acum usurati... me first :P)

Sa facem un experiment: pentru mine normal e sa ma trezesc la 5 dimineata, sa merg la job, sa vin acasa, sa dorm pana vine lumea de la scoli si munci, sa mananc la ore nefixe, sa stau noaptea pierzand vremea sau castigand-o scriind, privind, citind, facand sport, meditand, vizionand, etc. Un weekend normal pentru mine e job dimineata, job la amiaza si job seara. Asta e programul meu. Normal? Nu prea cred.

Pentru altii normal e sa manance la restaurant dimineata, la amiaza si seara.

Iar pentru altii normal e sa nu manance, sau sa manance foarte rar, clar, includem aici si cersetori, si anorexice, si eu cand ma ia dorul de diete:))

Ce vreau sa spun e ca avem tendinta sa punem etichete si sa categorisim lumea cat de mult putem, in segmente si segmentele... o sa-mi spui: si ce e rau in asta? O sa iti raspund: exceptiile. Vrem sa fim diferiti si unici, dar nu atat de unici incat sa nu facem parte din nici un grup. Stiu persoane solitare ce ai zice ca nu au nevoie de nici o incurajare, de nici un prieten. Poate nu le-au vrut de la tine, sau de la mine, dar ... cam avem nevoie unii de altii. Nu toti vor compania mea, dar cred ca toti vor compania cuiva.

Nu o sa te trimit acum sa te faci prieten cu toata lumea, pentru ca toti suntem un suflet firav ce are nevoie de intelegere... bla bla bla... dar iti cer sa dai drept celorlalti sa fie prieteni intre ei, sa fie prieteni cu tine, lasand rasa, imbracamintea, freza, stilul, IQ-ul, muzica, religia si incearcand sa vezi persoana. 

Ziceam odata ca fiecare are un „dar”, nu ma refer la darul de a canta sau de a-si atinge nasul cu varful limbii, ci ma refer la darul de genul: „e o tipa ok, dar...”, „e un baiat de treaba, dar...”; daca esti in cautarea unui prieten perfect, a unui iubit perfect, a unui parinte perfect, a unui stil perfect, profesor, dentist, postas, etc. permite-mi sa-ti scurtez cautarea (nu, nu sunt eu: nobody´s perfect: i am nobody:P): deci chiar nu exista. Poti sa plangi acum la fel cum ai plans dupa Mos Craciun :P, dar e mai sanatos asa... sau poate exista dar e printr-un laborator crescand intr-un chip ciudat intr-un borcan, o clona formata din : perfect body, perfect mind, perfectime la superlativ... let me dream :))

Citeam undeva ca descoperi daca iubesti pe cineva sau ca cineva te iubeste dupa ce se spulbera „vraja” si vezi persoana cum e in realitate, alegi sa o iubesti asa si sa ii accepti defectele. Cred ca e cazul sa rupem „vraja” de pe acum si sa alegem sa iubim pe oameni asa cum sunt si sa le acceptam defectele...

O parere despre defecte: multe dintre ele sunt subiective ... sa exemplific: "X are un defect: e prea glumeata", si asta pentru ca poate mie nu imi plac persoanele glumete(ya, right :-j), dar s-ar putea ca "defectul" detectat de mine sa fie ceva preferat de altii :)

Ma gandeam odata la Dumnezeu si la cum s-a raportat la relatiile intre oameni... ciudat, nu ne-a zis ca o sa avem companii desavarsite langa noi, pretinzand ca oamenii ar trebui sa fie perfecti si ca daca nu sunt perfecti merg in iad, dar ne-a zis ca e necesar sa iertam...

Uneori scriu pentru ca altii au nevoie sa citeasca, alteori scriu fara vreo intentie... iar alteori scriu pentru ca eu am nevoie sa citesc:

Despre credinta

"Apostolii I-au zis Domnului:

Măreşte-ne credinţa!

Domnul le-a răspuns:

Dacă aţi avea credinţă cât un bob de muştar, aţi zice acestui dud: „Dezrădăcinează-te şi sădeşte-te în mare!”, iar el v-ar asculta!" Luca 17

In ultima vreme imi stresez prietenele cu o idee: nu ma mai uit la filme romantice.  Mi se par prea putin realiste, prea sentimentaliste si prea putin rationale. Nu sunt impotriva sentimentelor, in niciun caz, dar daca exista sentimente logice, acum mizez cel mai mult pe ele.
 
Partea paradoxala e ca acum ma uit la un film romantic... se numeste „serendipity”...cica inseamna „accident norocos”... se lupta cu toata logica mea, dar e film, nu e real. Deci se intalnesc 2(fata si baiat) si ea crede in soarta, si zice ca : daca e voia destinului sa fie impreuna, peste ani se vor intalni iarasi si vor fi impreuna. Acum e „peste ani” si aproape se intalnesc (filmul inca nu e gata, dar stim toti cum o sa se termine---sau nu?:-"). Faza e ca el e pe punct sa se casatoreasca cu altcineva si ea cu altcineva, persoane faine si care ii iubesc mult, dar ei inca se gandesc unul la celalalt. „¡¡¡ce fain :x!!!” ar zice multe... eu zic: „ce nedrept”... pentru fericirea lor trebuie ca alte doua persoane sa sufere, alte doua persoane care au crezut ca realitatea ce o traiesc e destinul lor, ajung sa fie triste si nefericite...cel putin pentru un anumit timp... sunt de partea lor.        

Personaj secundar... te-ai simtit vreodata personajul secundar al vietii tale? Cum ziceau cei de la Voltaj intr-o melodie „Si pun pariu ca ti-ai dorit candva Ceva ce n-ai putut avea Si te intrebai cum oare Doar altii pot sa zboare S-ajunga ei la steaua ta”.
 
Faza asta imi aduce aminte de o faza din Shrek 2 in care personajele negative din basme se revolta si vor sa demonstreze ca de fapt si ele au dreptul la un happy ending.  
 
Parca incepe postul asta sa para un fel de recenzie a filmelor pe care le vad, pentru ca sunt pe punctul de a mai zice de unul :) „the secret” o, da, asta a facut multe furori. As fi total impotriva lui daca nu as lua partea buna din el, dar eu cred ca are o mare parte buna: „esti ceea ce vrei sa crezi ca esti si ceea ce spui ca esti(adica ceea ce declari cu voce tare)”, si am si versete biblice ce sa confirme aceasta ipoteza, (lasand deoparte faptul ca se anuleaza ideea de divinitate si se inlocuieste cu „universul raspunde cerintelor noastre”, cu care nu sunt de acord). De ce amintesc de filmul asta (de fapt e mai mult un documentar decat un film)? Conform ideii pe care o cuprinde vei fi personajul secundar al vietii tale cat timp o sa te consideri pe tine personajul secundar al vietii tale, cat timp o sa CREZI asta.
 
    Dar am ajuns la concluzia ca nu depinde doar de noi in anumite aspecte de cum ne merge viata. Depinde majoritar de noi, dar depinde si de ceilalti foarte mult, depinde de stari, de hormoni, de circumstante pe care nu pot sa le controlez, („ceea ce aduce victorie asupra lumii e credinta voastra”(1 Ioan 5:4) )
 
Si totusi, daca mi se da mie puterea sa organizez si sa controlez tot din viata mea, o sa ajung la un moment dat sa ma pierd in calcule si sa pierd fraul a tot ce se intampla... zice un citat de pe undeva ca „omului cu cat ii dai mai multa putere in maini cu atat devine mai ne-om”; ma linistestc versetele „De unde vin conflictele şi luptele între voi? Nu din acestea, din dorinţele voastre care se luptă în mădularele voastre? Voi doriţi, dar nu aveţi... nu aveţi, pentru că nu cereţi. Sau cereţi, dar nu primiţi, pentru că cereţi ce este rău” Iacov 4:2,3.    
 
Tu ce crezi? Totul se intampla conform unui destin de care nu suntem constienti dar la final o sa ii vedem planul dus la indeplinire? Sau crezi ca totul depinde de aici si acum si ca suntem propriul nostru autor al povestii noastre?
 
Eu nu m-am hotarat si nu ma hotarasc, probabil intr-o zi o sa aflu ca da, sau ca nu, *sau poate daca o sa cred ca e vorba de destin o sa interpretez un destin si ma voi lasa purtata de semne si coincidente, si poate nu o sa ajung niciunde asa... *iar daca nu o sa cred in destin o sa incerc sa dau ce e mai bun din mine in tot momentul si o sa ma aleg cu povestea mea... dar poate si asta e un destin de care nu sunt constienta... zambesc :) despre asta o sa vorbim alta data :D
           

Pentru inceput, imi place titlul, m-am gandit doua dimineti la un potential titlu pentru ideile ce o sa curga in contiuare, mie imi place :D

Cunosc multa lume si de multe ori am si eu tendinta „agatatorii”. Sa definesc „agatatoare”= o idee luata drept valabila, indiferent daca e corecta sau nu, pentru a putea merge inainte cu capul sus. Mai pe romaneste: o scuza de care ai mare nevoie. Sa dau un exemplu: unul tipic, unul adevarat, cotidian. Sa presupunem ca esti o fata de treaba, destul de frumoasa si prietenoasa. Fara nici un motiv evident afli intr-o zi ca prietenul tau nu te iubeste si te lasa. Intri in panica. De ce?¿?¿?¿?¿ si incep sa vina sfatuitori: mama, tata, surorile, bunicii, pisicile, etc. sa iti dea raspunsul mult ravnit, cu un car de intentii bune... majoritatea sunt „agatatori”, adica: „el pierde”, „o sa ii para lui rau”, „o sa se intoarca el”, „oricum era un nemernic”, „ai fost oarba ca nu l-ai vazut cum e in realitate”. Ati prins ideea? Deci, in loc sa ii spui fetei adevarul : „pur si simplu nu te iubeste, nu e vina ta si nici a lui, pur si simplu NU”, ii umpli mintea cu idei de care se agata si care se evapora la primul contact cu realitatea. Fara „agatatori”, drumul e mai lung, e mai intens, e mai presarat cu suspine, cu hohote, cu praguri de sus de care dai cu capul; plangi, suferi, dar apoi incet incet incepi sa iti revi, incepi sa zambesti, te vindeci si mergi mai departe, fara a arunca gunoi in curtea celuilalt doar pentru a parea noi cei perfecti, postura ideala de victima... eu perfect tu nu.

Dar nu numai in cazul asta sunt folosite „agatatorile”, ci in mii de alte cazuri.

O „agatatoare” destul de frecventa e „nu te merita”, si ne referim la locul de munca, la parinti, la iubiti, la prieteni, la colegi, la...(completati voi). Pe asta ne bazam in relatiile cu cei din jur? Daca ne merita? La urma urmei, cine merita pe cine? Ce meritam? Primim mai mult decat meritam? Mai putin? Exact ce meritam? Si in plus: cine face socoteala?

E adevarat, e nevoie de multa maturitate si curaj sa nu ne folosim de astfel de „agatatori” pentru a merge inainte. E nevoie de... da, cred ca iarasi de acceptare. Nu e usor sa accepti, dar odata acceptate situatiile, poti sa fii multumit de tine, pot sa fiu multumita de mine. Si totusi e aiurea tare... tare tare

„Agatatorile” sunt tot un drum spre acceptare, o scurtatura, si totusi, o lasitate. E mai usor cu „agatatori”, dar nu intotdeauna drumul cel mai usor e cel bun... ce inseamna "drum bun"? Asta ramane la latitudinea fiecaruia... „bun” e un concept mare si lat, nu o sa il fac topicul acestui post