da, cred
Uneori scriu pentru ca altii au nevoie sa citeasca, alteori scriu fara vreo intentie... iar alteori scriu pentru ca eu am nevoie sa citesc:
“You won´t be sad forever”
Asta e o replica dintr-un serial pe care mai nou, iarasi convinsa de Ema si Lidi am ajuns sa il urmaresc. Imi plac replicile rostite ca o concluzie, ca o decizie: nu vei fi trista pentru totdeauna, fara un „sper” sau „iti doresc” in continuare. Au mare putere, daca nu sa infaptuiasca, atunci cel putin sa incurajeze, si un suflet tare e ceea ce ne asigura mai mult de jumate din succes.
Am cautat in Biblie si vad ca ceea ce Dumnzeu declara cu privire la noi e insotit de binecuvantari fara „asa sper”, sau „parerea mea” la urma. Dumnezeu spune despre noi: „Eu sunt cu tine”, „nu te teme”, „arunca igrijorarile tale asupra Mea si Eu o sa am gija de ele”, „binecuvantarea Mea te imbogateste”, „in numele Meu vei primi tot ceea ce ceri”.
Imi place sa vorbesc despre credinta... e ceea ce desi pare asa de nestiintific, e ceea ce e cel mai puternic si eficient din viata mea. Nu apelez la credinta petru ca nu mai am nici o alta speranta, ci apelez la credinta pentru ca e prima mea speranta, si nu e ultimul lucru la care recurg, ci e primul. Nu e o dorinta, e o certitudine. Si totusi, inca nu stiu daca e o alegere, sau e un dar, adica: aleg eu sa cred sau cred pentru ca mi s-a dat sa cred.
Am ajuns sa ma lupt cu lumea in argumente despre credinta. Nu cu cei care nu cred deloc, ci cu cei care stau langa mine. Bai, un lucru mi se pare extraordinar: sa se caute argumente impotriva credintei.... exemple? Cu duiumul: „dar nu vezi ca e criza? Dar nu vezi ca lumea nu mai cauta asta? Dar trebuie sa fii intelept...doar asa e stiintific, doar asa sunt regulile dupa care joaca lumea asta” da-mi voie sa rad: „ Ha , Ha!” ok, acum pot continua... pana si credinta noastra in insucces tot credinta e: „ca nu voi avea succes”, si se intampla conform ne-credintei mele, „cred ca nu o sa iau examenul asta”, si nu il iei...si te miri?
- „crezi tu ca poti sa fii vindecat?”
„dar, Doamne, eu sunt orb din nastere, doctorii mi-au zis ca never ever in my life nu o sa pot vedea, ce rost mai are credinta aici, cand credinta e pentru cei slabi de ingeri?
„deci, e clar, nu crezi”
„da, asa e, nu cred”
„deci, faca-se dupa ne-credinta ta!”
- „crezi tu ca poti fii vindecat de orice boala trupeasca sau sufleteasca, in ciuda faptului ca nimeni nu iti ofera nici macar o speranta? Nu o speranta de un caz la 1 milion, ci nici macar una?
„da, cred”
„faca-se dupa credinta ta” si credita ta ajunge sa il mire pe Dumnezeu... trimitere: Matei 15:28
Despre minuni
M-am gandit de multe ori ca Isus era putin ilogic in situatiile cand ii intreba pe orbi ce vor ca El sa le faca, pe schiopi, pe saraci. Era evident: Doamne, da-le ce nu au! Tu le vezi cea mai mare nevoie... ce rost mai au intrebarile Tale? Si apoi am primit raspuns... Dumnezeu nu intra val-vartej in viata nimanui. Daca il chemi, El vine, daca Il intrebi, El raspunde, dar daca nu vrei sa ai de-a face cu El nu te ia la trante sa Il iubesti. Dumnezeu nu raspunde neintrebat. Oferta Lui e valabila: „ce vrei sa iti fac?” Mi s-a inmanat un loz castigator, eu daca vreau zic: „vreau sa am pace cand adorm seara si sa ma bucur de o noua zi de cu dimineata”, „vreau sa imi vad parintii imbatranind impreuna”, „vreau sa vad ca dupa ce se platesc toate facturile inca mai am bani”, „vreau sa fiu fericita”. Odata inmanata dorinta in mana Lui las-o acolo; Dumnezeu nu are nevoie de sfaturile noastre ca sa ne duca dorintele la implinire; deci daca eu zic: „Doamne, vreau sa imi recuperez portofelul si actele pierdute” nu incep sa ma gandesc la toate posibilitatile prin care Dumnezeu ar putea sau nu ar putea sa lucreze, la faptul ca nu am scris numarul de telefon pe acte, la faptul ca majoritatea actelor ajung intr-un tomberon, la faptul ca cine gaseste un portofel cu bani ia banii si arunca actele. Dorinta mea e sa imi dea Domnul inapoi actele, iar odata inmanata Lui, dorinta mea deja e problema Lui, nu a mea. Si El are solutii, El poate trimite un vant ce sa ia portofelul si sa mi-l plaseze direct in brate, pentru ca El poate! Intrebarea ce ramane e: cred eu ca El poate? Cred eu ca daca ii zic : „Tata, vreau sa ma vindeci de orbire totala si din nastere” El poate? De asta e conditionata toata activitatea din partea lui Dumnezeu: de credinta mea in dreptul meu, si de credinta ta in dreptul tau. Nu am gasit nici macar un exemplu in care cineva sa fi crezut din toata inima ca Dumnezeu il vindeca si Dumnezeu sa fi spus: nu te vindec, nu te iert, nu voi deschide zagazurile cerurilor pentru tine, nu te binecuvintez, nu te voi satura cu viata lunga si nu iti voi arata mantuirea mea.
Sunt suta la suta convinsa ca daca Domnul Isus ar fi zis:”Tata, nu vreau sa mai continui lucrarea si nu vreau sa mai sufar pentru oamenii astia” Dumnezeu nu l-ar fi obligat sa moara.
Dorinta mea, exprimata in rugaciune e ceea ce are putere, e ceea ce creeaza rezultate. Si Dumnezeu respecta rugaciunea mea, ia aminte la ea.
Despre rugaciune
O numim „rugaciune”, si stiu ca de multe ori suna atat de plictisitor, mai ales daca esti obisnuit de mic cu termenul asta: „ora de rugaciune”: asta e ora aia in care trebuie sa vorbim incet, cand nu cantam si amortim pe genunchi. Poate voi ati fost mai spirituali decat mine cand ati fost mici, dar pentru mine asa a fost. Dar nu asta e rugaciunea. Nu ma plictisesc sa imi spun dorintele parintilor despre ce vreau in viata, nu ma plictisesc sa multumesc prietenilor pentru favorurile facute, nu ma plistisesc sa ii cer mamei sa imi trimita nuca macinata din Romania. Mai mult, nu ma plictisesc sa vorbesc cu Dumnezeu despre viata mea, despre aspiratiile mele, despre implinirile mele, despre suferintele mele, despre dorintele mele. Mai mult, imi face placere. In plus, cand I le inmanez Lui, El le rezolva, El vindeca, El iarta, El binecuviteaza pentru ca El poate, pentru ca EL POATE!!!
„indemn la rugaciune”: hai sa ne impingem de la spate unul pe altul, sa ne mai dam un motiv petru care sa ne mai chinuim sa mai scoatem cateva cuvinte sa mai alcatuim o rugaciune... de parca trebuie sa scoatem energie pentru o zi intreaga de sapa in arsita soarelui de iunie (da, been there, done that) Nu!!! Nu trebuie sa ne cronometram rugaciunile: „o, vai, azi m-am rugat doar 5 minute, inseamna ca nu sunt la fel de spiritual ca X, ca el se roaga 15 minute pe zi”. Cum ajungem sa ne punem juguri unde putem si cum ne taie capul!
Rugaciunea e un atu, care depinde de mine cat il folosesc de mult, pentru ca e spre folosul meu. La fel si mersul la Biserica, la fel si cititul din Biblie. Am auzit odata pe cineva spunand ca Dumnezeu o sa ma rasplateasca in cer daca merg la biserica in fiecare duminica, si o sa ma pedepseasca pentru fiecare absenta. Cred ca singura rasplata pentru mersul la Biserica e hrana spirituala ce o primesc in ziua aceea, dar nu o sa primesc o cununa in cer pentru „mers regulat la Biserica”
Despre viata
Ma intristez cand vad ca pentru unii viata de crestin e privita ca o viata in care a trebuit sa renunti la multe si trebuie sa traiesti in suferinti constante si frustrante pentru ca esti crestin. Nu asa e viata pe care o vrea Dumnezeu pentru noi. Daca exista pe lume frumusete, noi, crestinii ar trebui sa fim cei mai frumosi, daca exista pe lume implinire, noi, crestinii ar trebui sa fim cei mai impliniti, daca exista pe lume iubire, noi crestinii ar trebui sa avem cel mai mult parte de ea, daca exista pe lume succes, noi, crestinii ar trebui sa avem parte de el, daca exista pe lume inteligenta, noi, crestinii ar trebui sa fim cei mai inteligenti, iar daca exista pe lume fericire, noi, crestinii ar trebui sa fim cei mai fericiti, pentru ca noi avem un Dumnezeu ce nu ne frustreaza, ci ne binecuvanta. Eu cred asta, tu?
"Apostolii I-au zis Domnului:
Măreşte-ne credinţa!
Domnul le-a răspuns:
Dacă aţi avea credinţă cât un bob de muştar, aţi zice acestui dud: „Dezrădăcinează-te şi sădeşte-te în mare!”, iar el v-ar asculta!" Luca 17
0 pareri: