Mostrando entradas con la etiqueta drag. Mostrar todas las entradas

Pe cand nu

are si necunostinta frumusetea ei cu nuanta de inocenta.   


28.06.2012

 Stia ca si-a lasat peter pann-ul in urma cand a invatat in sfarsit ca nu poti face nimic pentru a determina pe cineva sa te iubeasca, si ca, mai mult, daca ii marturisesti pierzi repede posibilitatile. A invatat cum cu tactica, cu indirecte, cu atentie la detalii poti afla ceea ce intrebarile directe nu afla, iar asa se salveaza pe ea insasi si de lipsa de demnitate. 

Shooting stars


nu ma pot abtine. 
imi plac stelele cazatoare. de cand ma stiu. 
si imi plac avioanele cu reactie, de pe la vreo 12 ani. 
si imi place sa ma uit la fix la ceas. si la ore de genul: 10:10; 13:13; 22:22; 

my first time...

I was cute ;)
cine-ar fi zis ca dupa vreo 8 ani chiar urma sa o iau in serios?

.
 si daca tot e vorba de "prima data", m-am mai bucurat de-o poza. dany, sper sa te bucuri si tu si nu sa te superi ca te dau in vileag LOL

Tomorrow´s memory...



„Pentru toate există o vreme, şi orice lucru de sub ceruri îşi are timpul său: un timp pentru a arunca cu pietre şi un timp pentru a strânge pietre; un timp pentru a îmbrăţişa şi un timp pentru a fi departe de îmbrăţişări" (prov 3:1&5)

   Amintirea  are timpul ei... si rolul ei... te poate face trist... sau melancolic; poate razi de un gand avut alta data... te sensibilizeaza reminiscenta unui chip, a unui fior, a unui sentiment...
   Trecutul e piatra de aducere aminte ca viata merge inainte, ca problemele se rezolva, ca oamenii se intorc, ca iubirea exista, ca vindecarea e posibila, ca oamenii poate chiar se duc si nu mai vin. Amintirea iti aduce aminte ca altii au murit, si ca tu nu.
   Ziua in care nimic nu se intampla si parca tot ce-ai avut s-a pierdut cred ca e un bun moment, sau chiar: cel mai bun moment sa iti aduci aminte de un ieri pe  care sa-l mai simti o data. 
   "nu trai in trecut!"... intr-adevar... nu trai acolo, dar lasa-te sa te bucuri de el... e o briza de entuziasm ce iti da avant sa iti faci amintiri noi pentru maine :) 

   

poate doar miroase a toamna...

 
        Imi plac ideile spontane… dupa ce te dau pe spate asa vreo 2 secunde iti trece prin minte: “bay, ideea asta a fost mereu acolo, nu e chiar banala, dar nici ca descoperirea apei pe luna… de ce n-am vazut-o pana acum?” Si apoi: “nah, acum ca stii, la ce te ajuta ca stii?” Daca la nimic altceva o pun in sertarul cu “lucruri ce fac sa ma simt un pic desteapta” sau daca imi dau seama ca nu am mai scris de mult pe blog imi zic: “well, nu e super tare, dar noah, no sa astept sa scrie altii lucuri super tari la mine pe blog, doooh.”
Ok. Ideea spontana de data asta? Are de-a face cu amintirile. De fapt, intamplarile inainte de a deveni amintiri. Chestia ciudata, cel putin pentru mine, e ca amintirile nu sunt un butoi de nostalgie in real time, ci devin asa abia dupa un timp. De exemplu, daca astazi ies cu ema si cu lidi la bowling nu o sa ma opresc in timp ce sper ca lidi sa nu nimereasca nici vreo 3 popice (as fi zis: nici o popica, dar nu sunt sigura ca “popice” are singular, si mi-e lene sa il caut pe google, asa ca raman la 3 popice-revin) deci, in timp ce stau acolo cu degetele incrucisate nu o sa ma gandesc “yuuuy, ce moment fain, ar trebui sa il pretuiesc mai mult, sa ii pun si o melodie de fond si niste inimioare si sa ma duc sa o imbratisez.” Nici nu o sa imi dau seama de faptul ca pe la 50 de ani o sa stam toate trei si o sa le povestim nepotilor de serile pe cand noi eram tinere si erau la moda iar ochelarii de aviator si ne pierdeam noptile la remi. Nici cand esti indragostit nu iti zici: “ce tare o sa plang pentru seara asta in care ne uitam la filmul asta plictisitor dar n-avem nimic mai bun de facut iar cand voi fi singur/a o sa mi se para un gest super fain de intimitate”.
Poate pentru ca in momentul de fata stim sa ne bucuram de prezent, iar asta e bine, cred, dar oare de ce nu ne ajunge? De ce nu ne putem multumi cu un moment atat cat dureaza si mereu si mereu ne aducem aminte de “dragul timpurilor trecute”? Nu sunt insensibila…(cine se scuza se acuza?:-”)… dar de ce azi ma bucur pentru o experienta iar maine o sa ma faca trista?
Cred ca raspunsul e evident… si sa nu mai zica adi ca numai adresez intrebari si variante, dar nu dau raspunsuri, de data asta ii fac moftul: pentru ca ne e ciuda ca nu le putem avea pe toate deodata si la nesfarsit. Copilaresc, ha?
 Cand am plecat de acasa asta a fost sfatul lui tata: "afla ce ti se potriveste, si nu insista unde nu iti sta bine; nimeni nu e bun la toate, nu le poti avea pe toate  dar credeam ca pana la varsta ta deja ai invatat asta."
Poate are dreptate. Evident, atunci nu ma gandeam ca acum ii pun acestei amintiri melodie de punct culminant dintr-un film cand un sfat parintesc ii reda  fiului directia pierduta in viata. Sau poate ma uit prea des la filme. Despre asta o sa scriu alta data.
Ce sa iti doresc? Cat mai multe momente ce vor deveni amintiri nostalgice :D
          


Nu vesnic si totusi nu in zadar...

    Sunt aproape sigura ca din tot ce iti spun multe nu le asculti, sau poate chiar ti se par nimicuri. Te mai opresti din cand in cand din lungul meu monolog si te uiti la parul meu ce de multe ori e ondulat iar acum e drept. Iti dai seama si ca rad in timp ce vorbesc si ca imi plimb mult degetele prin par. Apoi cand te bruschez cu cate un „Acum zi si tu: nu-i asa? De fapt no, poate e altfel, dar mie asa mi se pare...” devii din nou atent si dupa cateva replici de integrare in conversatie  imi dai dreptate argumentand cuminte; alteori crezi altfel iar cea care asculta cuminte sunt eu... iar alteori... pur si simplu ma lasi sa vorbesc, stii ca asta imi place.
    Ma intreb de multe ori de ce nu pleci. Am impresia ca te plictisesc, te speriu sau poate te obosesc... dar tot aici ramai... vreau sa cred ca ramai nu pentru ca nu ai altceva mai bun de facut, nici pentru ca nu vrei sa ma faci sa ma simt prost... ci pentru ca iti place.
    Si totusi... doar vorbim... doar vorbesc eu mult si tu pe unde mai incapi :-”
    Ma gandesc ca multe din ce zic o sa le uiti imediat. Aveam la un moment dat impresia ca toate sunt in zadar... ca multe din cuvintele ce azi le zic si imi pun tot dorul in ele, maine nu, dar poimaine ori mi le aduc aminte numai eu, ori o sa ma fortez si eu sa le uit si o sa reusesc, iar intr-un final totul a fi doar... asa... un abur ce-a trecut si toata lumea l-a uitat. Azi vad putin altfel. Azi ma gandesc ca... mancarea ce o mananc azi nu imi va tine de foame saptamana viitoare in nici un caz, dar astazi sigur... deci nu e chiar in zadar.
    Hmmm... si ce vroiam sa spun? Pai... asta. Ca desi sunt ocupata sa vorbesc o gramada, imi dau seama ca ramai acolo martor si ascultator... nu stiu de ce ramai dar: multumesc ca ramai. Poate ti se pare ciudat ca iti zic asta... dar stii tu... e pentru ca prea multi pleaca... poate si tu o sa pleci, nu conteaza, inca ramai.
       Vrei sa iti spun un secret?

                                                  Eu nu plec. 
     

aproape vacanta...



Mi-e dor de o senzatie... Atunci cand in sfarsit dupa un an scolar dormeam pana la 12 si ma trezea soarele intrand furis pe fereastra… primul gand era: unde-i telecomanda si unde-i Dani ca sa nu mi-o fure?  Mamaliga lui de copil ca s-a trezit inainte. Lasa ca il trimit eu pe afara si i-o fur: muaha ha ha ha 
De cateva zile ma doare capul. Mi-am zis ca e de la invatat. De doua zile nu am mai invatat nimic. Nu era de la invatat.
Pe langa asta sunt agitata si mi-e rau. Mi-am lasat dieta in pace si m-am pus sa manac si eu ca tot omul...nu era nici de la nemancat... acum ma simt doar vinovata ca am renuntat la dieta :-”
Azi ma enerveaza ideea de vacanta... cum poti sa stai o saptamana si sa lenevesti, sau sa te intinzi la soare stiind ca luni la ora 5 o iei inca pentru un an de la capat?  Asta in cazul in care dupa vacanta nu ajungi mai obosit decat inainte de ea... ceea ce e foarte posibil...  

Toate ca toate, dar mie nu imi place incotro merg directiile pe aici... pe aici=lume

Mie mi-e dor de o vara la razboieni...dar asa, o vara intreaga... cu flori, cu mures, cu dormit in fan, cu prieteni si caldura, cu floare soarelui,  porumb fiert, cu lebenita, cu tantari, cu o fuga pana la magazin dupa inghetata si o multime de copii ce isi petrec vara la bunici la tara, ca in fiecare an. Batrani ce stau la poarta, pe banca, ingrijind de gaini sa nu ajunga in sosea.
Atunci timpul nu trecea. Sau poate trecea, dar nu il baga nimeni in seama... adica nah... poate altii il bagau, eu nu. Ce facem maine? Nimic nou, dar fain de numa´ :D de ce sa cauti ceva nou cand ceea ce e vechi te satisface deja?

Societate... societate... societate... societate... bla bla bla pe atunci limbi straine

Atunci visam la acum.
Acum o sa intru in vacanta.
Nimic nu mai e la fel. Nici n-o sa mai fie.

„astazi chiar de m-as intoarce a-ntelege n-o mai pot”

Si da, peste 10 ani o sa ma gandesc: ce fain a fost acum 10 ani. 
E un cerc vicios. : ))

Ce taranca ma simt :)) =)) atata mai lipsea sa zic si ca ma duc la sapa... hmmm.. no way :O 
Suscribirse a: Entradas (Atom)