Subiect cam epuizat
Cred ca in fond si la urma urmei sunt o persoana singuratica. Am o sete de a fi in companie, dar cred ca si in companie tot singura ma simt completa, mai in largul meu, mai acasa la mine.
Nu stiu de ce si nu stiu cum, am crezut mereu ca am nevoie de cineva sa ma inteleaga, sa creada ca mine, sa vada ca mine, sa ne placa aceleasi filme, sa fim de acord cu aceleasi filozofii, sa ascultam aceeasi muzica; cineva cu care sa impart si sa sumez. Dar e mai clar ca nu. Nu am gasit pe nimeni niciodata sa fie tot ceea ce am dorit, nici ca prietenie, nici ca amant.
Am o slabiciune pentru cuvantul asta ce vine din portugheza “saudade”, e o tristete, o nostalgie, de a avea ceva ce poate nu ai avut niciodata dar crezi ca stramosii tai au avut, si il ai in ADN-ul tau si isi cere drepturile; ceva ce dinauntrul tau simti ca ar trebui sa revina. Sau e doar pentru ca sunt gemeni si imi caut geamanul?
Recunosc, e o insulta sa spui asa ceva fiind intr-o relatie din care nu am de gand sa ies, dar asta e, imi permit inca o data, ca si in multe altele, sa spun cu voce tare ceea ce altii abia au curaj sa sopteasca, pentru ca “nu e frumos”, pentru ca incomodeaza. Asa de putin imi place prefacatoria asta de numa’ numa’. Sunt cateodata asa de sincera si transparenta pana la punctul de autodistrugere. E “talentul” meu mostenit din familie.
Revin. Nu e vina lui, de fapt nu e nimeni de vina, nici macar eu. Suntem rezultatul neintentionat a propiei noastre istorii. Cam asa ca universul si viata pe pamant. Lucrurile sunt asa cum sunt, nu cum le planuim sa fie, nu cum ar fi ideal sa fie, sau cum ne spune o melodie sau o poveste ca ar fi cel mai bine sa fie.
Apoi te compari cu Hemingway, si cu Frida Khalo, si cu inca cativa artisti, nu pentru ca as avea eu multa cultura, ci pentru ca evident ii mentionez doar pe cei mai faimosi… dar cica dragostea artistics ar trebui sa o simta cel mai intens… artistii. Si parca artistii sunt cei mai nefericiti si neimpliniti oameni, cu sentimentele cele mai intense si efimere. Cate melodii ale lui Shakira nu spun “cu tine, viata mea, vreau sa imi traiesc viata, si ceea ce imi ramane de trait din viata, vreau sa o traiesc alaturi de tine”?, si de atunci s-au schimbat multe, si s-a mai indragostit de cateva ori, si s-a mai despartit tot de atatea, ca si mine de altfel.
Si eu am crezut ca sufletul meu pereche era D, si M, si L, si A, si S, si C, si J. si nu au fost? Intr-o oarecare masura da; iar acum e L. doar ca acum nu mai cred in suflet pereche, iar el imi e drag ca o familie intreaga, si sta langa mine no matter what neconditionat, si ma asculta chiar daca nu ma intelege, si ma iubeste si cand nu merit, si sterge sticla de la dus chiar daca i se pare o pierdere de vreme, si merge cu mine in Scotia chiar daca nu ii place nici sa zboare, nici destinatia.
Asa ca: “Mai bine doi decât unul, căci iau o plată cu atât mai bună pentru munca lor. Căci, dacă se întâmplă să cadă, se ridică unul pe altul. Dar vai de cine este singur și cade fără să aibă pe altul care să-l ridice! Tot așa, dacă se culcă doi împreună, se încălzesc unul pe altul, dar cum are să se încălzească dacă e singur? Și dacă se scoală cineva asupra unuia, doi pot să-i stea împotrivă”.
Nu are de-a face cu a se simti unul in al noualea cer, ci cu a se culca linistit, cu momente de bucurie, nu neaparat de extaz.
I guess I’m getting married.
5 pareri: