Mostrando entradas con la etiqueta intrebari si raspunsuri. Mostrar todas las entradas

About literature and business



The constant struggle between being honest, open and sincere and being professional in business. 

I was giving my final presentation at the end of my Master´s a few years ago and one of my professors' questions was: "What do you think about the Master in general (International Trade)?" 

I had studied language and literature before that year, so this degree was like an introduction to business, to trade. When answering I tried to be professional and honest at the same time. I said, among other things, that Business sometimes makes one question their moral values. As expected, I was asked to elaborate my answer. At this point I was a bit less professional and more honest: Business is not about being transparent and trying to be honest to the client, it's about trying to hide things intentionally to the client or business partners, or banks and make them focus on what you want them to focus. We call it "persuasion" and that´s fancy enough, but it´s more like "manipulation". And as my education has always been based on literature, where we always judge the bad guy and know exactly who was fair and not, who deserved to be pardoned and who didn´t, when getting into the business world you feel like you are the bad guy too often. I looked at my Language teacher and he nodded smiling, he knew what I was talking about, and I looked at my International Management teacher and clearly her face could say: "Well, yeah. That´s business 101, are you telling us that you can´t do that? Then darling, what are you doing here?"

So yes, I struggle between being a good employee for my company, and being a good person. I struggle between being friends with my clients and being professional. One does not always exclude the other, but sometimes they do. That´s when you remember that you were asked if you are a discreet person during your job interview and you said "Yes, I am". Now stick to that. 

You may say: it´ll pass, as soon as you really get into the business world. Well I already have. It´s been almost 2 years since then. And I still judge people and colleagues and bosses like book characters, I still know what´s right and wrong, and sometimes I´m more honest than professional. Sometimes I lose and sometimes I win because of that. Even seeming very honest and personal and sincere, like you´re giving away too much info, is a business strategy somewhere in the book.

Maybe I should go back to wanting to be a teacher. Maybe that´s the right place for idealists like me.


Mirror mirror on the wall, who´s the YONNEst of them all?





Nu pot sa ma abtin: de fiecare data cand intru aici pe yonneland simt ca ma uit in oglinda. Din 2009 pana acum si de acum inainte, ganduri razlete despre oameni, filozofii, idei si tot asa. 

Nu mai gandesc la fel, si mai mult decat atat, nici macar nu am facut vreo declaratie publica de cand cel mai mare pilar din viata mea si-a schimbat directia. M-am gandit daca nu e cumva cazul sa sterg ideile cu care nu mai sunt de acord, dar am ajuns la concluzia ca nu. Inca un stiu daca ar trebui sa fac un update si sa vorbesc despre schimbare, dar daca n-am simtit rau de tot sa scriu despre ea pana acum cred ca deocamdata o sa las asa, un fel de liniste despre care cei interesati o sa intrebe oricum, iar cei neinteresati… oricum nu intra… sau mai bine zis: nu MAI intra.

Nu stiu pentru majoritatea, dar pentru unii ceea ce scriu e o pauza de la cotidian, un dat pe leagan, o gura de aer si un gand linistitor; vorba calduroasa a unui prieten pe care iti faci timp 5 minute sa il asculti.

Partea interesante si pentru mine amuzanta e ca transmit senzatia asta si in pozele ce le public pe deviantart… sa fie asta oare marca mea personala? O senzatie de lipsa de grija si relaxare?
In cazul asta cred ca imi place de mine ;)

Don´t worry, good old friend, because I never leave anyone.

Domino


In liceu si facultate, sau poate chiar de mai devreme, ni se prezentau curentele literare si filozofice ca ceva linear, ce avea cauzele si efectele sale, atat economice, guvernamentale cat si artistice sau spirituale. Urmau una dupa cealalta ca intr-un lant, iar observate in ansablu oarecum pareau sa urmeze o ordine logica.

Fenomen imprecis



Fara sa vreau sa imbib subiectul de un aer mistic, cred ca orice despartire se aseamana cu starea de nefiinta. Poate sa fie vorba de un prieten ce pleaca, de un copil ce ti se muta in strainatate, de o fiica ce ti se casatoreste, de un iubit cu care de la un moment dat nu mai vorbesti sau de un bunic ce se stinge. Orice incercare de a mentine legaturile, de a promite ca lucrurile vor ramane la fel devin o ameliorare; se reduce impactul unei ruperi totale si definitive de la inceput, o transforma intr-o indepartare suavizata. 

Gand pe langa subiect...



Fericirea nu doare, iar sentimentele raman mai intense cand sunt tacute. Nu pentru ca si-ar pierde calitatea prin expunere, ci pentru ca expunerea nu reuseste sa transmita adevarata lor calitate.

Ionela vs Yonne


   Ionela… ce ai invatat astazi?
   Sa nu iau nimic de-a gata.
   Adica?
   Exact cum ai citit. Nimic nu e pe gratis, sau si ce e pe gratis nu ramane pe gratis pentru totdeauna... daca pot sa spun asa: cumperi astazi si platesti in rate, iar prima rata peste 3 luni (cu dobanda sau fara, depinde de caz.. poate chiar dai de o reducere a ratei sau a dobanzii intre timp.. nimic nu e batut in cuie)
   Te referi la ceva specific, nu? E prea mult sa generalizezi.
   Mda, poate. Desi tot cred ca e bine sa nu iei nimic de-a gata. Nici prietenia, nici dedicarea, nici credinciosia, nici parintii, nici fratii, nici locul de munca, nici sanatatea, nici promisiunile macar, nici fidelitatea... nici casatoria, nici pe cel cu care esti sau nu esti.
   Asta implica ideea de schimbare, oarecum, nu?
  Da. Chiar asta implica: ideea de schimbare... omul nu ramane niciodata la fel, decat in desenele animate sau in romanele primitive in care personajele nu invatau din greseli, nu se intelepteau ci aveau aceeasi trasatura de la inceput pana la final. Dar omul se schimba, si ca sa nu para drastica(sau clasica) fraza asta o sa spun altfel: omul evolueaza.
   Si cum se aplica chestia asta? Am inteles! Nu luam nimic de-a gata. Si daca nu le luam de-a gata... cum le luam? De-a ... ce?
   Le luam de-a ne-gata! Adica... e ceva la care trebuie lucrat in permanenta. Un fel de constructie pe care o continui, iar cand ti se pare ca ai terminat-o o mai repari pe la colturi, apoi ii mai adaugi o camera, o modifici in alta parte, mai dai un zid jos, mai pui unul nou, ii schimbi fatada, o izolezi, ii pui pereti de sticla pe care mai apoi ii acoperi cu perdele pe dinauntru... intelegi tu ideea.
   Pare obositor. Alta solutie nu e?
   Mai e una, sau chiar doua.
   Care?
   Pai, una e sa le iei de-a gata. Si sa crezi ca ti se cuvin si sa tot te enervezi pe lume(si de ce nu, de Dumnezeu) ca nu sunt dupa cum vrei tu.
   Asa. Extrem. Si cealalta?
   Sa nu le iei deloc. Sa stai deoparte si sa nu te implici in nimic, sa te uiti la altii cum le iau de-a gata, sa te uiti la ceilalti cum le iau de-a ne-gata, sa te uiti la altii ca tine care nu le iau nici ei nicicum, sa va faceti intre voi cu mana si sa va urati sanatate!
   Mda. Asta-i cam sec.
   "Mai bine sec decat enervant din cale-afara" ar spune multi...
   Alte solutii n-ai?
   Nup.
   O sa caut si in alta parte. Nu imi place versiunea ta.
   Da. Nici mine. Cand gasesti alta, intoarce-te la mine si intelepteste-ma. Nu sunt ironica. Chiar vreau.
          

Only Hope



-            "Iti dai seama ca s-ar putea sa nu se intample niciodata?
-          Eu imi dau seama ca s-ar putea sa se intample maine
-          Si daca nu se intampla?
-          Nici o problema.
-          Dar tu vrei sa se intample…
-          Vreau si piscina pe bloc, dar daca nu se intampla pot trai si cu cada din baie… pana ce pun piscina pe bloc
-          Atunci la ce mai are rost sa visezi, sa anticipiezi, sa speri… nu iti amarasti atat prezentul cat si viitorul? Nu devine frustrant?
-          Dimpotriva.
-          Adica?
-          Adica: orice speranta e o culoare, e un entuziasm… e foarte probabil sa se dovedeasca a fi o iluzie, dar eu as zice ca e mai degraba un mod de a ne folosi imaginatia pentru a ne colora propia viata, nu doar povestile
-          Si cu frustrarea ce faci?
-          O inlocuiesc cu sperante noi
-          Cat timp crezi ca o sa faci chestia asta?
-          Inca o suta de ani!
-          Poate nu o sa mai traiesti atat.
-          Cu siguranta!
-          Si atunci?
-          Simplu, n-o sa mi se termine speranta inainte sa mi se termine viata.
-          Dar trebuie sa fii de acord cu mine ca speranta e asa, oarecum, irelevanta.
-          Nu te contrazic.
-          Si atunci, desi stii ca e irelevanta, de ce continui sa te folosesti de ea?
-          Pentru ca nu tot ce e irelevant e fals; poti sa o consideri un mister.
-          Adica functioneaza dar nu stim exact cum
-          Exact!
-          E totusi posibil sa aflam intr-o zi cum funcioneaza speranta? Ce legi respecta, sau incalca?
-          Tot ce-i posibil; la fel cum s-a aflat cum functioneaza alte mii de legi lasate de Dumnezeu in natura.
-          Putem vorbi de exces de speranta?
-          Eu cred ca putem vorbi si de dependenta de speranta.
-          E patologica?
-          Dimpotriva, e ideala."

" Ba mai mult, ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre; căci ştim că necazul aduce răbdare, răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea.Însă nădejdea aceasta nu înşală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat."
Foarte interesant versetul asta:
bucurie in necaz deoarece: necaz->rabdare->biruinta-> speranta(nadejde) care nu inseala
ma regasesc pana acum in alta ordine de idei
tristete in necaz deoarece: necaz->suparare->deznadejde->depresie care inseala. 
am impresia ca undeva am gresit :-" pana acum :D
Si iar spun ca suntem rezultatul alegerilor noastre... ca de crezut niciodata nu am incetat sa cred acest principiu

even without kitkat...



- Nu inteleg.
- Te cred.
- Unde suntem?
- Unde se iau deciziile, unde se intoarce lumea, de unde pleaca.
- Si atunci tu de ce esti aici?... nu esti intre oameni... sau... esti cumva ...hmmm... Dumnezeu?
- O, nu- si rade zgomotos- nu, nu sunt Dumnezeu.
- Si atunci?
- Eu am ajuns la rascrucea asta deja de multe ori... de asa de multe ori incat evit sa mai aleg vreo cale... evit sa o apuc pe alt drum. Raman pe loc considerand ca asa nu o sa gust din amarul concluziilor gresite. Si observ cum pe langa mine trec oameni, straini si cunoscuti. Multi o iau pe drumuri pe care le cred corecte si se intorc inapoi si apoi o iau pe altele. Altii o iau pe un singur drum si nu se mai intorc. Auzi despre ei ca sunt fericiti si ca nu au nevoie de altceva. Pe ei ii invidiez cel mai mult. Entuziasm ca al lor la mine tine prea putin timp si contradictiile si o intrebare in plus ma aduc mereu aici.
- Nu ar fi mai simplu sa faci o analiza a tuturor cararilor si sa o alegi pe cea care iti place?
- Vezi tu... sunt asa de multe incat nu este un registru suficient de mare care sa le cuprinda pe toate; in plus, ele se schimba, se imbina, se impletesc si apoi se despart iar asta intr-un timp prea scurt ca sa poti intelege toate schimbarile.
- Atunci de ce nu faci una personalizata... asa cum o vrei tu.
- Am incercat. E imposibil.. Nu sunt destul de puternic sa am o cale numai a mea. Mereu dau de altele ce ma influenteaza.
- Dar la inceput... nu aveai o singura carare, inainte sa te opresti aici, nu aveai... asa... ca un: destin?¿
- Vezi tu... ne nastem pe o carare. Ea e punctul de plecare si e cea care asa de mult iti influenteaza gandirea incat de multe ori te simti vinovat ca nu ai ramas pe ea. Dupa ce cunosti mai multe, incerci sa te intorci, dar niciodata nu mai e la fel. De cand ai plecat s-a schimbat fara tine... acum nici acolo nu poti sa ramai.
- Oarecum mi se pare trist... tie nu? Sa te tot invarti parca in acelasi cerc?
- Daca alegi tristetea trebuie sa o iei pe drumul ala de acolo... il vezi? Aici pe banca asta o sa te rog doar sa te gandesti pe ce drum vrei sa o iei. Deciziile se iau acolo, la linia de start. Banca e un loc de poposire, nu o carare.
- Ar trebui sa plecam, nu? Nimeni nu mai sta, toti umbla, inainte, inapoi, altii fug, altii plang, altii rad. Suntem singurii aici. Nu vii?
- Pentru un timp... nu.
- Dar ce astepi?
- Nimic. Deocamdata... sa ma lasi singur.