Ce vrei sa fiu cand voi fi mare?¿

O femeie cinstită este cununa bărbatului ei... Cine poate găsi o femeie cinstită?
                   Ea este mai de preţ decât mărgăritarele... (Proverbe, Biblia)

Ea… one of a kind
Cea care cand intra iti aduce un zambet, cand pleaca ti-l ia, cat timp sta ti-l mentine...
Ea...
Cea care cand plange te sfasie, cand rade iti da speranta, iar cand vorbeste observi intelepciunea destainuindu-se-n cuvinte.
Ea...
Cea pe care atunci cand nu poate o ajuti, cand tace o intelegi, cand greseste o corectezi, cand nu stie o sfatuiesti si cand nu o intelegi o ierti... iar cand iti face bine o indragesti dincolo de puterile tale.
Ea...
Pentru care poate nu esti in stare sa dai lumea toata, dar esti in stare sa te dai pe tine.
Ea...
Pentru care descoperi taine ce nu ai vrut sa le arati nimanui vreodata... pentru care scrii, pentru care canti... pentru care gatesti... iar cand le faci vrei sa te stie ea... numai ea.
Ea...
A carei parere conteaza, a carei privire asigura... a carei ochii raspund... singura ce te cunoaste, singura care stie sa te asculte, cea care te cauta, singura de care te lasi gasit.
Ea...
La cine te gandesti cand incepe sa ninga, cu cine vrei sa alergi prin ploaie, cu cine te bucuri de soare... cine primeste prima floare de primavara de la tine.

Ea...
E numai una.
                                                        „... cãci la inceput nu a fost asa...”

Tomorrow´s memory...



„Pentru toate există o vreme, şi orice lucru de sub ceruri îşi are timpul său: un timp pentru a arunca cu pietre şi un timp pentru a strânge pietre; un timp pentru a îmbrăţişa şi un timp pentru a fi departe de îmbrăţişări" (prov 3:1&5)

   Amintirea  are timpul ei... si rolul ei... te poate face trist... sau melancolic; poate razi de un gand avut alta data... te sensibilizeaza reminiscenta unui chip, a unui fior, a unui sentiment...
   Trecutul e piatra de aducere aminte ca viata merge inainte, ca problemele se rezolva, ca oamenii se intorc, ca iubirea exista, ca vindecarea e posibila, ca oamenii poate chiar se duc si nu mai vin. Amintirea iti aduce aminte ca altii au murit, si ca tu nu.
   Ziua in care nimic nu se intampla si parca tot ce-ai avut s-a pierdut cred ca e un bun moment, sau chiar: cel mai bun moment sa iti aduci aminte de un ieri pe  care sa-l mai simti o data. 
   "nu trai in trecut!"... intr-adevar... nu trai acolo, dar lasa-te sa te bucuri de el... e o briza de entuziasm ce iti da avant sa iti faci amintiri noi pentru maine :) 

   

clasificare de solutii ?¿


Ce stie cel mai bine romanul sa faca? Sa se planga. Cred ca mint… din cate natii am cunoscut pana acum nu doar romanilor le place sa se planga, ci si spaniolilor, si marocanilor, si americanilor… poate doar zicem ca romanilor le place mai tare pentru ca noi cunoastem multi romani.

Mi-am gasit si eu sa ma plang … de cei ce se plang… evident, motive sa te plangi gasesti la tot coltul.

Oameni care se plang e clar... nu lipsesc.... intrebarea ramane: cine sunt cei care nu se plang, cum sunt ei si care le e secretul?

Aici cred ca poti sa dai totusi de diferite feluri de oameni care nu se plang.

Oameni pe care ii doare in cot. Ca e cald, ploua, castiga sau pierd... ii doare in cot... blestem sau binecuvantare? Inca nu m-am decis....

Oameni optimisti. Orice se intampla, trag aer in piept: maine e mai bine, si daca nu e , nu-i nimic, poimaine atunci. Totodata incearca sa se concentreze pe ceea de care nu simt nevoia sa se planga.

Oameni pozitivi. Nu se plang pentru ca atitudinea negativa o sa atraga si mai multa forta negativa in viata lor care o sa genereze mai multa atitudine negativa si in concluzie o sa fie imbacsiti de negativism, asa ca totul porneste de la o atitudine pozitiva fata de motivele pentru care s-ar putea plange... 

Oameni realisti. Viata e cu grele si cu usoare: cele grele imi displac, cele usoare imi plac

Oameni simpli. Ei nu se plang pentru ca stiu ca viata are gradul ei de nedreptate si ca oricat te-ai plange tot nu se rezolva nimic. Aleg in schimb sa isi investeasca atitudinea in a face ca lucrurile sa mearga cat de bine posibil.

Oameni superstitiosi. Ei cred ca totul face parte din destinul lor, scris si predestinat care nu poate fi schimbat si care evident prin plangere nu se alterneaza, deci nu are rost sa te plangi.

Oameni "isteti": ei nu se plang pentru ca ei sunt motivul pentru care toata lumea se plange

Oameni particulari. Care nici nu isi dau seama ca s-ar putea plange.

Oameni credinciosi. Cred ca motivele pentru care s-ar putea plange sunt de la Satan –cu care sunt in continua lupta-  si ca ele nu vor inceta niciodata: incearca sa actioneze ca sa amelioreze sau sa elimine motivele de nemultumire cerand ajutor lui Dumnezeu, fiind convinsi ca El ii va ajuta.

Oameni extremisti. Cred ca o forta superioara(guvern, Dumnezeu, etc) ii va pedepsi daca se plang.

Oameni pe care nu ii cunosc si nu le stiu metodele: restul.

Pana la urma care e scopul celui care se plange? Sa i se planga de mila? Sa fie considerat mai bun? Sa fie ajutat? Sa fie sfatuit? Sa i se faca dreptate? Sa se descarce? Sa faca pe victima?

Nu stiu altii cum sunt, dar eu ma plang, inca.

Apropo: care e antonimul lui „a se plange” ?

Coldplay - Speed of Sound (Radio Edit)
   
  Asculta  mai multe  audio   diverse


in cautarea ei... noi toti

“Ai toate motivele sa fii fericita”
Ii spuse cea urata celei frumoase

“Ai toate motivele sa fii fericit”
Ii spuse cel sarac celui bogat

“Ai toate motivele sa fii fericita”
Ii spuse cea singura celei cu familie

“Ai toate motivele sa fii fericit”
Ii spuse cel bolnav celui sanatos

“Ai toate motivele sa fii fericit/a”
O sa iti spuna cel/cea care are cu un amanunt mai putin decat tine

“Ai toate motivele sa fii fericit/a”
O sa spui celui/lei pe care il/o vezi o idee mai presus de tine

……………………………………..
In concluzie?
Nici o scuza nu ni se va parea destul de valabila ca sa justifice nefericirea celorlalti... de ce ni se pare destul de valabila ca sa o justifice pe a noastra?

long way to go...


Si nu e intotdeauna greu... nu e intotdeauna usor... dar nu in functie de variabila asta o sa primesc ceea ce vine in continuare. O sa primesc ce vine, si atat. Oricum, altceva ce pot face, decat sa las sa se adune amaraciune in inima mea... fara rost, so, head up...mai bine mai bine decat mai rau...
Atatea lucruri nu au rost, si atatea au rost si le ofer prea putina atentie sau chiar deloc. Problema e ca nu stiu mereu care e limita intre, si le incurc... cateodata nici la final nu mai stiu care au avut rost si care nu. Probabil cel mai bine e sa nu gandesti asa de mult si sa traiesti pur si simplu. Rectific, sa traiesti pur, ca simplu e imposibil.

-Ce zici, Yonne, o luam de la capat inca o data? Mai poti?
                                                                     -Mai pot. 

Isaia 43: 18-19 
       «Uitaţi lucrurile care au fost! Nu vă mai gândiţi la cele din vechime 
         Iată-Mă pe cale de a face ceva nou; acum se iveşte, nu-l recunoaşteţi? 
                          Voi face o cale în pustie şi râuri în deşert.»

         

morning mood :D


1.exista o vreme cand sfaturile ce le-ai dat altora se intorc impotriva ta
2.cand esti fericit iti dai seama ca toata suferinta a fost in zadar
3.credinta e sa fii la fel de sigur de ceea ce vine ca si cand s-ar fi intamplat ieri
4.o sa iau pauza aia...

decean-doamne daca vrei
   
  Asculta  mai multe  audio   diverse

saturday night... sunday morning...


Cred din nou, imi zic “o iau de la capat”, stiind mai mult despre mine, cunoscandu-ma mai bine, acceptandu-ma si fiind decisa sa fiu  un pic mai buna; incerc sa schimb acele puncte slabe, de care de fiecare data sunt mai constienta. Te rog... da-mi pace, macar asa pentru o vreme in care imi recladesc bazele, cat sa imi reincarc energiile, cat sa imi alimentez gandirea si fortele cu ideea ca pentru un timp se poate chiar sa fiu ferita, ocrotita, linistita… Acum, serios, mai ia-te si de altii si uita-ma pentru o perioada…
Daca ar fi un camp mediul asta in care ma invart m-ai vedea intr-o rochita alba, in valuri alergand dupa fluturi, murdarindu-mi degetele si buzele de mure, agatandu-mi in par margarete si lasandu-mi rochia sa se pateze de verdele viu al pamantului, fara nici o grija, fara nici o parere de rau. Inca nu stiu cum sa aplic acea imagine in realitate, dar cred ca ideea de baza e traitul in prezent. So help me God…
Ar mai lipsi un amanunt… un sunet… un cantec, un joc, un chiuit si un zambet furisat si misterios… nu  pentru ca ar avea ceva de ascuns, ci pentru ca oricat ti-ar zice, mereu mai are ceva de descoperit.

Titlu? Autoportret.

in words...


Vrem … nu vrem… viata ne-o construim din cuvinte…  

Asa ne convingem, asa credem, asa ne indragostim, asa alegem, asa ne enervam, asa ne disperam, asa ne linistim, asa...Ascultand cuvinte, repetandu-le in mintea noastra si repetandu-le prieteni(e)lor. Si nu doar un baiat mi-a zis ca ceea ce l-a legat de o fata nu a fost rochia in care era  imbracata, ci cum vorbea cu mama lui, cum stia sa il asculte si cum sa ii raspunda…
Un cuvant… doar unul si fata ti se insenineaza sau se intristeaza.
Dar sa fie cuvintele ceea ce ne altereaza asa de tare, sau realitatea ce o reprezinta?
… In cazul asta un cuvant nerostit e o realitate nereprezentata, iar o realitate nereprezentata poate duce la multe concluzii gresite… 
Cea mai mare greseala cand vorbim despre cuvinte se considera a fi minciuna, dar sunt de parere ca nerostirea cuvintelor are de multe ori acelasi efect. 

 O fi pentru resposabilitatile ce le aduce fiecare cuvant rostit cu voce tare? asta s-ar putea sa inteleg, desi tot nu sunt de acord, pentru ca odata ce stiu ca acele cuvinte ar reprezenta realitatea ce poate fi mai onest decat sa iti iei responsabilitatea de a fi sincer si responsabil cu adevarul:-" ? Sau poate fi vorba si de momentul potrivit... in cazul asta... momentele se pot construi :D need some help here... 

 Acum serios... prea multa lume pierde prea mult pentru ca vorbeste prea putin... 
Un cuvânt spus la timpul potrivit este ca nişte mere de aur într-un coşuleţ de argint.(proverbe)
 

„Si nu-nteleg de ce nu-mi acorzi credit nici macar cat unui caine

Care te iubeste chiar daca nu-ti vorbeste”
     -->> cainele nu are capacitatea, dar face tot ce poate cu posibilitatile lui...

unu plus unu plus unu .... plus unu egal unu


Sa fii un om puternic e sa stii la ce esti slab…
Lupt impotriva mea... dar pentru mine...

Citind despre temperament in ultima vreme am tras o concluzie ce sper sa o tin pentru ceva timp de acum inainte, si anume ca oamenii nu au defecte pentru ca au ales ei, ci pentru ca e in natura lor. Cei mai multi dintre noi incercam sa le schimbam, sa renuntam la ele, sau cel putin sa le amelioram. Altii am incercat asa de mult incat dupa un timp in care rezultatele s-au dovedit marunte, nesemnificative, am renuntat in a mai lupta impotriva lor. Dar ideea ce imi ramane in minte e ca daca am fi mai mult constienti de faptul ca nu fiecare e produsul finit al ambitiei sale am ajunge sa toleram mai mult, sa acceptam mai mult... poate chiar sa iubim mai mult.
Iar aici vorbim despre diferente. Societatea de azi, de aici, incurajeaza diferentele: de culori, cultura, limba, puncte de vedere, iar in general e o idee ce o vad plasmata in Biblie. De ce un singur fel de muzica, de ce noi buni iar ei rai, de ce noi superiori iar ei inferiori cand adjectivul potrivit e: diferiti? Cu parul cret, intins, negru, verde, blond, ascultand rock, jazz, chillout, imbracati in blugi sau la costum, cu masina cu doua usi sau patru… sa nu fim la fel… dar sa fim una… (1 Cor 12:21) Dar sunt multe mădulare şi un singur trup. Ochiul nu-i poate spune mâinii: „N-am nevoie de tine!”, iar capul nu le poate spune picioarelor: „N-am nevoie de voi!”// Pacea lui Hristos, la care aţi fost chemaţi, ca să alcătuiţi un singur trup, să stăpânească în inimile voastre, şi fiţi recunoscători(Coloseni 3:15)
Un pasaj ce ma leaga de un moment deosebit e Rugaciunea lui Isus inainte de a fi prins si condamnat... acolo unde se roaga pentru ucenici. Ma cuprinde o emotie aparte de fiecare data cand aud un parinte care se roaga pentru copilul sau, cand din intamplare auzi o mama rugandu-se pentru fiica... cele mai adanci sentimente sunt exprimate in cuvinte simple, ce ascund trairi, vise si ambitii. Rugaciunea lui Isus o aseaman acestui sentiment. In cuvinte putine El cuprinde visul lui pentru ucenici, pentru cei pe care tocmai i-a numit prieteni... Biserica e adunarea celor ce sunt prieteni ai lui Isus si prieteni intre ei.
„Pentru ei Mă rog... pentru ca dragostea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei, şi Eu să fiu în ei.” Ioan 17:9-26
            
                        unitate in diversitate
.....................................................So help me God.....................................

succesiune de ganduri...


1.Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri(Prov.)
Sa inteleg ca traim printre ruine.
Cred ca e ok cat timp exista arheologi, si turisti fascinati de istorie. Doar ca stii cum e? Istoria e mereu povestita mai maret decat a fost in realitate.
O istorie are fiecare, iar cele mai multe nu starnesc curiozitatea nimanui.

2.Oscilez intre extreme, schimb de stari ca tiganii de... nu mai stiu expresia... cred ca era de cai.
Life is beautiful? Nu cat are tiganul calul asta...

3.4:00 hate and love- 6:33; nici nu mi-a luat asa de mult, la cat mi s-au tot blocat pozele...

4. Fiind sincer nu iti castigi multi prieteni, dar cu singuranta ti-i pierzi pe toti cand nu esti(in cazul ca se afla- don´t worry, cam mereu se afla, chiar daca tu n-ai aflat ca s-a aflat)

5. Căci binele pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac!
O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte…?
Cine dintre voi este fără păcat să arunce cel dintâi cu piatra în ea. 
Acceptaţi-vă şi iertaţi-vă unii pe alţii de fiecare dată când vreunul dintre voi are ceva de reproşat altuia. Să vă iertaţi la fel cum v-a iertat şi Domul pe voi.
Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm celor ce ne greşesc

6. „Printre uneltele voastre să aveţi şi o lopată cu care să săpaţi în locul din afara taberei, ca să vă acoperiţi murdăriile”(Deut.). Cred ca in afara taberei noastre toata lumea sta cu lopetile in mana; cand te-ai hotarat sa iti ingropi inca o murdarie... ai grija unde sapi: poate descoperi murdaria altuia.
Dragostea acopera totul? Daca da, atunci dragostea e lopata sau pamantul? Tind sa cred ca e pamantul... iar lopata? vointa, poate...

7. Ar trebui sa fie unul desavarsit, ca cifra... daca toate pana acum au fost spontane asta e premeditat:
Femeia cinstită! Cine o poate găsi?
Ea este mult mai valoroasă decât mărgăritarele.

Concluzie: Multe fete faine ajungem neveste rele, sau poate nici nu avem rabdare pana atunci... 

         

adiere de... poezie

                            pamant... pamant
                                   in tine ce ascunzi?
                            pastrezi adanc secrete si poveri, 
                            un martor tainic a mii de taceri.
                                   
                            te-ar intreba popoare:
                                       "ce-ai vazut?
                                        pe cine in tine ai ascuns?
                   si cati in palma ta au mai ramas?"   
       
                             vazut-ai regi si cersetori
                                        si fete de-mparat,
                                        robi si pastori.
                              cunosti tradare,
                                            pace,
                                               ura si razboi...
                              tu stii mai inainte de toti
                                         cati au iubit...
                                         ...pe cine...
                                            ...si de ce...
                                               ...si pana cand...

                            ne   rabzi... sau   ne   iubesti, 
                                                             pamant?

frumusete inestetica


   


Oameni ce vor sa sufere singuri. Ii recunosti usor: sunt cei care nu te lasa pe tine sa fii suparat, sau descurajat sau deprimat, desi ei sunt in aceeasi stare. Cand te vad incercand sa le iei rolul se lasa vreo 5 minute de el si devin mesageri ai pozitivismului, al sperantei, al voiei bune, al lucrurilor care merita sa ramana ca „lucruri bune in viata”. Cand considera ca ti-au oferit toate argumentele prezentate mai convingator decat intr-o campanie publicitara, iti dau drumul sa iti intinzi aripile, sa crezi din nou, sa zbori. Se bucura cand te vad iar zambind crezand ca munca lor a fost eficienta. Se retrag in coltisor si isi zic pe acelasi ton monoton: „numai daca se intorc merita sa stie ce frumusete are suferinta”.

Frumusetea suferintei? Nu tine deloc de a se simti bine in sensul de „i feel good, ta ra ra ra ra ra ra” ci de a patrunde lucrurile in esenta si a te durea orice deviere de la ea. Cand fara o intentie de a fi filozof te trezesti patrunzand idei si trairi si concepte care nu te mai lasa in pace, iar a te lepada de ele ar insemna in acelasi timp a te lepada de o parte din tine. Nu e o frumusete estetica, ci care iasa in evidenta prin misterul si unicitatea ei.

Care sunt eu? Aia frumoasa.

nu-i nevoie de lupa...


Modul in care te imbraci spune despre tine
Modul in care razi spune despre tine
Modul in care iti tragi concluziile spune despre tine
Modul in care te enervezi spune despre tine

Ce admiri spune despre tine
Ce asculti spune despre tine
Ce cauti spune despre tine

Dai indicii despre cine esti prin gesturi, ton, dialect, intonatie, tic
Iti tradezi cele mai ascunse dorinte ale inimii prin muzica si poezia ce iti place
Te descoperi prin alegeri si decizii

Cartile pe care le citesti striga tacut personalitatea ta
Scrisul de mana declara cat esti de visator
Mersul tau dovedeste cat de increzator esti in tine insuti

Privire, zambet, plans si nervi... fara cuvinte ne autocaracterizam inconstient zi de zi... si noapte. Dam indicii dintre cele mai intime si ascunse strigandu-le parca de pe acoperisul caselor... cum se face ca nu se aud?

... inca tot nu ne cunoastem unii pe altii... inca tot nu avem destula informatie incat sa ne vedem?

Informatie... da. 

Pe de cealalta parte, avem parca tendinta sa nu lasam pe prea multi sa ne cunoasca... sa ni se cunoasca numele, sa ni se cunoasca atributele si abilitatile, dar evitam ceea ce spune intr-adevar despre noi... sa vorbesc despre mine in esenta...e penibil.  
De ce ne ascundem? Ne e rusine de noi? Ne e rusine cu noi? 
                          sau poate nu consideram ca merita ceilalti sa ne cunoasca?

Parca nici nu vrem sa cunoastem, parca nici nu vrem sa fim cunoscuti.


un alt raspuns


Am dat peste un post ce starnea o stare depresiva. Ceva de genul: suntem singuri. Si intr-o camera plina de oameni suntem tot singuri. Si in casnicie suntem tot singuri. Si la munca suntem tot singuri. Oare se asteapta un raspuns de genul: „Nu, nu esti singur. Este cineva in lumea larga care te iubeste si te intelege si care o sa iti arate ca viata e chiar chiar frumoasa... doar ca inca nu l-ai cunoscut"? Eu am dat de raspunsul asta si era ca un fel de drog ce imi amana vindecarea.

Am un alt fel de raspuns. Poti sa fii de acord sau nu, dar e sanatos. Cred ca eliberarea de singuratate o dobandesti abia atunci cand dupa ce zici: sunt singur, nu urmeaza un oftat, ci: sunt singur, si ma descurc cu asta; sunt singur, iar in singuratatea mea am invatat sa imi placa timpul petrecut cu mine; pot sa imi dau seama singur ca viata e frumoasa. Atunci iti dai seama ca un om fericit singur poate fi fericit alaturi de altii, un om nefericit singur... ramane singur si in compania altora. Nu suntem suflete impartite in doua sau mai multe trupuri. suntem autosuficienti. Avem placerea sa avem prieteni, nu nevoia. 

Poate greseala majora e ca vrem pe cineva sa ne completeze, sau vrem sa completam pe cineva ca sa ne simtim folositori, sa stim ca daca noi nu suntem acolo o sa moara de tristete sau de dor dupa noi. 

Maturitate e sa iti dai seama ca asta, daca se intampla, e un semn mare de egoism in dreptul nostru pentru ca vrem sa se intample si e trist pentru cel condamnat la starea asta. Maturitate e sa iti dai seama ca cel mai bun lucru ce poti sa ti-l faci e sa iti fii prieten tie, sa stii cine esti, apoi poti incepe sa ai relatii si sa te bucuri de ele, nu sa te folosesti de ele. 

Oamenii nu exista ca sa ma faca pe mine fericita, a trecut ceva timp de cand am descoperit asta. Si a fost o descoperire valoroasa.

Stiu ca viata alaturi de prieteni e minunata. E mai frumoasa, really really; dar sa nu punem pe umerii lor o povara pe care noi insine nu vrem sa o purtam. In plus, nici cazul lor nu e mai roz. Imi place mult un vers de la Good Charlotte care zice: we all bleed the same way as you do, we all have the same things to go through.

         

poate doar miroase a toamna...

 
        Imi plac ideile spontane… dupa ce te dau pe spate asa vreo 2 secunde iti trece prin minte: “bay, ideea asta a fost mereu acolo, nu e chiar banala, dar nici ca descoperirea apei pe luna… de ce n-am vazut-o pana acum?” Si apoi: “nah, acum ca stii, la ce te ajuta ca stii?” Daca la nimic altceva o pun in sertarul cu “lucruri ce fac sa ma simt un pic desteapta” sau daca imi dau seama ca nu am mai scris de mult pe blog imi zic: “well, nu e super tare, dar noah, no sa astept sa scrie altii lucuri super tari la mine pe blog, doooh.”
Ok. Ideea spontana de data asta? Are de-a face cu amintirile. De fapt, intamplarile inainte de a deveni amintiri. Chestia ciudata, cel putin pentru mine, e ca amintirile nu sunt un butoi de nostalgie in real time, ci devin asa abia dupa un timp. De exemplu, daca astazi ies cu ema si cu lidi la bowling nu o sa ma opresc in timp ce sper ca lidi sa nu nimereasca nici vreo 3 popice (as fi zis: nici o popica, dar nu sunt sigura ca “popice” are singular, si mi-e lene sa il caut pe google, asa ca raman la 3 popice-revin) deci, in timp ce stau acolo cu degetele incrucisate nu o sa ma gandesc “yuuuy, ce moment fain, ar trebui sa il pretuiesc mai mult, sa ii pun si o melodie de fond si niste inimioare si sa ma duc sa o imbratisez.” Nici nu o sa imi dau seama de faptul ca pe la 50 de ani o sa stam toate trei si o sa le povestim nepotilor de serile pe cand noi eram tinere si erau la moda iar ochelarii de aviator si ne pierdeam noptile la remi. Nici cand esti indragostit nu iti zici: “ce tare o sa plang pentru seara asta in care ne uitam la filmul asta plictisitor dar n-avem nimic mai bun de facut iar cand voi fi singur/a o sa mi se para un gest super fain de intimitate”.
Poate pentru ca in momentul de fata stim sa ne bucuram de prezent, iar asta e bine, cred, dar oare de ce nu ne ajunge? De ce nu ne putem multumi cu un moment atat cat dureaza si mereu si mereu ne aducem aminte de “dragul timpurilor trecute”? Nu sunt insensibila…(cine se scuza se acuza?:-”)… dar de ce azi ma bucur pentru o experienta iar maine o sa ma faca trista?
Cred ca raspunsul e evident… si sa nu mai zica adi ca numai adresez intrebari si variante, dar nu dau raspunsuri, de data asta ii fac moftul: pentru ca ne e ciuda ca nu le putem avea pe toate deodata si la nesfarsit. Copilaresc, ha?
 Cand am plecat de acasa asta a fost sfatul lui tata: "afla ce ti se potriveste, si nu insista unde nu iti sta bine; nimeni nu e bun la toate, nu le poti avea pe toate  dar credeam ca pana la varsta ta deja ai invatat asta."
Poate are dreptate. Evident, atunci nu ma gandeam ca acum ii pun acestei amintiri melodie de punct culminant dintr-un film cand un sfat parintesc ii reda  fiului directia pierduta in viata. Sau poate ma uit prea des la filme. Despre asta o sa scriu alta data.
Ce sa iti doresc? Cat mai multe momente ce vor deveni amintiri nostalgice :D
          


Suscribirse a: Entradas (Atom)