Fara intentia de a fi nostalgica, am cautat un mail despre care aseara am vorbit cu Lidia in timp ce eram pe plaja, sorbind dintr-un cocktail de capsuni cu prea multa gheata. Nu l-am gasit, sau poate imi aminteam gresit de el. Am vazut un film luna trecuta in care se vorbea despre chestia asta, ca amintirile noastre sunt destul de inselatoare, dar sunt singurul nostru adevar. 

Deci, nu am gasit mailul pe care vroiam sa il gasesc, dar am gasit alte mailuri. Mailuri cu o prietena draga tare in perioada aia, si in special mailuri cu cineva care tot timpul mi-a fost aproape chiar si cand mi-a fost departe. 

Am citit doar raspunsurile lui la mailurile mele de care nu imi mai aminteam. O apropiere stransa si sincera, poate prea sincera. Aveam obiceiul sa scriem un rezumat al zilei, iar apoi sa raspundem cu parerile noastre, iar maine sa o luam de la capat. O continuitate poetica, melodica. El masculin si tacut fata de altii, oarecum avand o atitudine de superioritate, un "nu le zic pentru ca oricum nu inteleg si mai mult ajung sa ma judece gresit si sa ma faca sa imi para rau ca le-am zis", iar eu copila, sprintena si deschisa fata de toti, in special fata de el. Si asa timp de vreo doua luni. Nu am citit toate mailurile, doar cateva, dupa care mi-a venit cheful sa scriu iar si am deschis accesul la blog. 

Sincer, a fost una din cele mai speciale prietenii pe care un om poate avea norocul sa le experimenteze in viata. Daca nu mai vreau? Ce ma opreste din a ma intoarce, din a reface? Sentimentul ca a fost bine si e bine ca a fost. Cateodata ceva e frumos tocmai pentru ca a fost odata si nu mai este, asa ramane ceva scurt si intens, un trofeu de pus in vitrina. Unele momente raman frumoase pentru ca sunt doar amintiri. Nestirbite. Cine stie cum ar fi fost daca ar fi fost altfel? Nimeni. Dar daca sunt impaciuita cu felul in care sunt lucrurile acum asta mi-e de-ajuns fara sa vreau sa schimb nimic, fara sa provoc vreo actiune ori reactie artificiala. 

Dar ceea ce mi-a atras cel mai tare atentia e faptul ca sunt diferita dar nu m-am schimbat. Sau poate nu m-am schimbat dar sunt diferita. Cred ca a doua varianta e mai corecta. Viata e o continuitate. 

Daca imi place ce-am adunat pana azi o sa imi placa si ce adun de acum incolo. Pentru ca desi sunt mult mai minimalista astazi, colectionez momente si amintiri, in asta imi consta fericirea.