The art of loneliness

sábado, septiembre 26, 2015 yonneland 0 Comments


Niciodata nu am scris mai bine ca atunci cand nu ma interesa ce scriu, ca atunci cand nu ma interesa sa urmez nici o norma sociala, ca atunci cand mi se rupea de tot. O schimbare pret de cateva luni din a fi outgoing la a fi inchisa in sine si a lasa sa iasa din cand in cand ca o zvacnire, o rascoala de sentiment spre exterior; sentimente care in sine nu neaparat sunt pozitive si estetice, dar iesind intr-o forma plina de forma, o multitudine haotica de cuvinte care surprinzator au structura gramaticala si coerenta, desi devine oarecum greu de inteles, iar interpretarea isi creaza propriile-i aripi, adica fiecare intelege ce vrea. 

Sa fie asta definitia artei? Ceva unic ce declanseaza ca fiecare observator sa inteleaga ce-l duce capul, sa fie liber. 

Cea mai buna varianta a ceea ce facem ne iese cel mai bine cand nu ne vede nimeni, nu ne citeste nimeni, nu ne asculta nimeni. Sau poate sa fie o parere subiectiva, pentru ca rusinea ne intra doar cand performam in fata unui spectator, atunci nu ne mai vedem sinceritatea cu care facem un lucru, ci ne analizam prin ochiul, auzul si analiza critica a spectatorului. 

Cateodata urasc competitia, desi stiu ca scoate ce e mai bun din noi; nu inainte de a te arunca la pamant si de a trezi la realitatea altora; de ce a altora? Pentru ca in lumea ta deja erai cea mai buna varianta a ta, acum vrei sa fii si in lumea lor...

Ai vreodata impresia ca toata lumea e un grup si ca tu esti outsiderul? Ca parca toti stiu ceva si tie nu vor sa iti zica? Si eu. 
Tags:

Escribo porque me lo pide el cuerpo

You Might Also Like

0 pareri:

Suscribirse a: Enviar comentarios (Atom)