nu stomac:suflet
absolvire nedorita
Pasesc in camera rece si simt priviri cum ma acuza. Le simt judecata, le simt ura, imi vad condamnarea. As putea sa zic si eu ceva, nu? Am la dispozitie 15 minute sa imi prezint declaratia, sa determin sa mi se ierte vina, sa mi se atenueze pedeapsa sau sa o inrautatesc. „orice cuvant va fi folosit...”.
Ma asez pe piatra rece. Pana aici a fost. Ma gandesc ca ori aici se termina tot... ori aici incepe tot. Ma intrebati daca sunt inocenta? Mai conteaza? Inocenta din punctul cui de vedere? Al meu? Al tau? Al lor? Al realitatii? Fiecare are realitatea lui, obiectivitatea si subiectivitatea lui. Da, pana si obiectivitatea e subiectiva...
Un fior imi zice ca as vrea sa lupt, dar nu am pentru ce, nu am impotriva cui. Imi strang usor picioarele la piept... cum ma declar? Vinovat. Ma uit la cei ce ma acuza: da, sunt vinovata. Ceea ce spuneti voi ca am facut e acolo... e trecut, e in memoria voastra, nu mai poate fi schimbat. Sa imi cer iertare? La ce va ajuta? Sa va spun ca imi pare rau? Cine o sa ma creada? Asa ca ia-ma. Fa-mi ce vrei. Nu am nimic, asa ca nu imi poti lua nimic. Poti sa imi spui sa iti platesc, daca nu ma am decat pe mine ce sa iti dau? Pe mine? Si eu la ce o sa iti fiu buna?
Daca am declaratia pregatita? Da. Declaratia mea e: „Nu mai am nimic de zis. Va rog, luati ce hotarare vi se va parea corecta”
Daca am emotii? Nu... nimic nu poate fi mai rau, nimic nu poate fi mai bine. Asa arata un om fara speranta, dar care nu are nimic de pierdut... nimic de castigat... pierdut ,dar nu rusinat. Acestui om nu ii mai e frica de nimic.
Acum se ridica toti in picioare. Acum se da sentinta. De acum voi fi...
Cum? Libera? De ce? Pentru ce? Cine? Chiar eu? Sigur e numele meu pe foaia aia? Eu m-am pregatit sa ma pierd, m-am obijnuit cu ideea mea... m-am impacat cu ea... dar libera? Ce sa fac cu libertatea mea? Ce sa fac cu vina mea?
Nu o vreau!!! Luati-o de la mine. Nu vreau nici sperante nici investitii. Nu vreau iertare, nu vreau absolvire. Nu accept. Ma declar: vinovata.
De ce mi-ati luat vina cand eu ma impacam asa de bine cu ea?
wow...fara cuvinte...:*:*:....adina!
ResponderEliminarNu ştiu de ce. Am impresia că în aceste cuvinte ai reuşit aproape perfect să ilustrezi filozofia de viaţă a lui Bartleby creat de Herman Melville, măcar că acesta nu greşise cu nimic...
ResponderEliminar