One madness to rule them all

viernes, noviembre 25, 2022 yonneland 3 Comments

​Pentru mine, cititul e o activitate greoaie, mai ales cand ceva e lung, cu multe detalii, uneori chiar daca e despre un subiect placut. Si totusi imi place sa cred ca am citit destul de mult. 

Consider si ca cititul e o forma de a demonstra snobism, o superioritate. “He may be lifting weights, but I read Schopenhauer while I have breakfast”. Da, si mie imi place sa ma simt superioara in momente cheie. 

Insa recunosc, imi place mai mult sa ascult carti audio. E placut, simplu, lejer si practic. Imi ia 18-20 minute dimineata sa ajung la munca si 23-29 sa revin acasa, asa timp de aproximativ 40-50 de min, depinde de trafic, pot sa ascult parti dintr-o carte; si daca o pun la viteza 1,3 in timp de 45 de min, ascult o ora de carte inregistrata in audio. 

Mi-a luat naveta de 4 zile sa ascult ultima carte de 250 de pagini, nu stiu daca as fi avut chef sa ma pun sa citesc timp de o ora pe zi in ultimele 4 zile. Probably not. 

Se numeste: In caz ca se intorc vociile, (Por si las voces vuelven) de Ángel Martín. Un prezentator-comic ce a abuzat un pic de droguri si a intins corzile normalului la maxim, a fost internat intr-un spital de psihiatrie si apoi si-a revenit si a scris o carte despre asta. 

Cartea e usor de ascultat, o recita el insusi. Are un excelent simt al umorului, al ridicolului si te lasa cu o senzatie de umilinta sanatoasa. Nu e un tratat phsihologic sau filozofic, e o experienta povestita in prima persoana, pentru un public cat de larg posibil, intr-un ton cald si prietenos. Fara mari inflorituri. Dă si lasă o senzatie de a avea o conversatie cu voce tare cu un prieten mai degraba decat a fi intr-o sala de seminar unde cine vorbeste de la pupitru stie mult mai multe decat restul din sala laolalta. 

In timp ce ascultam cartea m-am regasit in nevoia “nebunului” -nu a autorului in particular, ci al nebunului de manual, a nebunului in general; de a deslusi, de a descoperi secretele universului, de a se simti avantajat pentru faptul de a le fi descoperit. Se pare ca sensatiile cele mai comune intre nebuni sunt de a se simtii privilegiati pentru ca ei sunt fiinte care asa de mult au cautat adevarurile esentiale ale vietii ca au meritat sa le fi deslusit. Sunt fii de zei, intr-o nava spatiala, aka planeta pamant, in zbor spre casa. Culorile, sunetele, datul din coada a unui caine, toate sunt semnale secrete de la Univers. Ce nebun, nu? 

Pai… cum sa iti spun asta… daca aia e nebunie, de ce nu e nebunie orice religie, orice credinta, inclusiv a celor nereligiosi tip “I am not religious, I am just a highly spiritual person”. La urma urmei e un proces foarte asemanator. Incepe prin a acea o curiozitate si o cautare a adevarului absolut: o ambitie spre descoperire, nevoia de a se simti special si ales, o revelatie cutremuratoare si certitudinea unui scop bine definit care face ca viata sa aiba sens. 

Mi-ar placea sa fie asa, mi-ar conveni oricare crez/religie/teorie/zodiac, numai sa fie cea reala. Dar orice credinta nu se se bazeaza pe a nu avea alta optiune decat a crede in urma observarii dovezilor, ci se bazeaza pe a decide sa crezi fara dovezi (cu exceptia dovezilor care aproape intotdeauna se pot interpreta drept coincidente sau senzatii subiective si autoinduse). Pentru ca: ce e credinta daca nu o puternica incredintare in lucrurile care nu se vad, cu alte cuvinte -o imaginatie comuna si/sau propie. 

Imi vine in minte o poveste desde Magicianul Houdini. A cheltuit multa avere si a investit enorm de mult timp in a gasi ceva pur si simplu metafizic, fara dar si poate. El, maestrul magiei, insetat in a gasi ceva cu adevarat magic. Spoiler: nimic, nada, niente, rien, nothing. 

E rece, gol si singuratic sa ai o astfel de sete si sa nu iti gasesti nici o nebunie, si nici un scop suficient de absolut, one faith (madness) to rule them all.

Astfel traiesc de azi pe maine din punct de vedere spiritual, cu o multime de intrebari de tipul “dar atunci, de ce…?” si cu certitudinea ca nici o nebunie nu mi-a fost pana acum destul de convingatoare, si ca in momentul de fata m-ar obosi ideea de a da nas in nas cu ea. O senzatie de a avea sete in timp ce dormi dar preferi sa visezi ca mergi la bucatarie dupa un pahar de apa, decat sa te trezesti acum si sa iti sara somnul.