din intamplare
altfel
Mi se intampla des cand trebuie sa studiez pentru cate un examen.
Citeam despre lingvistica aplicata, despre cum a aparut acest termen, ce presupune
si am aflat cum a evoluat in disciplina de-a lungul timpului, cum s-au facut congrese, reviste, adunari de fonduri, s-au
tinut discutii, s-au contrastat idei, s-au contrazis lingvisti, s-a ajung la
conlcuzii gresite, altele relative, in fine, multa bataie de cap. La un moment
dat citeam despre cate cuvinte, pagini, esee a cuprins revista Language
Learning, directori ce s-au schimbat, articole cu numarul de pagini, carti
scrise in urma publicarii in revista: un „Best of” al articolelor... si gandul
meu in timp ce citesc 30 de pagini despre inceputurile disciplinei Lingvistica
Aplicata este urmatorul: oamenii astia efectiv n-au de lucru. N-au chef de
vizitat? De mancat? De iubit? De ingrijit flori si copii? Trebuie ei sa
rasfoiasca zeci de numere ale unei reviste si sa le rescrie titlurile si paginile
in alte publicatii? Chiar simt placere cand fac asta?
Ma gandesc cum stau ei in fata unui calculator si numara la pagini, si
noteaza titluri, si oameni ce au scris articolele... oare in timp ce fac asta,
ce gandesc? „Cat de entuziasmati o sa fie
studentii aia din anul 4 de filologie engleza cand o sa trebuiasca sa citeasca
tot ce scriu eu in paranteza(an, autor, pagina, paragraf, numarul revistei,
si-cine-stie-ce-alte-minuni-de-date). De dragul lor o fac!” Daca toti la
care le sunt draga procedeaza asa... mai bine sa nu fiu draga nimanui :P
Si mai mult... stau ei seara in pat si se streseaza dar nu de cum functioneaza
limbajul, ci de cum scriu cei ce se gandesc la cum functioneaza limbajul? Cum
se impleteste lingvistica cu sociolingvistica, cu pragmatica, cu lingvistica
aplicata, cu cea computationala... si mai mult, vad de o neaparata importanta
si urgenta majora sa mai inventeze cate o ramura a lingvisticii? Mult timp
liber trebuie sa aiba oamenii astia.
Dar intrebarea mea e: unde se ascund, ca sunt o gramada, dar nu dai de niciunul
la coada la magazin.
Cred ca totusi in public nu ies cu nimic in evidenta, toti vorbesc despre
familie, prieteni, mancare, bani, cariera, iar cand se pun pe scris planuiesc
sa amarasca anii de studii a zeci de studenti. Unii sunt sadici, sunt convinsa.
Sa zic ca nu e interesant deloc? Nu! Intr-adevat, un grad de interes imi
consuma, dar nu chiar asa de mult precum presupun cartile lor.
Poate e pasiunea lor. Daca da, ii iert.
Pot sa ii respect si totusi pasiunea lor sa mi se para cat de cat ciudata?
Oare sunt doar ignoranta? Cum se impaca aceasta ignoranta a mea cu
profunzimea de care zic eu ca dau dovada?
Cred ca e adevarat: toti suntem ignoranti, numai nu fata de aceleasi
subiecte.
relax..take it ea-a-sy, for there is nothing that we can do... na na na na na
1 pareri: