¿Las plantas se preguntarán cosas? Espero que no.

Hay varias cosas que me parecen crueles de la vida, por lo menos 3 o 5

Primero, 

Me parece cruel que tengamos que consumir otros seres vivos para poder sobrevivir. Y no me refiero a comer carne, porque nuestros amigos, los vegetarianos, y nuestros amigos con superpoderes, los veganos, han demostrado que no estamos obligados a comer carne para poder sobrevivir. Pero no solo los animales son seres vivos. Las plantas son seres vivos, los hongos son seres vivos. 

Y no, es imposible mantenerse con vida si no comemos a otros seres vivos. 

Pero aún más cruel me parece que las plantas- a excepción de las carnívoras y parásitas-, los únicos seres vivos que se alimentan solo de agua, sol y piedras (aka minerales) sean las que menos se puedan defender. Una gacela aún puede correr de la leona, pero ¿qué puede hacer la hierba ante la boca de la gacela? 

Segundo, 

Dicen que los primeros dioses mitológicos griegos no necesitaban de otro ser vivo para poder engendrar hijos. 

En el reino animal, del que somos parte, me parece cruel que tengamos que depender de otro ser de sexo opuesto para poder reproducirnos. 

Pero aún más cruel me parece que las plantas que se reproducen a través de flores, aparte de no poder moverse, al estar ancladas en el suelo, tengan que depender del viento o de las abejas u otros insectos, para poder tener fruto. Imagínate tener que depender de un ser vivo de otro reino biológico que tenga que venir a tu casita para poner juntitas tus partes y las de tu pareja, para que puedas tener hijos, y todo eso sin hablar el mismo idioma que este invitado tan necesario.

Tercero,

Me parece cruel que tengamos una consciencia y que no sepamos para qué, ni si tenemos un creador, ni si somos el resultado de la evolución del universo mismo, que ha estado experimentando el juego de la prueba y error, durante mucho, mucho tiempo. 

Me parece cruel que tengamos que vivir en un vacío existencial, intentando dar un sentido a nuestra vida. Y quienes pueden, se aferran a unas respuestas ya montadas, y las aceptan como suyas; o, los atrevidos, incluso las modifican un poco para que tengan más o menos libertades, más o menos sentido. 

Otros se mantienen ocupados con propósitos que les distraen lo suficiente como para no hacerse muchas preguntas a las que no se puedan dar respuestas... 

Y luego estamos los que nadamos en el vacío. 

Cuarto

Me parece cruel que tengamos que observar y experimentar el envejecer y morir

Me parece cruel que se nos pase la vida entera sin saber de dónde venimos, si es que venimos de algún sitio; a dónde vamos, si es que nos estamos moviendo siquiera; o si somos un simple destello de luz que se prende durante unos instantes y se apaga antes de darse cuenta muy bien de la mágia que es existir, vivir, amar, admirar, ver, oír, sentir, tocar, oler, saborear, experimentar, reír, llorar, aprender, ganar y perder. 

Quinto

Me parece cruel que no sepamos lo que pasa en nuestro cuerpo. 

Sí, somos seres conscientes, pero mi cuerpo no se comunica conmigo. No me dice: "ojo, tienes un inicio de carie en este diente", o "tienes el azúcar alto, vamos a liberar más insulina", o "parece que las bacterias buenas del intestino se están agotando, toma algo de kefir", o "hay un par de células aquí que no dejan de crecer, ya lo hemos intentado todo, pero ve rápido a un médico ántes de que sea demasiado tarde", y el cuerpo lo sabe, pero yo no. 

Averiguas detalles en chequeos puntuales, externos, y muchas veces te enteras de cosas que tu cuerpo ha estado haciendo e intentando arreglar pero en silencio. 

Me parece cruel que sea el CEO de mi cuerpo y que me esconda tantos detalles sobre mi misma. 



Subiect cam epuizat

Cred ca in fond si la urma urmei sunt o persoana singuratica. Am o sete de a fi in companie, dar cred ca si in companie tot singura ma simt completa, mai in largul meu, mai acasa la mine. 

Nu stiu de ce si nu stiu cum, am crezut mereu ca am nevoie de cineva sa ma inteleaga, sa creada ca mine, sa vada ca mine, sa ne placa aceleasi filme, sa fim de acord cu aceleasi filozofii, sa ascultam aceeasi muzica; cineva cu care sa impart si sa sumez. Dar e mai clar ca nu. Nu am gasit pe nimeni niciodata sa fie tot ceea ce am dorit, nici ca prietenie, nici ca amant. 

Am o slabiciune pentru cuvantul asta ce vine din portugheza “saudade”, e o tristete, o nostalgie, de a avea ceva ce poate nu ai avut niciodata dar crezi ca stramosii tai au avut, si il ai in ADN-ul tau si isi cere drepturile; ceva ce dinauntrul tau simti ca ar trebui sa revina. Sau e doar pentru ca sunt gemeni si imi caut geamanul?

Recunosc, e o insulta sa spui asa ceva fiind intr-o relatie din care nu am de gand sa ies, dar asta e, imi permit inca o data, ca si in multe altele, sa spun cu voce tare ceea ce altii abia au curaj sa sopteasca, pentru ca “nu e frumos”, pentru ca incomodeaza. Asa de putin imi place prefacatoria asta de numa’ numa’. Sunt cateodata asa de sincera si transparenta pana la punctul de autodistrugere. E “talentul” meu mostenit din familie. 

Revin. Nu e vina lui, de fapt nu e nimeni de vina, nici macar eu. Suntem rezultatul neintentionat a propiei noastre istorii. Cam asa ca universul si viata pe pamant. Lucrurile sunt asa cum sunt, nu cum le planuim sa fie, nu cum ar fi ideal sa fie, sau cum ne spune o melodie sau o poveste ca ar fi cel mai bine sa fie. 

Apoi te compari cu Hemingway, si cu Frida Khalo, si cu inca cativa artisti, nu pentru ca as avea eu multa cultura, ci pentru ca evident ii mentionez doar pe cei mai faimosi… dar cica dragostea artistics ar trebui sa o simta cel mai intens… artistii. Si parca artistii sunt cei mai nefericiti si neimpliniti oameni, cu sentimentele cele mai intense si efimere. Cate melodii ale lui Shakira nu spun “cu tine, viata mea, vreau sa imi traiesc viata, si ceea ce imi ramane de trait din viata, vreau sa o traiesc alaturi de tine”?, si de atunci s-au schimbat multe, si s-a mai indragostit de cateva ori, si s-a mai despartit tot de atatea, ca si mine de altfel. 

Si eu am crezut ca sufletul meu pereche era D, si M, si L, si A, si S, si C, si J. si nu au fost? Intr-o oarecare masura da; iar acum e L. doar ca acum nu mai cred in suflet pereche, iar el imi e drag ca o familie intreaga, si sta langa mine no matter what neconditionat, si ma asculta chiar daca nu ma intelege, si ma iubeste si cand nu merit, si sterge sticla de la dus chiar daca i se pare o pierdere de vreme, si merge cu mine in Scotia chiar daca nu ii place nici sa zboare, nici destinatia. 

Asa ca: “Mai bine doi decât unul, căci iau o plată cu atât mai bună pentru munca lor. Căci, dacă se întâmplă să cadă, se ridică unul pe altul. Dar vai de cine este singur și cade fără să aibă pe altul care să-l ridice! Tot așa, dacă se culcă doi împreună, se încălzesc unul pe altul, dar cum are să se încălzească dacă e singur? Și dacă se scoală cineva asupra unuia, doi pot să-i stea împotrivă”. 

Nu are de-a face cu a se simti unul in al noualea cer, ci cu a se culca linistit, cu momente de bucurie, nu neaparat de extaz. 

I guess I’m getting married.

oh, tu, luna

​Cine in plin secol XXI nu a fost prezent la cel putin o scurta propaganda a meditarii?

In teorie ceea ce face meditarea e: te forteaza sa revii la prezent, sa nu te lasi distrat de trecut sau viitor, de idei ce iti vin si te iau si te duc, si te aduc, si te tin amortit si indepartat de clipa prezenta. E interesant sa iti agiti un pic cerebelul si sa iti amintesti si sa iti dai seama ca “hei, fii aici, ca acum, in momentul asta traiesti”, dupa ce ti-ai dat seama, ce faci? Pai… stai, si vezi cum mintea iti face fete, si iar incearca sa se desconecteze si sa o ia hai hui, asa ca trebuie sa ii atragi atentia repetat: “hey, asculta-ti respiratia, esti aici, acum, nici maine la munca, nici peste o luna pe croaziera, nici sambata la concert, hei, iar te-ai dus, esti aici, acum, simti cum ti se umple pieptul de aer? Iti simti inima cum bate? Iti simti firele de par pe cap? Unde iti sunt degetele? Cum ai ajuns sa fii asezat in pozitia asta? In ce moment ai luat decizia? Fii acum, aici, asta esti tu, traind.”


(Nu ti se intampla ca sa fii surprins de cate o invatatura de genul, si sa o recunosti ca valoroasa, dar apoi o anunta in Revista Hola, si isi pierde substratul? Si incepi sa te indoiesti de ea, pentru ca ceea ce crede prea multa lume oarecum e prostituit, rupt de rarunchi, ieftin si superficial?)


Asta e introducerea micului meu text despre un sentiment ce il am in ultima vreme, ce mai degraba decat a fi romantic, e oarecum infricosator. Mi se intampla de fiecare data cand sunt afara si vad luna. E ca o intrupare ce imi aduce aminte ca traiesc pe o planeta impreuna cu alte 7 miliarde si ceva de oameni, o infinitate de animale, plante, organisme, bacterii, virusi, tot ceea ce denumim in ansamblu “viata”; in zbor printr-un univers care pana acum nu ne-a deslusit nimic asemanator vietii, asa cum o cunoastem. Zicea o fraza: “exista doua posibilitati, ori suntem singuri in univers, ori nu. Ambele versiuni sunt la fel de stranii”. 

Cand vad luna si stelele in timpul noptii nu pot sa nu inspir profund in piept si sa ma cutremur inca o data cu realitatea de a fi in momentul de fata pe o planeta, aproape incatusata de ea, atrasa si mentinuta ca un magnet de care rareori si doar momentan ma pot dezlipi. Si aceasta planeta de care ma tin (sau care ma tine) strans, merge extrem de repede printr-un spatiu ostil. Ma uit in sus si imi amintesc ca la mai putin de 10 km de mine in linie dreapta, perpendiculara, as fi in conditii atmosferice ce m-ar lasa inconstienta. Si la 100 de km, mai putin de o ora in masina in linie dreapta in sus, as fi in spatiu. Spatiul e mai aproape de mine decat Romania. Mult mai aproape.  

O planeta intr-un zbor spiral; dar nici macar zbor nu l-as numi. Cand iti cade o sticla jos si se sparge in bucati, cateva bucati pret de cateva fractiuni de secunda sunt in aer si “zboara” la o viteza extrema. Zboara tinta inspre nimic. Ceva asemanator cu acel zbor al cioburilor prin aer e cum vizualizez zborul planetelor si al galaxiilor, si al lunii luminoase ce ma readuce la prezent, asemeni concentrarii pe respiratie in timpul meditarii. 

“Hey, esti aici, acum, asta inseamna sa traiesti.”

O sa iti las 2 video-uri ce sunt relationate cu sentimelul ce am incercat sa il descriu: 


Video: life doesn’t make sense 

Melodie: important 




the future is bright

​sometimes you are so mad with your man that you think that in 200 years men will be extinct and all women will be lesbians inseminating themselves with frozen sperm and you understand exactly why

One madness to rule them all

​Pentru mine, cititul e o activitate greoaie, mai ales cand ceva e lung, cu multe detalii, uneori chiar daca e despre un subiect placut. Si totusi imi place sa cred ca am citit destul de mult. 

Consider si ca cititul e o forma de a demonstra snobism, o superioritate. “He may be lifting weights, but I read Schopenhauer while I have breakfast”. Da, si mie imi place sa ma simt superioara in momente cheie. 

Insa recunosc, imi place mai mult sa ascult carti audio. E placut, simplu, lejer si practic. Imi ia 18-20 minute dimineata sa ajung la munca si 23-29 sa revin acasa, asa timp de aproximativ 40-50 de min, depinde de trafic, pot sa ascult parti dintr-o carte; si daca o pun la viteza 1,3 in timp de 45 de min, ascult o ora de carte inregistrata in audio. 

Mi-a luat naveta de 4 zile sa ascult ultima carte de 250 de pagini, nu stiu daca as fi avut chef sa ma pun sa citesc timp de o ora pe zi in ultimele 4 zile. Probably not. 

Se numeste: In caz ca se intorc vociile, (Por si las voces vuelven) de Ángel Martín. Un prezentator-comic ce a abuzat un pic de droguri si a intins corzile normalului la maxim, a fost internat intr-un spital de psihiatrie si apoi si-a revenit si a scris o carte despre asta. 

Cartea e usor de ascultat, o recita el insusi. Are un excelent simt al umorului, al ridicolului si te lasa cu o senzatie de umilinta sanatoasa. Nu e un tratat phsihologic sau filozofic, e o experienta povestita in prima persoana, pentru un public cat de larg posibil, intr-un ton cald si prietenos. Fara mari inflorituri. Dă si lasă o senzatie de a avea o conversatie cu voce tare cu un prieten mai degraba decat a fi intr-o sala de seminar unde cine vorbeste de la pupitru stie mult mai multe decat restul din sala laolalta. 

In timp ce ascultam cartea m-am regasit in nevoia “nebunului” -nu a autorului in particular, ci al nebunului de manual, a nebunului in general; de a deslusi, de a descoperi secretele universului, de a se simti avantajat pentru faptul de a le fi descoperit. Se pare ca sensatiile cele mai comune intre nebuni sunt de a se simtii privilegiati pentru ca ei sunt fiinte care asa de mult au cautat adevarurile esentiale ale vietii ca au meritat sa le fi deslusit. Sunt fii de zei, intr-o nava spatiala, aka planeta pamant, in zbor spre casa. Culorile, sunetele, datul din coada a unui caine, toate sunt semnale secrete de la Univers. Ce nebun, nu? 

Pai… cum sa iti spun asta… daca aia e nebunie, de ce nu e nebunie orice religie, orice credinta, inclusiv a celor nereligiosi tip “I am not religious, I am just a highly spiritual person”. La urma urmei e un proces foarte asemanator. Incepe prin a acea o curiozitate si o cautare a adevarului absolut: o ambitie spre descoperire, nevoia de a se simti special si ales, o revelatie cutremuratoare si certitudinea unui scop bine definit care face ca viata sa aiba sens. 

Mi-ar placea sa fie asa, mi-ar conveni oricare crez/religie/teorie/zodiac, numai sa fie cea reala. Dar orice credinta nu se se bazeaza pe a nu avea alta optiune decat a crede in urma observarii dovezilor, ci se bazeaza pe a decide sa crezi fara dovezi (cu exceptia dovezilor care aproape intotdeauna se pot interpreta drept coincidente sau senzatii subiective si autoinduse). Pentru ca: ce e credinta daca nu o puternica incredintare in lucrurile care nu se vad, cu alte cuvinte -o imaginatie comuna si/sau propie. 

Imi vine in minte o poveste desde Magicianul Houdini. A cheltuit multa avere si a investit enorm de mult timp in a gasi ceva pur si simplu metafizic, fara dar si poate. El, maestrul magiei, insetat in a gasi ceva cu adevarat magic. Spoiler: nimic, nada, niente, rien, nothing. 

E rece, gol si singuratic sa ai o astfel de sete si sa nu iti gasesti nici o nebunie, si nici un scop suficient de absolut, one faith (madness) to rule them all.

Astfel traiesc de azi pe maine din punct de vedere spiritual, cu o multime de intrebari de tipul “dar atunci, de ce…?” si cu certitudinea ca nici o nebunie nu mi-a fost pana acum destul de convingatoare, si ca in momentul de fata m-ar obosi ideea de a da nas in nas cu ea. O senzatie de a avea sete in timp ce dormi dar preferi sa visezi ca mergi la bucatarie dupa un pahar de apa, decat sa te trezesti acum si sa iti sara somnul. 




Sebástian, my anger management teacher

​Am invatat asa de multe de la pisicul meu. 

E mofturos, vrea ca tot sa fie cum vrea el si cand vrea el, si daca nu te ajuta sa intelegi foarte clar. 

De exemplu, nu ii place sa fie luat in brate, ii place sa fie mangaiat dar sa aiba el controlul de unde se afla. Si daca il iau in brate si il mangai ma tolereaza cateva secundo dar maraie, foarte clar maraie. Si daca vreau sa ii dau o pupa cat timp e mofturos la mine in brate, se fereste, ridica labutele si imi impinge fata. 

Dar:

Nu are ghiarele scoase. Maraie, se sclifoseste, ma impinge, dar nu ma zgarie, nu ma musca, nu intra in starea de violenta incontrolabila si agresiune nestapanita. 

Asta am invatat azi de la Sebástian, daca ceva nu iti place, fa-te inteles ca nu iti place, ca nu esti de acord, dar nu musca, nu zgaria. Nu e nevoie sa ai o reactie exagerata pentru a te face inteles. Acele iesiri sunt pentru momente exagerate. 

banii nu aduc fericirea

​dar prefer sa plang intr-un bmw decat pe bicicleta 


Gluma nu e a mea, dar am ras mult cu ea, si am ras si mai mult cand i-am spus-o lui A. si a ras din toti rarunchii. 


(Niciodata nu am stiut sa ma bucur de tot in singuratate, am nevoie sa imi impart tristetile si bucuriile, cu prieteni sau lovers). 


Si asa ma gasesc acum scriind printre lacrimi una din glumele mele preferate, dar cel putin nu de pe bicicleta, ci intr-un lexus. 


Citeam undeva ca budismul ne zice ca cel mai bine in viata e sa suprimi dorinta, asa suprimi suferinta. Luand in considerare faptul ca acest Budha si-a lasat nevasta si copilul si a ajuns faimos prin a inventa o religie care are la baza fuga de responsabilitate, nu mi se pare ceva ciudat venind de la el. Cica cel mai bine e sa nu iei sfaturi de la cineva pe care nu admiri si a cui viata nu iti e un exemplu. 


Fericire nu e sa nu ai asteptari, fericire e sa am asteptarile implinite si surprinzator depasite. Everything else is lying to myself. 

amor … del sano

https://youtu.be/p31sTTUbB-Y

people have no idea when we think about them

​i have no idea when people think about me

i’m so freaking wise

​no, you’re just getting old



good vibes only

​recent am citit o jumatate de carte, se numeste useful delusions, vorbeste de cum faptul de a ne imbata cu apa de ploaie-nu mai tin minte daca asa era expresia- e ceva care din punct de vedere al rezultatelor, e ceva pozitiv. Placebo functioneaza si are rezultate uneori la fel de pozitive ca un tratament chimic intens. (Pe tot parcursul cartii observi ca un substrat ca autorul parca incearca sa se convinga pe sine insusi de performanta ideii ce vrea sa ne vanda.)


Useful delusions, cand crezi ca mancarea facuta de mama ta e cea mai buna, desi e imposibil sa fie obiectiv, cea mai buna. Cand crezi ca fiica ta e cea mai dulce si frumoasa din lumea intreaga, tara ta, cea mai minunata, cariera ta cea mai interesanta, pisicul tau cel mai adorabil. Cand crezi ca echipa ta de fotbal merita cel mai tare sa castige, dieta pe care o urmezi e cea mai sanatoasa, stilul de antrenament e cel mai corect si ca iubitul tau e cel mai frumos, talentat, creativ, inteligent, puternic, musculos, tandru, sexy dintre toti barbatii din lume si esti cea mai norocoasa ca el te crede cea mai cea pe tine. 

E din punct de vedere al statisticii, imposibil. 

Cu siguranta sunt multe aspecte din existenta mea in care ma mint fara sa imi dau seama, dar sunt si altele in care cred ca am invatat sa nu ma mint, dar nici sa nu imi alimentez negativismul. Am vazut un video recent in care zicea: cand eram adolescenta ii cautam prin mesajele iubitului cu alte fete sa vad daca gasesc ceva care sa imi descopere ceva ce nu stiu, acum, daca sotul meu isi lasa telefonul dezblocat si merge la baie, i-l blochez eu. 

Nu imi mai place suferinta, nu o mai gasesc fascinanta, nu mai vreau sa vindec pasari cu aripile frante, si cand vine o scena prea apasatoare intr-un serial sau film sar 10-15 secunde inainte. Nu vreau sa mai vad stirile si nu imi mai caut ex-sii sa vad cum le mai merge. 

iubibila

Sunt zile, de fapt prea multe zile, in care asa de putin ma iubesc. Si nu ma iibesc in general pentru ca nu sunt perfectadin cauza aceluiasi freaking motiv.

apoi sunt zile in care iau 2 cocktails de gin+sirop de fructe de padure si merg la mine in camera si ma uit la un video porno de Johnny sins with my purple satistyer y miro el armario que monté con Alina, que estuvo mal desde el primer día, pero que me costó un pastón; y miro el soporte de mis cortinas , uf am dat pe spaniola, revin, dau de suportul de la perfele ce poate tu nu il vezi pentru ca nu o sa stai mai mult de 30 de secunde in camera asta cand poate ti-o arat ca un house tour, dar stiu ca nu aveam cu ce sa-l pun si am tras de un favor, de aici, de colo, de cine am stiut si de cine am putut, si stiu ca tot e platit cu munca mea, cu negocierile ce am stiut sa le port, cu prieteniile ce am reusit sa le intretin, cu personalitatea mea fata de care eu insami am o relatie de love-hate. 

Si atunci parca nu ma mai desconsider, parca imi aduc aminte ca I am not that bad, ca sunt iubibila de mine insami, even if my pussy smells like garlic prawns. (After some free literature online I actually find out that it actually this smell is normal, and that no pussy smells like a meadow in the middle of spring). 

I am not perfect according to my own standards, but I would admire myself if I were my own daughter, I think that is enough. 

fiinte necuvantatoare

Cred ca adopt o pisica incepand de maine, o cheama Selva dar daca o adopt ii schimb numele in Serena. 
Imi iubesc tare de tot pisicul, pe Sebástian, e cu mine de 5 ani, si cred ca nu o sa pot iubi asa de mult nici un alt animal, e mandru, incapatanat, frumos si independent. Ii place sa nu stea singur dar nu se apropie prea tare incat sa nu se simta liber. 
De cand a inceput L. sa petreaca mai mult timp pe aici s-a stresat, acum s-a obisnuit, si am decis ca o sa incerc sa ii aduc o potentiala prietena, care sa ii tina de urat cat timp noi nu suntem acasa.

Fiinte necuvantatoare...

Iubesc mâțul asta pentru ca tace, pentru ca nu stie vorbi, pentru ca eu vorbesc pentru el, pentru ca eu imi zic ca ma iubeste, pentru ca eu ma amagesc(?) ca ii e dor de mine cand e singur; pentru ca are imbratisarea calda si cand ma enervez pe L., il iau in brate (pe mâț, nu pe L.) si ma simt mai putin singura, mai mult inteleasa. 

Desi toate astea sunt impresii. 

Mai stii cui le atribui cuvinte pe care nu le rostesc? Ex-silor

Cand ma plimbam vara pe racoare pe la mare si ma simteam romanticoana si nu aveam cu cine, fantoma ex-ului avea fata lui si vocea mea, intentia mea, cuvintele mele, si era perfect in imaginatia mea, pentru ca ce e mai perfect pentru unul insusi decat propriile-i idealuri?

Si mai stii pe cine iubesc parca mai tare atunci cand tac? Lumea in a caror gura le pun eu cuvintele pentru ca ei nu mai sunt in prezenta mea, pentru ca sunt absenti pur si simplu, s-au mutat sau au murit. Si lui L. ii atribui cuvinte cand el nu vorbeste, sau cand e la munca, cand ii atribui cuvinte pozitive si il iubesc mai tare; cand vad un portmoneu anuntat de Valentine’s pe care pune “you are my best of all”, care nu l-as cumpara ever, dar care ma face sa ma gandesc ca he is my very good many times, each time cand nu ii atribui ceea ce eu cred la un moment dat ca mi-ar zice si nu imi convine si face sa ma supar pe el chiar daca el nu a zis nimic. (Nu mi-a iesit deloc artistic, nici frumos paragraful asta, probabil o sa il refac cand o sa il citesc din nou si nu o sa fie 02:31 a.m. si o sa vreau sa ma explic mai bine).

Nu e ceva rau (in majoritatea cazurilor), e doar putin cam (dez)amagitor, depinde de ce cuvinte le atribui la mine in minte. Daca un coleg de munca imi zice: mi s-a parut mie de cand te-am vazut prima data ca ai un aer est european, pot sa ma gandesc ca e un compliment, de genul: nu o sa iti spun ca esti frumoasa pentru ca mi se pare prea brusc si mi-e rusine, asa ca iti spun ca semeni cu  fetele din zona respectiva care evident mie mi se par frumoase; sau pot sa il primesc mai degraba ca o insulta, de genul, fata aia de romanca nu ti-o stergi nici cu buretele. 

Traiesc o viata bazata pe propriile-mi impresii. 

Vreau sa citesc o carte de care am auzit zilele astea:

everyone is capble of everything under the fit circumstances

maybe generalization is seldomly true

May I sleep at your place tonight?

De 4 ani incoace-cred, mi-e lene sa calculez- au trecut vreo 100 de persoane pe la mine prin casa. Am doua camere in airbnb si adevarul e ca am cedat ceva-mult- confort, dar am castigat o jumatate de salariu minim pe luna, o treime de un salar bunicel. 

Apoi te gandesti... se merita? 
Cam da, oricum dorm intr-o singura camera iar celelalte doua sunt libere, moreover, asa tin tot timpul casa curata. Desi cred ca mi-ar placea sa stau o luna intreaga singura,

iti vine sa crezi ca de 4 ani stau singura si in realitate nu am stat singura niciodata?
Acum i-am zis lui L. sa se mute aici, imi cam pare rau, this will end badly,

or it will end with me having a family and baby and stuff, it will end with me finally being part of this society, although I really doubt I will ever be just one more, I have always been an outsider even of the minorities I have always found myself being part of. 

I sometimes feel my only flaw is being fat, I am not tall, but I do have a pretty face, round boobs and intriguing personality, that makes many of the guys want to cover my mouth and fuck me into silence, that is kinda’ the effect I have on them. 

Then I remember I am a bipolar and have a sad soul and I don’t feel that perfect anymore. 

Anyways, 
L-am invitat pe L. aici.
Poate pentru ca deep down vreau sa fac parte din societate, sa stau la casa mea, sa fac cina, sa am vreo doi copii, sa imi curga balele cand ii vad cum dau descontrolat din picioruse si strang din pumni cand se uita la cate o jucarie ce pare ca zboara... it’s like watching an adult being on drugs, really. 

E interesant cum se formeaza legaturile cerebrale si cum de la o anumita varsta vrem ca copiii sa fie logici ca noi. 

Si da, mi-e oarecum frica sa nu fie asta ultima mea sansa sa fiu “normala”,

asa ca l-am gasit pe L., destul de compatibil, nu sforaie, nu ii pute gura, ma imbrariseaza, ii e frica sa ma piarda si are 1,80 in inaltime, nice dick, reaches the G spot just fine, and lets be breathe. What else can I ask for? Soulmate? I kind of doubt that even exists,

every guy has been “the perfect one” until they climaxed, but only a few stick around, and of the ones that did stick around, this one has dark humor, lets me boss him around a little bit, fights back just enough for me to respect him and I am not at all ashamed of me being seen with him in public, actually, I am kind of proud. May I assume this is love?! I will make sure to say all of the above at my non religious wedding. I am such a cunt. 

Whatever

S-a mutat, si acum e la mine in dormitor, si e concentrat in chestii ce pe mine nu ma intereseaza, asa ca m-am refugiat in camera in care el si-a lasat hainele si toate catrafusele. El imi ia dormitorul, eu ii iau patul din camera mea/lui, imi plateste chirie, I am not sure who is winning, though. 

Prin camera asta s-au mutat o gramada de persoane, si e mai mult camera lor decat a mea, nu tin minte sa fi dormit niciodata aici, desi e casa mea. 

Imi vine in minte conversatia intre Sher si maica-sa (nu stiu daca e de adevaratelea sau doar o campanie de PR) dar zice ca maica-sa i-a zis intr-o zi: “darling, you need to find a rich man, iar ea i-a raspuns “mom, I AM a rich man”

What a time to be alive. 

This post entry has no conclusions. 

The cat just came where I am and jumped on the bed and got confortable by my legs, I think he doesn’t like L. very much.

Bye.