din intamplare
Google, draga, fie-ti mila si-mi raspunde!
Eram in anul 2 de
faculta, ora de lingvistica computationala (asta vrea sa dea grai
calculatoarelor-si reuseste in multe masuri, si inca are planuri pentru si mai
mari masuri). Atunci am dat prima data de ideea: un motor de cautare care sa
iti raspunda exact la intrebari. Sa iti dau un exemplu: cand vrei sa cauti pe
internet care sunt trenurile de la valencia la cluj, sa nu scrii: „mersul
trenurilor in romania”, „trenuri internationale”, „legaturi directe valencia
-cluj” ci sa scrii: cum ajung cu trenul de la valencia la cluj? Si sa ti se
raspunda: asa: „nu este tren cu legatura directa/ este tren cu legatura directa
si se procedeaza asa: ... - ca si cand mi-ar raspunde direct mie, ca si cand
si-ar da seama ca intrebarea mea e numai a mea si raspunsul trebuie sa fie
adresat mie... sa imi vorbeasca internetul, nu sa il citesc.
Google draga...
iti dai tu seama ca ti se cere viata? Oamenii te intreaba. Oamenii vor sa le
fii prieten. Si totusi, oarecum tacerea ta inca le da incredere in tine...
pentru ca inca esti cat de cat impartial; tu nu spui: „asta e adevarul”: ci ii
trimiti pe cei ce te intreaba despre adevar pe toate caile pe care s-a vorbit
despre el fara sa iti dai o concluzie a ta.
In culisele
blogului meu pot sa vad cuvintele cheie prin care s-a ajuns la el. Cand
am citit prima data am zambit cald... stii ce am vazut acolo? Ce preocupari au
cei ce au ajuns la mine „acasa”: „gand de dimineata azi”, „scrie ca sa nu pierzi florile gandului tau”, „hope”, „si au trait
feiriciti”, „ce sa ma fac cu mine”, „cum identifici un om inteligent”, „fata
care priveste in jos” etc. Google i-a trimis pe cei cu astfel de preocupari la
mine acasa :D. Prea mare incredere mi se atribuie... daca sunt un virus ce va
invata numai prostii? Glumesc :D
Si totusi, e un
farmec aparte sa intri anonim prin parerile oamenilor, nu lasi comentarii,
doar analizezi; nu trebuie sa raspunzi sau sa fii de acord, nici macar impotriva. E
terapeutic sa te plimbi prin google. Dai de probleme, de intrebari, de pareri,
de solutii, si schimbi paginile cu vieti de oameni, cu concluzii, cu idealuri,
iertari si pedepse,.., si te simti asemeni unui calator tacut din tramvai care i-a vazut pe
toti cum au urcat, cum s-au grabit, cum s-au imbrancit si cum si-au cedat locul
unul altuia, te cobori apoi la o statie oarecare, te dai jos fara sa spui
nimic, fiind cu o idee mai infrumusetat de simplul fapt ca observi lumea. Maine
o sa fii unul dintre ei, azi pastrezi distanta.
Eu nu sunt
google, eu am o concluzie pentru astazi: Oamenii sunt fragili.
(iarta-mi
incoerenta inca o data... multumesc... mereu o faci)
0 pareri: