Cosas que pienso

Proces cognitiv

miércoles, abril 05, 2017 Ionela Scoarta 0 Comments



Cunoaste-ma. Asa vorbesc eu cu mine. Asa imi vin argumentele si punctele de vedere, asa pornesc de la o idee si apoi cred ca o iau pe aratura, si la sfarsit imi zic, totusi, “mintea mea e destul de entertaining”:

Pornesc de la sfatul ce atat eu cat fiecare l-am primit deseori: “Fii tu insati”.

Iar de aici mi se nazare: 

"Eu insami pot fi cum vreau eu. Nu sunt o victima a felului meu nativ de a fi, sunt un rezultat a cum aleg sa fiu in fiecare situatie. Am un spectru intreg de reactii ce am libertatea sa le adopt si adaptez.
Recunosc, e o senzatie noua, sau poate doar o realizare noua care a deschis poarta spre o manifestare noua. Oarecum cand eram mai mica, reactii ca suparare sau bucurie erau automatizate, acum nu, acum rareori bufnesc in vreo senzatie, acum am mai mare libertate de a alege cum sa reactionez.

Tin minte vara trecuta cand eram intr-o zi la telefon cu mama si plimbandu-ma prin casa am dat peste ceva ce mi-a starnit o tristete adanca. Mi-a venit sa plang, vocea deja imi incepuse sa tremure si spunandu-i mamei despre ce era vorba mi-a spus simplu: Ionela, nu. Daca te lasi poti sa te afunzi intr-o groapa din care nu mai iesi in mult timp. Pur si simplu: nu, nu te lasa. Ia obiectul ala si arunca-l la gunoi. Azi decizi sa nu te lasi, iar maine nu vei mai avea la ce te uita sa iti mai provoace starea asta. Si de fiecare data cand ti se aduna nodul in gat mentine-te la línea de plutire. Totul se gastiga si se pierde la nivelul mintii. Nu esti un sclav al mintii, tu esti in control.
Lacrimile erau deja reci pe fata la terminarea explicatiei. Respiratia nu imi mai era sacadata si o senzatie de prospetime luase locul alterarii anterioare. Atunci mi-am dat seama: pot, pot sa ma indepartez de situatie, pot sa fiu rece, pot sa nu ma gandesc si sa ma centrez pe altceva. Pot sa ma dezleg de pornirile automatizate a felului meu de a fi, sau a felului de a fi care se asteapta de la mine si chiar pot sa fiu cum decid eu sa fiu. A fost un prim pas, urmat de acelasi tratament zi de zi, pana cand a devenit un obicei, un alt fel de a fi, atat de automatizat incat acum pare innascut. Da, pot sa fiu eu insami, si, aparent, eu insami pot sa fiu oricum vreau eu, nu oricum imi vine."

Iar apoi ma intreb ca de fiecare data: hei, hop, cam repede ajungi la concluzii definitive, absolute chiar, incearca sa abordezi alt punct de vedere, ce contraargument ai putea avea impotriva a ceea ce ai scris mai sus?

"OK, Sunt dualista totusi, si lejer instabila, si o sa iti mai spun si partea cealalta a monezii: Sunt sigura ca ceea ce am zis nu se poate aplica oricarei situatii, sunt sigura ca temperamentul si caracterul nu sunt usor de descifrat si de impartit in compartimente. Poate felul meu nativ de a fi e cerebral, iar argumentele si ratiunea au prioritate peste sentimente si apucaturi, poate, dar putin conteaza atunci cand a functionat in momentul si locul in care am avut nevoie, nu crezi?"

Se pare, oarecum, ca la urma urmei si mintea si inima servesc aceluiasi stapan. 

Iar aici se trece la o a 3-a idee, da, ma plictisesc repede de o tema si trec la urmatoarea veriga, inspirata fiind de ceea ce am gandit sau spus inainte:

Azi am citit o fraza simpla dar intortocheata din West World: "I suppose self-delusion is a gift of natural selection as well" (Presupun ca si auto amagirea e un dar al selectiei naturale). Asa o fi? Pentru ca sa putem inchide capitole intortocheate din viata noastra ne amagim putin si de acolo incolo evoluam? Ce importanta are adevarul? Cred ca e destul de clar ca lumea nu functioneaza pe baza de adevaruri, functioneaza pe baza de supravietuire. 

Pana la urma cum e faza cu "fii tu insati"?

Ah, nu vezi ca am schimbat subiectul?

Daca nu te doare un pic capul cand termini de citit postul asta inseamna ca te-am pierdut pe drum, sau mintile noastre functioneaza intr-un mod similar. 

You Might Also Like

0 pareri: