Cosas que pienso

no da lo mismo

domingo, abril 23, 2017 yonneland 0 Comments




no da lo mismo conocer a alguien o no. ser amigo de alguien o no. 
porque la gente nos cambia, nos enseña, nos educa, nos transforma, nos ayudan a crecer o a decaer como personas. hay gente que determina cómo seremos el resto de nuestra vida, y hay gente que nos enseña como no ser el resto de nuestra vida. 
hay palabras que te dicen, cosas que te enseñan, preguntas que te hacen, pensamientos que comparten contigo, risas y tristezas que marcan principios. y finales.

no da lo mismo quedarte o no.
ir a esa fiesta o no. hacer ese viaje o no. ir a ese cumpleaños o no. aceptar la invitación a esa boda o no, acceder a ir a una cita o no. quedar con un grupo de amigos o no. salir a ver esa peli o no. 
porque las cosas pasan cuando estamos presentes. porque si no estamos presentes nada nos pasa. 

no da lo mismo involucrarte o no. callarte o no. hablar o no. 
porque no, las cosas no seguirán de la misma forma. porque marcas una diferencia, sea positiva o negativa. 
porque aunque digan que nadie es irreemplazable en realidad ninguna persona puede reemplazar a otra en totalidad, siempre habrá algo que echarás de menos de esa persona que ya no está en tu vida, aunque sea tu empleado, un amigo que ya no es amigo, una novia que ya no te es novia, aunque el 99% de los recuerdos de esa persona sean pésimos y te sientas muy afortunado por no tener más a esa persona en tu vida. 
y tienes que ser un ser muy ciego, egocéntrico y desgraciado para decir que esto no es verdad.


no da lo mismo. 
aunque se lleve esta actitud y esté muy de moda. 
aunque en los últimos años la haya adoptado yo también. pero no, no da lo mismo, y si tú y yo nos dejamos convencer de que el mundo seguiría igual sin nosotros es que hemos dejado de confiar en nuestra unicidad. 
la vida de otras personas puede ser mejor o peor sin nosotros, pero seguro que no será igual. 
mi vida puede ser mejor o peor sin algunas personas, pero no será igual. 
porque no da lo mismo, no.

0 pareri:

Cosas que pienso

La rascruce de ganduri

miércoles, abril 19, 2017 yonneland 0 Comments

Despre certuri


A fost o perioada cand eram tare certareata. Cu parintii, cu fratii, cu cine nu credea ca mine, nu conta. Si ma hranea, ma facea sa ma simt puternica. Tot timpul, taca taca, nici pauza de baut un pahar de apa, nimic.

Acum nu imi place sa ma cert. Nu imi place sa dau argumente contradictorii. Ma oboseste si mi-e sila. Asa ca poate scot un argument micut, cel mult doua, apoi ma intorc si dau spatele situatiei. Nu mai incerca sa te certi cu mine, nu are rost. Nimeni nu ajunge la nici o concluzie cand se cearta sau ridica vocea, nimeni nu este convins prin cearta. Ma altereaza pe mine si te enerveaza pe tine. Care-i sensul atunci? 

Unde mai pui ca vad si punctul tau de vedere si motivele pentru care le vezi asa, le vad si pe ale mele, si stiu ca desi eu vad punctul tau de vedere tu nu il vezi pe al meu, si asta ma frustreaza si ma intristeaza. 

Stiu ca fiecare e convins ca are dreptate si punctul sau de vedere e absolut, si in acelasi timp stiu ca nimeni nu poate vedea lucrurile 100% corect, asa ca atunci cand ne certam tu ai convingerea ca ai dreptate iar eu am convingerea ca nimeni nu vede lucrurile asa cum sunt, ci le vedem asa cum suntem. Tu esti sigur pe tine iar eu sunt sigura ca nimeni nu poate fi sigur pe sine. Asa ca nu stiu daca mai este castigator la o cearta de genul asta, poate castigi tu, pentru ca eu imi las armele jos si plec, dar dupa mine castig eu, pentru ca imi las armele jos si plec. O cearta cu doi castigatori, pentru ca e o cearta fara juriu, si fara judecator. 

Si asa, doi oameni se cearta si nu isi mai vorbesc, si se indeparteaza si se ocolesc 
Iar eu ma supar pe mine ca nu mai pot sa ascult melodii de-a lui Jason Mraz linistita, pentru ca nu pot sa vreau pacea si dragostea in lume si sa vad frumusetea in orice floare cand stiu ca sunt certata cu cineva pe care apreciez, sau cel putin apreciam. 

Despre oameni buni si oameni rai


Incerc sa inteleg pe toata lumea, sa imi explic ca fiecare are motivele sale de a reactiona intr-un fel sau altul. Si cred ca lumea e un produs a 4 termeni: a ceea ce este in sine insusi, a ceea ce a fost educat, a ceea ce i s-a intamplat in viata ai a ceea ce alege in mod constient. 
Sa existe persoane care sunt pur si simplu rele din rarunchi-fara constiinta? Fara sa aiba nevoia de a se simti impacate? Asa se pare... Cred ca mi-ar fi placut sa studiez psihologie, sau poate deja am complexul de psihologie si ma afecteaza prea mult, in fine, continuam...

De-aia mi-e usor sa iert in general, pentru ca ne gresim fara intentie, si daca ne gresim din intentie de razbunare pentru ca ne vedem indreptatiti, si asta mi-e relativ usor sa iert, pentru ca mi se par gesturi copilaresti, pasionale, iar pe copii ii iertam. 
Dar nu pot sa iert cand e vorba de egoism si rautate, cand vad ca se profita de altii, se minte, se inseala si se fura pentru un castig personal, si nu neaparat monetar. Cand il iei pe celalalt de fraier, profiti de bunatatea si inocenta lui sau a ei, iar apoi mai si razi de ei ca nu te-au prins. 
Asta nu iert.
Sau nu razi, dar te vezi justificat.
Asta nu inteleg.
Atunci imi zic: care e orbul aici, eu sau el/ea? E posibil sa fie un punct de vedere ce mi-a scapat si sa existe o justificare?
Si nu imi place cand nu pot sa inteleg ceva.

Cand te gandesti ca altii traiesc asa de simplu fara diariile astea mentale. Norocosilor!


0 pareri:

Cosas que siento

Tengo suerte

miércoles, abril 19, 2017 yonneland 0 Comments



Lidia, porque es la que más me conoce, y quiere. La más leal, la que perdona y pide perdón. La que ya no creo que se vaya. La que si se va ya nunca nada podrá ser igual o mejor.
Lidia, porque es mi hermana, y porque es la mejor hermana.
Mi madre, porque es una maxi yo, y yo soy una mini ella.
Ana, porque siempre ha visto la luz en mi. Y belleza. Y alas.
Adi, porque me valora y me hace sentirme preciosa y apreciada. Y niña, y cuidada.
Nadia, porque me levanta el ánimo y es buena. Me hace reír y me quiere ver en First Dates.
Alina, porque no me lo esperaba. Porque hay personas que sorprenden. Porque contesta, porque llama, porque invita y da más de lo que pides. Porque está dispuesta.
Montse, por ser tan diferente y por alegrarse siempre que me ve. Por comprarme muchos tés.
Romeo, por ser tan diferente a como pensé que era. Porque sabe muchas cosas y porque tiene razón.
María, porque a través de sus ojos brillo mucho.
Adina, porque a veces una amistad se construye desde la nada en un tiempo récord.
Andrés, porque le gusta mi mente. Y porque un día me contestará a mi carta. Porque recitamos juntos poemas rumanos.

Mi gato Sebástian, porque es el mejor.

Silviu, porque me enseñó que algunas de las mejores amistades ocurren cuando no las estás buscando, aunque no duren una vida entera. Porque lo echo de menos a él y a su amistad irreemplazable.

Siempre sentí que mi riqueza es equivalente al número de personas que me quieren y a las que quiero. Porque el amor te hace sentir paz, y cariño, y cercanía, y bondad, y complicidad, y perdón, y alegría; te quita el miedo y te da confianza; te recibe con una gran sonrisa y te despide con tristeza.

Nunca insistas a lo tonto para recibir el aprecio de nadie. Los ojos sólo ven lo que la mente está preparada para comprender.

Gracias.

PS. Lo extraño es que por separado poco tenéis en común el uno con los otros...


0 pareri:

Cosas que encuentro

Asíntota

lunes, abril 17, 2017 yonneland 0 Comments






Claro que yo también quise ser princesa
y el centro de su universo
y un poema.
Y que llegara tarde al trabajo alguna vez
por mi culpa.
Que una mezcla de sus genes y los míos
jugara a las muñecas en el salón.
Que los domingos se parecieran a cualquier cosa
menos a domingos.
Que los eneros no tuviera que recurrir a la estufa
para calentarme los pies.
Yo quería un jardín y rosales
y un mar con sus olas,
una talla mas de pecho o quizás dos,
un cruce de piernas más erótico
y una voz más femenina.
Quería un montón de fotos con la sonrisa desnuda,
un viaje a Grecia,
un trabajo más decente.
Quería aquello
y eso
y lo otro
y un poco de aquí
y otro poco de allá
y a el.
Sobretodo yo lo quería a el.
Que mis orgasmos no se los tragara el desagüe,
ni mi corazón se quedara sin cobertura
y que los espejos y los hombres
me dijeran la verdad sobre mi cuerpo.
Quería tartas en todos mis cumpleaños
y una posdata que dijera “te echo tanto de menos”
y sexo sin condón ni asientos de coches
y “cariño” y “amor” y “gordita”
y un “¿como estas de tu jaquecas?”
y un ” te sienta tan bien ese vestido".
Quería desnudarme en sus pupilas,
comer helado en su espalda,
fumarme un cigarro en su boca,
un silencio que rompiera su palabra,
un hombro que durmiera mis bostezos,
que me sentara mejor aquella falda
y esa blusa
y su piel.
Sobretodo su piel.
Y es que aunque ahora no te lo creas
yo solamente quise ser feliz.
Ernesto Pérez Vallejo

0 pareri:

Cosas que siento

Mostenire

martes, abril 11, 2017 yonneland 1 Comments

Este ceva in Romania ce nu gasesti in alta parte: o profunzime, izvorata nu stiu daca din tristete, nostalgie, sau pur si simplu masochism. Dar e frumoasa. 
Si o gasesti invaluita in cartile, poeziile si melodiile mele preferate. 
O gasesti in plimbarile la apus, in urmele lasate de vulpi si iepuri in zapada de pe camp. 
O gasesti in mirosul de fan, si in piesele de teatru, si in lumea careia ii place sa mearga la teatru. 
O gasesti in baladele de sfarsit de liceu, in lichenii de pe monumentele udate de ploaie, in campurile de porumb, si de maci, si de floarea soarelui, in ciorba de salata, in slanina afumata si in cozonac. 

O gasesti rareori intr-un birou departe, cand in anul al 11-lea te regasesti cu gandul la trecut si contemporan si te intrebi de ce nu mergi mai des acolo unde te-ai simtit prima data acasa. 

1 pareri:

Cosas que encuentro

Cuteness

martes, abril 11, 2017 yonneland 0 Comments


0 pareri:

Cosas que pienso

Proces cognitiv

miércoles, abril 05, 2017 yonneland 0 Comments



Cunoaste-ma. Asa vorbesc eu cu mine. Asa imi vin argumentele si punctele de vedere, asa pornesc de la o idee si apoi cred ca o iau pe aratura, si la sfarsit imi zic, totusi, “mintea mea e destul de entertaining”:

Pornesc de la sfatul ce atat eu cat fiecare l-am primit deseori: “Fii tu insati”.

Iar de aici mi se nazare: 

"Eu insami pot fi cum vreau eu. Nu sunt o victima a felului meu nativ de a fi, sunt un rezultat a cum aleg sa fiu in fiecare situatie. Am un spectru intreg de reactii ce am libertatea sa le adopt si adaptez.
Recunosc, e o senzatie noua, sau poate doar o realizare noua care a deschis poarta spre o manifestare noua. Oarecum cand eram mai mica, reactii ca suparare sau bucurie erau automatizate, acum nu, acum rareori bufnesc in vreo senzatie, acum am mai mare libertate de a alege cum sa reactionez.

Tin minte vara trecuta cand eram intr-o zi la telefon cu mama si plimbandu-ma prin casa am dat peste ceva ce mi-a starnit o tristete adanca. Mi-a venit sa plang, vocea deja imi incepuse sa tremure si spunandu-i mamei despre ce era vorba mi-a spus simplu: Ionela, nu. Daca te lasi poti sa te afunzi intr-o groapa din care nu mai iesi in mult timp. Pur si simplu: nu, nu te lasa. Ia obiectul ala si arunca-l la gunoi. Azi decizi sa nu te lasi, iar maine nu vei mai avea la ce te uita sa iti mai provoace starea asta. Si de fiecare data cand ti se aduna nodul in gat mentine-te la línea de plutire. Totul se gastiga si se pierde la nivelul mintii. Nu esti un sclav al mintii, tu esti in control.
Lacrimile erau deja reci pe fata la terminarea explicatiei. Respiratia nu imi mai era sacadata si o senzatie de prospetime luase locul alterarii anterioare. Atunci mi-am dat seama: pot, pot sa ma indepartez de situatie, pot sa fiu rece, pot sa nu ma gandesc si sa ma centrez pe altceva. Pot sa ma dezleg de pornirile automatizate a felului meu de a fi, sau a felului de a fi care se asteapta de la mine si chiar pot sa fiu cum decid eu sa fiu. A fost un prim pas, urmat de acelasi tratament zi de zi, pana cand a devenit un obicei, un alt fel de a fi, atat de automatizat incat acum pare innascut. Da, pot sa fiu eu insami, si, aparent, eu insami pot sa fiu oricum vreau eu, nu oricum imi vine."

Iar apoi ma intreb ca de fiecare data: hei, hop, cam repede ajungi la concluzii definitive, absolute chiar, incearca sa abordezi alt punct de vedere, ce contraargument ai putea avea impotriva a ceea ce ai scris mai sus?

"OK, Sunt dualista totusi, si lejer instabila, si o sa iti mai spun si partea cealalta a monezii: Sunt sigura ca ceea ce am zis nu se poate aplica oricarei situatii, sunt sigura ca temperamentul si caracterul nu sunt usor de descifrat si de impartit in compartimente. Poate felul meu nativ de a fi e cerebral, iar argumentele si ratiunea au prioritate peste sentimente si apucaturi, poate, dar putin conteaza atunci cand a functionat in momentul si locul in care am avut nevoie, nu crezi?"

Se pare, oarecum, ca la urma urmei si mintea si inima servesc aceluiasi stapan. 

Iar aici se trece la o a 3-a idee, da, ma plictisesc repede de o tema si trec la urmatoarea veriga, inspirata fiind de ceea ce am gandit sau spus inainte:

Azi am citit o fraza simpla dar intortocheata din West World: "I suppose self-delusion is a gift of natural selection as well" (Presupun ca si auto amagirea e un dar al selectiei naturale). Asa o fi? Pentru ca sa putem inchide capitole intortocheate din viata noastra ne amagim putin si de acolo incolo evoluam? Ce importanta are adevarul? Cred ca e destul de clar ca lumea nu functioneaza pe baza de adevaruri, functioneaza pe baza de supravietuire. 

Pana la urma cum e faza cu "fii tu insati"?

Ah, nu vezi ca am schimbat subiectul?

Daca nu te doare un pic capul cand termini de citit postul asta inseamna ca te-am pierdut pe drum, sau mintile noastre functioneaza intr-un mod similar. 

0 pareri:

Cosas que encuentro

Brainache

miércoles, abril 05, 2017 yonneland 0 Comments



"-Are they real, the things I experienced? My wife? The loss of my son? 

-Every host needs a backstory, Bernard. You know that. The self is a kind of fiction, for hosts and humans alike. It's a story we tell ourselves. And every story needs a beginning. Your imagined suffering makes you lifelike. 

-Lifelike, but not alive? Pain only exists in the mind. It's always imagined. So what's the difference between my pain and yours? Between you and me? 

-This was the very question that consumed Arnold, filled him with guilt, eventually drove him mad. The answer always seemed obvious to me. There is no threshold that makes us greater than the sum of our parts, no inflection point at which we become fully alive. We can't define consciousness because consciousness does not exist. Humans fancy that there's something special about the way we perceive the world, and yet we live in loops as tight and as closed as the hosts do, seldom questioning our choices, content, for the most part, to be told what to do next. No, my friend, you're not missing anything at all."

Westworld, 1x8

0 pareri: