intrebari si raspunsuri,

Fenomen imprecis

lunes, febrero 04, 2013 Ionela Scoarta 0 Comments



Fara sa vreau sa imbib subiectul de un aer mistic, cred ca orice despartire se aseamana cu starea de nefiinta. Poate sa fie vorba de un prieten ce pleaca, de un copil ce ti se muta in strainatate, de o fiica ce ti se casatoreste, de un iubit cu care de la un moment dat nu mai vorbesti sau de un bunic ce se stinge. Orice incercare de a mentine legaturile, de a promite ca lucrurile vor ramane la fel devin o ameliorare; se reduce impactul unei ruperi totale si definitive de la inceput, o transforma intr-o indepartare suavizata. 
In unele ocazii nu ai disponibila optiunea asta, in altele da, si functioneaza in asa fel incat pe cand se ajunge la ultima veriga din viata unei relatii deja ambele parti sunt obisnuite si momentul absolut final e intampinat fara durere, fara resentimente.

Dar de cele mai multe ori trecerea in nefiinta (a se citi: trecerea la a nu mai fi) surprinde, deranjeaza si afecteaza, mai ales daca se produce brusc. Sa nu fii afectat intr-o astfel de situatie inseamna ori sa fii imun din punct de vedere emotional(o abilitate dobandita sau innascuta), ori sa nu fi fost implicat // ori sa se fi intamplat ceva care sa determine o rasturnare de situatie irevocabila; exemplu: amnezie.

Cineva zicea ca "nimic nu se pierde, nimic nu se castiga, totul se transforma". Unele transformari sunt spontane, altele iau mai mult timp, iar rezultatul nu e intotdeauna ideal.

Ps. Cand iti dai seama ca ai crescut mare?

You Might Also Like

0 pareri: