relativ

good guys, bad guys

jueves, julio 29, 2010 yonneland 0 Comments


Personajul negativ se transforma in pozitiv cand apare unul si mai negativ?

Cam asa e legea relativitatii. Se poate explica si altfel. De data asta ma rezum la explicatia asta.

Imi place Legea. Bine, nu legile astea de doi lei care te incurca, ci cea clara: alb pe negru: daca furi e rau, daca omori e rau. Dar pana si aici sa fi ajuns relativitatea? In gen Robin Hood: daca furi de la bogati si dai la saraci nu mai e chiar asa de rau; si daca omori pe altul si mai rau decat tine parca e bine… :-“

Imi dau seama ca poate sunt extremista… dar la cat de des ma schimb dintr-o extrema in alta… mai mult timp petrec pe drumul dintre extreme… doar (10+0):2=5, nu? Si 5 inseamna echilibrat, inseamna neutru, inseamna… da de unde :-j

Inca stiu care e diferenta intre bine si rau, si cu toata legea relativitatii bunul tot bun ramane si raul tot rau ramane. Atata doar ca parca bunul nu pre il gasim pe niciunde si ne conformam cu un rau nu chiar foarte rau. Vorba aia: ii bine si asa rau cum ii :))

0 pareri:

intrebari si raspunsuri

even without kitkat...

jueves, julio 22, 2010 yonneland 0 Comments



- Nu inteleg.
- Te cred.
- Unde suntem?
- Unde se iau deciziile, unde se intoarce lumea, de unde pleaca.
- Si atunci tu de ce esti aici?... nu esti intre oameni... sau... esti cumva ...hmmm... Dumnezeu?
- O, nu- si rade zgomotos- nu, nu sunt Dumnezeu.
- Si atunci?
- Eu am ajuns la rascrucea asta deja de multe ori... de asa de multe ori incat evit sa mai aleg vreo cale... evit sa o apuc pe alt drum. Raman pe loc considerand ca asa nu o sa gust din amarul concluziilor gresite. Si observ cum pe langa mine trec oameni, straini si cunoscuti. Multi o iau pe drumuri pe care le cred corecte si se intorc inapoi si apoi o iau pe altele. Altii o iau pe un singur drum si nu se mai intorc. Auzi despre ei ca sunt fericiti si ca nu au nevoie de altceva. Pe ei ii invidiez cel mai mult. Entuziasm ca al lor la mine tine prea putin timp si contradictiile si o intrebare in plus ma aduc mereu aici.
- Nu ar fi mai simplu sa faci o analiza a tuturor cararilor si sa o alegi pe cea care iti place?
- Vezi tu... sunt asa de multe incat nu este un registru suficient de mare care sa le cuprinda pe toate; in plus, ele se schimba, se imbina, se impletesc si apoi se despart iar asta intr-un timp prea scurt ca sa poti intelege toate schimbarile.
- Atunci de ce nu faci una personalizata... asa cum o vrei tu.
- Am incercat. E imposibil.. Nu sunt destul de puternic sa am o cale numai a mea. Mereu dau de altele ce ma influenteaza.
- Dar la inceput... nu aveai o singura carare, inainte sa te opresti aici, nu aveai... asa... ca un: destin?¿
- Vezi tu... ne nastem pe o carare. Ea e punctul de plecare si e cea care asa de mult iti influenteaza gandirea incat de multe ori te simti vinovat ca nu ai ramas pe ea. Dupa ce cunosti mai multe, incerci sa te intorci, dar niciodata nu mai e la fel. De cand ai plecat s-a schimbat fara tine... acum nici acolo nu poti sa ramai.
- Oarecum mi se pare trist... tie nu? Sa te tot invarti parca in acelasi cerc?
- Daca alegi tristetea trebuie sa o iei pe drumul ala de acolo... il vezi? Aici pe banca asta o sa te rog doar sa te gandesti pe ce drum vrei sa o iei. Deciziile se iau acolo, la linia de start. Banca e un loc de poposire, nu o carare.
- Ar trebui sa plecam, nu? Nimeni nu mai sta, toti umbla, inainte, inapoi, altii fug, altii plang, altii rad. Suntem singurii aici. Nu vii?
- Pentru un timp... nu.
- Dar ce astepi?
- Nimic. Deocamdata... sa ma lasi singur.

0 pareri:

relativ

get rich or... whatever

martes, julio 06, 2010 yonneland 0 Comments


E senzatia aia… ca si cum te trezesti dintr-un vis si iti dai seama de realitate. Nedumerirea mea e: tot timpul a  fost asa si nu mi-am dat seama? Sau e o situatie noua? Oare abia acum m-am trezit din somn? Adanc trebuie sa mai fi dormit...
            Si imi pare rau... asa de rau. As fi vrut sa fie altfel. Dar nu eu scriu scenariul asta.  Poate si daca l-as fi scris eu nu iesea mai bun, dar macar atunci eram sigura ca as fi stiut pe cine sa condamn.
Cateodata stau sa ma intreb daca e scris de cineva sau suntem doar niste actori fara impresari; fiecare alegandu-si un rol ce crede ca i se potriveste mai bine si derulam o continua repetitie, sperand sa primim un rol adevarat pe care sa il jucam dar care, evident, se lasa asteptat. Doar asa pot sa imi explic suferinta fara durere, tristetea fara lacrimi si nemultumirea fara razvratire.
Iar dincolo de tot am impresia ca singurul lucru ce ramane real si ne tine legati de realitate sunt banii. Sper sa nu se confunde cu materialism... ceea ce vreau sa spun e ca... dincolo de prietenie, dragoste, familie, siguranta- concepte ce devin din ce in ce mai abstracte- parca singurul element legat de realitate e nevoia de bani. E ca un fir rosu ce ne conditioneaza existenta si ambitiile. Nu mergem la facultatea de drept pentru ca ne obsedeaza ideea de dreptate ci pentru ca avocatii castiga bine, nici nu vrem sa fim profesori pentru ca suntem pasionati de ce descoperim si vrem sa impartasim si cu altii izvorul nesecat de cunostinta. Dar nu generalizez, vorbesc de majoritatea cazurilor. Cu siguranta exista exceptii.
La urma urmei, sau la inceputul inceputului, dincolo de orice nedumerire si cautare filozofica ai nevoie de haine, un loc unde sa stai si ceva sa mananci... : Sa faci ce iti place sau ti se potriveste si sa scoti bani din asta... cam asa de definea visul american, nu?
Nu e noutate, e de cand lumea: majoritatea ambitiilor umane se rezuma la a castiga, desi de pe toate acoperisurile ni s-a strigat ca banii nu aduc fericirea, ci prietenia si intelegerea si increderea si implinirea si pacea si speranta si dragostea. Oare  le cautam pana cand decidem sa ne maturizam iar apoi le numim ambitii utopice? 
 Concuzie...? Am asa un chef sa se termine...

0 pareri:

Suscribirse a: Entradas (Atom)