nu stomac: suflet

frumusete inestetica

martes, septiembre 28, 2010 yonneland 0 Comments


   


Oameni ce vor sa sufere singuri. Ii recunosti usor: sunt cei care nu te lasa pe tine sa fii suparat, sau descurajat sau deprimat, desi ei sunt in aceeasi stare. Cand te vad incercand sa le iei rolul se lasa vreo 5 minute de el si devin mesageri ai pozitivismului, al sperantei, al voiei bune, al lucrurilor care merita sa ramana ca „lucruri bune in viata”. Cand considera ca ti-au oferit toate argumentele prezentate mai convingator decat intr-o campanie publicitara, iti dau drumul sa iti intinzi aripile, sa crezi din nou, sa zbori. Se bucura cand te vad iar zambind crezand ca munca lor a fost eficienta. Se retrag in coltisor si isi zic pe acelasi ton monoton: „numai daca se intorc merita sa stie ce frumusete are suferinta”.

Frumusetea suferintei? Nu tine deloc de a se simti bine in sensul de „i feel good, ta ra ra ra ra ra ra” ci de a patrunde lucrurile in esenta si a te durea orice deviere de la ea. Cand fara o intentie de a fi filozof te trezesti patrunzand idei si trairi si concepte care nu te mai lasa in pace, iar a te lepada de ele ar insemna in acelasi timp a te lepada de o parte din tine. Nu e o frumusete estetica, ci care iasa in evidenta prin misterul si unicitatea ei.

Care sunt eu? Aia frumoasa.

0 pareri:

truism

nu-i nevoie de lupa...

jueves, septiembre 23, 2010 yonneland 2 Comments

Modul in care te imbraci spune despre tine
Modul in care razi spune despre tine
Modul in care iti tragi concluziile spune despre tine
Modul in care te enervezi spune despre tine

Ce admiri spune despre tine
Ce asculti spune despre tine
Ce cauti spune despre tine

Dai indicii despre cine esti prin gesturi, ton, dialect, intonatie, tic
Iti tradezi cele mai ascunse dorinte ale inimii prin muzica si poezia ce iti place
Te descoperi prin alegeri si decizii

Cartile pe care le citesti striga tacut personalitatea ta
Scrisul de mana declara cat esti de visator
Mersul tau dovedeste cat de increzator esti in tine insuti

Privire, zambet, plans si nervi... fara cuvinte ne autocaracterizam inconstient zi de zi... si noapte. Dam indicii dintre cele mai intime si ascunse strigandu-le parca de pe acoperisul caselor... cum se face ca nu se aud?

... inca tot nu ne cunoastem unii pe altii... inca tot nu avem destula informatie incat sa ne vedem?

Informatie... da. 

Pe de cealalta parte, avem parca tendinta sa nu lasam pe prea multi sa ne cunoasca... sa ni se cunoasca numele, sa ni se cunoasca atributele si abilitatile, dar evitam ceea ce spune intr-adevar despre noi... sa vorbesc despre mine in esenta...e penibil.  
De ce ne ascundem? Ne e rusine de noi? Ne e rusine cu noi? 
                          sau poate nu consideram ca merita ceilalti sa ne cunoasca?

Parca nici nu vrem sa cunoastem, parca nici nu vrem sa fim cunoscuti.


2 pareri: