drag

poate doar miroase a toamna...

miércoles, agosto 25, 2010 yonneland 2 Comments

        Imi plac ideile spontane… dupa ce te dau pe spate asa vreo 2 secunde iti trece prin minte: “bay, ideea asta a fost mereu acolo, nu e chiar banala, dar nici ca descoperirea apei pe luna… de ce n-am vazut-o pana acum?” Si apoi: “nah, acum ca stii, la ce te ajuta ca stii?” Daca la nimic altceva o pun in sertarul cu “lucruri ce fac sa ma simt un pic desteapta” sau daca imi dau seama ca nu am mai scris de mult pe blog imi zic: “well, nu e super tare, dar noah, no sa astept sa scrie altii lucuri super tari la mine pe blog, doooh.”
Ok. Ideea spontana de data asta? Are de-a face cu amintirile. De fapt, intamplarile inainte de a deveni amintiri. Chestia ciudata, cel putin pentru mine, e ca amintirile nu sunt un butoi de nostalgie in real time, ci devin asa abia dupa un timp. De exemplu, daca astazi ies cu ema si cu lidi la bowling nu o sa ma opresc in timp ce sper ca lidi sa nu nimereasca nici vreo 3 popice (as fi zis: nici o popica, dar nu sunt sigura ca “popice” are singular, si mi-e lene sa il caut pe google, asa ca raman la 3 popice-revin) deci, in timp ce stau acolo cu degetele incrucisate nu o sa ma gandesc “yuuuy, ce moment fain, ar trebui sa il pretuiesc mai mult, sa ii pun si o melodie de fond si niste inimioare si sa ma duc sa o imbratisez.” Nici nu o sa imi dau seama de faptul ca pe la 50 de ani o sa stam toate trei si o sa le povestim nepotilor de serile pe cand noi eram tinere si erau la moda iar ochelarii de aviator si ne pierdeam noptile la remi. Nici cand esti indragostit nu iti zici: “ce tare o sa plang pentru seara asta in care ne uitam la filmul asta plictisitor dar n-avem nimic mai bun de facut iar cand voi fi singur/a o sa mi se para un gest super fain de intimitate”.
Poate pentru ca in momentul de fata stim sa ne bucuram de prezent, iar asta e bine, cred, dar oare de ce nu ne ajunge? De ce nu ne putem multumi cu un moment atat cat dureaza si mereu si mereu ne aducem aminte de “dragul timpurilor trecute”? Nu sunt insensibila…(cine se scuza se acuza?:-”)… dar de ce azi ma bucur pentru o experienta iar maine o sa ma faca trista?
Cred ca raspunsul e evident… si sa nu mai zica adi ca numai adresez intrebari si variante, dar nu dau raspunsuri, de data asta ii fac moftul: pentru ca ne e ciuda ca nu le putem avea pe toate deodata si la nesfarsit. Copilaresc, ha?
 Cand am plecat de acasa asta a fost sfatul lui tata: "afla ce ti se potriveste, si nu insista unde nu iti sta bine; nimeni nu e bun la toate, nu le poti avea pe toate  dar credeam ca pana la varsta ta deja ai invatat asta."
Poate are dreptate. Evident, atunci nu ma gandeam ca acum ii pun acestei amintiri melodie de punct culminant dintr-un film cand un sfat parintesc ii reda  fiului directia pierduta in viata. Sau poate ma uit prea des la filme. Despre asta o sa scriu alta data.
Ce sa iti doresc? Cat mai multe momente ce vor deveni amintiri nostalgice :D
          


You Might Also Like

2 comentarios: