nu stomac:suflet

absolvire nedorita

miércoles, abril 28, 2010 yonneland 2 Comments

Pasesc in camera rece si simt priviri cum ma acuza. Le simt judecata, le simt ura, imi vad condamnarea. As putea sa zic si eu ceva, nu? Am la dispozitie 15 minute sa imi prezint declaratia, sa determin sa mi se ierte vina, sa mi se atenueze pedeapsa sau sa o inrautatesc. „orice cuvant va fi folosit...”.
Ma asez pe piatra rece. Pana aici a fost. Ma gandesc ca ori aici se termina tot... ori aici incepe tot. Ma intrebati daca sunt inocenta? Mai conteaza? Inocenta din punctul cui de vedere? Al meu? Al tau? Al lor? Al realitatii? Fiecare are realitatea lui, obiectivitatea si subiectivitatea lui. Da, pana si obiectivitatea e subiectiva...
Un fior imi zice ca as vrea sa lupt, dar nu am pentru ce, nu am impotriva cui. Imi strang usor picioarele la piept... cum ma declar? Vinovat. Ma uit la cei ce ma acuza: da, sunt vinovata. Ceea ce spuneti voi ca am facut e acolo... e trecut, e in memoria voastra, nu mai poate fi schimbat. Sa imi cer iertare? La ce va ajuta? Sa va spun ca imi pare rau? Cine o sa ma creada? Asa ca ia-ma. Fa-mi ce vrei. Nu am nimic, asa ca nu imi poti lua nimic. Poti sa imi spui sa iti platesc, daca nu ma am decat pe mine ce sa iti dau? Pe mine? Si eu la ce o sa iti fiu buna?
Daca am declaratia pregatita? Da. Declaratia mea e: „Nu mai am nimic de zis. Va rog, luati ce hotarare vi se va parea corecta”
Daca am emotii? Nu... nimic nu poate fi mai rau, nimic nu poate fi mai bine. Asa arata un om fara speranta, dar care nu are nimic de pierdut... nimic de castigat...  pierdut ,dar nu rusinat. Acestui om nu ii mai e frica de nimic.
Acum se ridica toti in picioare. Acum se da sentinta. De acum voi fi...
Cum? Libera? De ce? Pentru ce? Cine? Chiar eu? Sigur e numele meu pe foaia aia? Eu m-am pregatit sa ma pierd, m-am obijnuit cu ideea mea... m-am impacat cu ea... dar libera? Ce sa fac cu libertatea mea? Ce sa fac cu vina mea?
Nu o vreau!!! Luati-o de la mine. Nu vreau nici sperante nici investitii. Nu vreau iertare, nu vreau absolvire. Nu accept. Ma declar: vinovata.
De ce mi-ati luat vina cand eu ma impacam asa de bine cu ea?

2 pareri:

same old story

nedumerire...

jueves, abril 22, 2010 yonneland 9 Comments



Pana la urma care e dragoste... ¿?

Aceea care iti ia luciditatea, si gusturile, si toanele, cea care se pierde in cealalta persoana, cea care te face sa gresesti, sa treci peste limitele scrise pe hartie... cea care te schimba in asa fel incat vrei sa ii semeni tot mai mult... cea care te lasa fara ratiune, fara sentiment stapanit, parca doar o dorinta de a fi acolo, de a fi cu...? cea care te rupe de realitate, de calendar, de oglinzi, de teorii? O avalansa, un torent... emotii, frica sa nu se termine, sa nu plece...

Sau...

Aceea in care esti tu si el, sau ea, doua personalitati ce se apreciaza, se implinesc, se plac... cu responsabilitate, cu hobby-uri, cu libertate, cu lucruri in comun, cu vise, cu calcule, maturitate, decizii, ratiune, sentimente constiente, cu: „trebuie”... ? Fara gelozie, fara posesie, fara nebunie... cu liniste, siguranta, luciditate, consecventa si statornicie...

Eu ma pierd in prima, desi sunt constienta ca are o tenta patologica... desi stiu ca intr-o zi o sa o aleg pe a doua...

9 pareri:

nu stomac:suflet

curaj... sa vreau

lunes, abril 19, 2010 yonneland 0 Comments

Nu de putine ori ma izbesc de o situatie stanjenitoare: vreau ceva ce nu se ofera, dar sfarsesc prin a cumpara/accepta totusi ceva, desi e mai putin decat ceea ce as vrea. 
Ok, daca asta e premisa, acum o sa ii dau si explicatia. 
Deci: eu cam am in mintea mea ceea ce as vrea, atat de la o pereche de pantofi cat si de la o relatie, sau mancare, sau loc de munca; dar deoarece poate nu am rabdare, sau sunt in contratimp, sau ma obosesc sa mai caut sau sa astept pentru ceea ce as vrea, sau poate mi-e prea foame... o iau pe scurtatura si imi iau o pereche de pantofi nu de nuanta pe care am vrut-o... mananc ce nu imi place neaparat foarte tare, ma casatoresc fara sa fiu indragostita... sper ca ai prins ideea.   
As vrea sa am curaj sa spun ce vreau, sincer, si sa nu ma multumesc cu mai putin. Cred ca de multe ori imi lipseste curajul asta, poate din dorinta de a nu parea prea mofturoasa, poate pentru a nu ofensa, poate pentru a nu deranja prin pretentiile mele, poate... poate chiar pentru ca mi-e frica de faptul ca s-ar putea ca ceea ce eu vreau sa nu existe sau sa nu imi permit.... si atunci ma determin sa ma resemnez, cu ceva inferior a ceea ce vreau.
De multe ori mi s-a zis ca asta se intampla pentru ca idealizez prea mult, si ca s-ar putea ca asta sa imi fie condamnarea pentru nemultumire...                        
Te apreciez, pe tine cel incapatanat si determinat in ceea ce vrei, cel care are un tel si nu te multumesti cu mai putin. Pe cel care daca iti plac Daciile de culoare portocalie cu capota verde nu iti cumperi alta masina pana ce nu iti faci una la comanda: una portocalie si cu capota verde.
Nu e vorba de a fi maleabil, sau de a se fixa pe o idee si a fi intolerant la celelale. Cred ca o persoana care stie ce vrea si nu ii e teama sa spuna asta cu voce tare, si nu se lasa influentata de prea multe pareri, si cauta ceea ce vrea, si insista, si are rabdare si persevereaza e o persoana cu principii, cu respect fata de sine, e o persoana ce se cunoaste. Consider ca o astfel de persoana e sincera, se analizeaza si se accepta, ei nu ii e rusine cu ceea ce e, cu ceea ce simte si ceea ce gandeste... o persoana cu identitate, o identitate care precede alegerile pe care le face, si nu invers;   
Nu sunt naiva: nu e o persoana perfecta, nu e o persoana care nu o sa greseasca in alegeri, nici cineva peste care n-o sa dea „ghinionul” sau care o sa fie mereu satisfacuta si implinita, s-ar putea sa fie multumita cu ceea ce vrea, sau s-ar putea sa isi dai seama ca poate ceea ce a refuzat era mai potrivit... dar consider ca o astfel de persoana e impaciuita cu sine insasi, si asta e cateodata mult prea important pentru a fi ignorat. In plus, imi place sa cred ca daca dobandeste ce vrea si acel ceva rezulta nepotrivit, are curajul sa vrea in continuare si sa munceasca, sa persevereze si sa vrea din nou.  
Imi place ideea sa fiu o astfel de persoana... poate din nou idealizez:-¨ dar: vreau sa vreau ce vreau, si vrand sa vreau sa dobandesc... ce vreau, evident :D  

Pe de cealalta parte, cred ca uneori e greu si sa stim ce vrem, dar asta e alta poveste....

0 pareri:

lucruri bune

I have a dream :-"

sábado, abril 10, 2010 yonneland 0 Comments

"-I have a dream! 
-What dream? 
-To have a dream!"
Mi-a ramas partea asta de dialog in minte din Scary Movie, nu mai stiu exact care dintre ele. Am ras cand am auzit-o si inca mi se pare amuzanta, insa ma regasesc de multe ori in aceeasi stare. Nici nu stiu daca e trist sau fain. Sa ma explic.
Tata mi-a zis de cand ma stiu sa fiu hotarata in viata, sa stiu ce vreau... sa imi aleg din multitudinea de posibilitati ceea ce imi place cel mai mult si sa fac tot posibilul sa ajung sa am sau sa fiu ceea ce am ales.
Desi risc sa ridic un semn mare de ingrijorare pe fruntea lui tata, la cei 20 de anisori ai mei, si 10 luni, in anul trei de facultate: suprize, surprize: nu stiu ce vreau sa fiu... sorry dad. De fapt, stai, stiu ce vreau sa fiu, dar nu consider ca asta se leaga de o profesie.
Ascultam la o emisiune pe un nene ce zicea ca de-a lungul istoriei, problemele individului in societate difera de la o epoca la alta; daca la inceputuri omul era preocupat de a avea ce manca, si daca in Evul Mediu era procupat de salvarea sufletului de iad, azi cica procuparea noastra e sa ne regasim pe noi insine, sa ne desoperim potentialul, valorile, calitatile, dorintele, gusturile, aspiratiile, talentele, si de ce nu defectele, deficientele. De aici si tendinta omului modern de a adopta practici ale religiilor orientale ce implica meditatia, gen yoga. Mie mi se pare destul de valabila teoria, dat fiind ca o observ la mine.
In rest, nu vreau sa te invat nimic, nici sa fii ca mine, nici ca tata, nici ca Pantera Roz. Imi doresc sa gasesc raspunsuri la preocuparea noastra cotidiana. Sa fiu implinita: sufleteste, spiritual si material, si dupa parerea mea asta nu are asa de mult legatura cu profesia pe care o aleg. Cum am mai zis-o si alta data: scopul meu in viata e sa fiu fericita, si ca fericirea mea sa nu provoace nefericirea altuia.
Toate cele bune, amin :D

0 pareri: