j u s t .....a.....puppet?

miércoles, marzo 24, 2010 Ionela Scoarta 2 Comments

Marioneta. Dar nu acum. Acum papusa cu sfori, sfori pe care acum nu le mai trage nimeni.
A fost de toate de-a lungul scurtei ei actuari. O cariera scurta si in graba. Totusi, parca si-a jucat bine rolurile pana acum; dar momentan nu mai e antrenata in nici un joc. Acum sta deoparte si cand intreaba daca n-ar trebui sa fie cineva i se raspunde: „acum poti fi tu, acum nu mai trebuie sa joci nici un rol”. Fenomenal. Acum e libera sa fie ea... ea care?
A fost personaj negativ si i-a placut aerul ala dezinteresat si rece. Pana si personaj pozitiv i-a placut, cu acea privire calda si intelegatoare, acele sentimente sincere si inaltatoare, acea inocenta deseori nedreptatita, dar mereu aprobata de audienta.
I se spune ca acum poate fi cine vrea ea. Dar nu vrea sa fie ea. Sa fie ea e sa fie indiferenta, sa fie cineva, asta e ceea ce vrea. Un joc structurat si mereu definit de un scop, de o morala, de un final.
E ciudat, pentru ca tot ce face, face in graba, iar cand ajunge la final ii pare rau ca se termina. E dornica mereu de pauze, iar cand e in pauza se plictiseste. Vrea sa fie singura, iar singura se simte singura si vrea sa fie inconjurata de prieteni. Poate pentru ca pe ea se stie deja prea bine, de-aia vrea roluri noi. Si-a pus o eticheta si i-au pus-o si altii. Un rol mai afirmant sau poate, de ce nu, anonim, aduce mereu un aer nou, o provocare, exact ceea ce ii da pofta de viata, atat ei cat si lor.
Oare nu se simte goala si superficiala? Oare chiar nu are nimic de oferit iar rolurile pe care le joaca ii aduc acel element interesant ce o face atragatoare?
Personajele pe care le imita sunt fictive, dar parca mai reale decat ea insasi.
Isi ia o sfoara si o arunca intr-o parte. Poate o apuca cineva, o mai trage de o mana, de un picior, ii mai zice sa faca ceva. Ii mai da o identitate, o poveste...
Avea la un moment dat un rol antrenant si de care era mandra, chiar se simtea bine in pielea personajului, credea ca s-a regasit in sfarsit intr-un rol, un rol ce putea sa si-l insuseasca permanent ca al ei, un rol ce intr-o zi nu o sa il mai joace, ci o sa il traiasca... dar regizorul a schimbat de teatru, si odata cu plecarea lui piesa a fost suspendata.
O urmaresc de ceva timp in starea ei... cateodata mi-e mila de ea, alteori ma enerveaza cu atitudinea ei infantila si incapatanata. De data asta ii intind o foarfeca. Poate ar trebui sa isi taie franghiile alea, sa nu o mai controleze nimeni niciodata. Si-ar pierde profesia, ar renunta la munca, ar ajunge singura pe noi meleaguri, doar ca acolo e problema: de ea singura ii e cel mai frica.
E naiva, evident. Ai zice ca ii lipseste o masura de stima de sine, niste scopuri si o identitate. Si totusi, nu plange, nu iti zice nimic, are o privire fara indicii de ce se afla dincolo de ea... chiar crede ca nimeni nu stie. Te enerveaza rasul ei smecher de parca le-ar sti pe toate si nu cere ajutor nimanui. Oare chiar e inconstienta?

You Might Also Like

2 comentarios:

  1. toti suntem marionete :) in cultura de consum

    ResponderEliminar
  2. si cand ne taiem atele nici nu stim cum sa traim liberi...

    ResponderEliminar