parerea mea...

jueves, febrero 04, 2010 yonneland 8 Comments

Natura, planete, sfinti, muzica, printi, fete, basme, tristete, poate viata, sau moarte, dezbateri, discursuri, credinte, frustrari… parca toate scrierile sunt la fel. Sau poate sunt eu monotona. Scriem ce trece pe langa noi, sau prin noi, sau pe langa altii, sau prin altii. Nu critic, doar observ.

M-am invatat sa nu ma mai las impresionata. Deja e involuntar. Nu resping, zic doar: s-ar putea sa fie si asa... nu pot sti sigur nimic. Trec pe langa de multe ori nepasatoare; desi sunt ocazii in care ceea ce citesc ma mai afecteaza inca vreo jumatate de ora dupa, sau poate o zi, sau doua. Dar „nici o minune nu tine mai mult de trei zile” asa zicea mama. Te obisnuiesti si cu binele si cu raul. Uneori e poate putin mai greu sa ne lasam obisnuiti.

Am aflat care sunt lucrurile fara de care nu pot trai in lumea asta: apa si hrana. .. a, da si somnul, era sa uit de somn :)) Mai gasesc necesare baia, hainele, epilatorul, lumina, caldura si inca altele... fara detalii. Poate am omis ceva esential, iarta-ma. Oricum, ideea e ca noi, ca oameni(nu o sa zic „animale”... nu ma simt), cam avem capacitatea sa ne adaptam. Ai ramas in somaj? Nu-i bine, dar supravietuiesti si asa; mananci la mama, la vecini. Te-a lasat iubitul... da, duca-se-n pace, tu ramai si inca respiri.

Cateodata ma-nerveaza sa fiu pozitiva. De fapt nu ma enerveaza ca sunt, ci ma enerveaza ca sunt perceputa gresit. Si, da, iar am ajuns la „defectul tau cel mai mare e ca te intereseaza prea mult ce spun ceilalti”, Maria mi-a zis asta, sustinuta de alti patru ochii aprobatori. Pana si cu asta m-am obisnuit.

Imi place sentimentul de siguranta, de a avea lucrurile sub control. Nu extrema in care vreau ca lucrurile sa se faca cum spun eu pentru ca doar asa e bine, ci siguranta ca lucrurile merg bine, atat pentru mine cat si pentru restul. Referitor la asta... ma vad deseori ipocrita... aham, iar fac marturisiri :)) de ce ipocrita? Pentru ca daca sunt pusa in fata unei situatii in care tu esti intr-o stare naspa (ex: ai picat un examen, esti deprimat/a, te-ai certat cu cineva, te vezi mic si neinsemnat... ) am tendinta sa te scot de acolo oricum ar fi... si pana ce nu imi vad munca realizata simt ca sunt parte din problema. Unde e ipocrizia? Dincoace, adica, se intampla de multe ori sa trec eu prin aceleasi faze, aproximativ, si sfaturile mele sa nu mi se mai para deloc valabile... „doctore, vindeca-te pe tine, si mai apoi pe ceilalti”. Sincer... stii ce ma scoate pe mine din starile alea? Nimic. Sunt atata de incapatanata sa nu ascult sfaturile sau invataturile incat le gasesc cotraargumente(copilaresc, nu? In loc sa accept sa fiu ajutata:-”) si cum ies atunci din stare? Nu stiu, pur si simplu se intampla... un gand nou, o alta perspectiva, un somn adanc, o cearta in argumente si apoi o constiinta ce imi zice ca gandesc prosteste. Aproape niciodata nu e aceeasi rezolvare. Dar pana acum mereu a fost rezolvare. 

Pana la urma toate trec, mai devreme sau mai tarziu, pana si viata. Am citit undeva ca viata e o boala cu transmitere sexuala... am ras... poate razi si tu, are umor. Nu pot sa ii atribui, totusi, acest apelativ vietii. Viata-i viata! Fiecare o are cum vine, si cum si-o influenteaza, si cum se relationeaza fata de ea. Nu le putem controla pe toate, dar eu incerc, in masura in care imi sta in putere, sa mi-o fac mai frumoasa, in ciuda tuturor curentelor filozofice care se lupta parca sa ma influenteze. Si odata cu mine, te-as lua si pe tine in a vedea partea pozitiva a lucrurilor. Sa zicem ca viata-i mizerabila si nenorocita... asta nu-i partea grea. Sa ma adaptez necazului si sa incerc sa il indrum inspre bine... gasesc asta reconfortant si deseori cu rezultate satisfacatoare.

Cam asa din unghiul meu... life´s good, amin!


You Might Also Like

8 comentarios:

  1. Nu sunt credincios, chiar daca nu am fost mereu asa...
    dar cuvintele si ideile de aici sunt foarte tonice, foarte fresh si raspund si eu la ele: Amin!

    ResponderEliminar
  2. pfuu Yonne...ma regasesc si eu prin multe din spusele tale;)) Mai ales in sentimentul de siguranta...Cateodata as vrea sa nu fiu asa, pentru ca de multe ori sunt prea multe "dureri de cap", prea mult stres, prea mult efort depus pentru ca eu sa am aceasta siguranta! De multe ori e bine asta, pentru ca atata fac pana ma asigur bine...si dupaceea chiar ies bine lucrurile pentru toata lumea. Si ma bucur atunci. Dar se intampla si cand nu iese atat de bine, si atunci apare dezamagirea!
    Dar accept provocarea, si o sa continui si mai mult sa vad partea pozitiva ale lucrurilor! Mersi de "parerea ta":)

    ResponderEliminar
  3. succes... si tie si mie:* si la cine se mai simte ;))

    ResponderEliminar
  4. legat de faptul ca toate trec, inclusiv entuziasmul sau interesul, am citit de curand ceva interesant:
    "Nu este deloc bine sa pastrezi o exaltare: este cel mai rau lucru pe care-l poti face. Lasa exaltarea sa treaca - las-o sa moara - prin perioada aceea de moarte poti trece la un interes mai linistit si la fericirea care urmeaza - atunci vei descoperi ca traiesti intr-o lume care iti ofera in permanenta noi emotii. Dar daca incerci sa-ti faci din exaltari un obicei si daca incerci sa le prelungesti in mod artificial, acestea vor slabi si se vor imputina, iar tu vei fi pentru tot restul vietii un om imbatranit, plictisit si deziluzionat."C.S.Lewis-Crestinismul redus la esente

    ResponderEliminar
  5. cred ca un lucru bun ce pot face e sa profit de mometele faine, fara sa le innegresc cu gandul ca vor trece, iar in momentele naspa sa ma centrez pe gandul ce vor trece :D
    "Lasa exaltarea sa treaca - las-o sa moara"... as zice mai degraba: nu lasa exaltarea sa treaca, bucura-te de ea atat timp cat ii tine termenul de valabilitate, iar cand a trecut las-o sa plece... din nou, parerea mea :)

    ResponderEliminar
  6. Da, bucura-te cat dureaza tocmai pentru ca stii ca va trece. Caci o exaltare nu tine la nesfarsit, natura ei e ca un val. Daca incerci sa pui valul tau intr-un acvariu, nu mai ai parte nici de el, nici de altele.

    ResponderEliminar