Lant vicios : libertate, alegeri, consecinte

lunes, diciembre 28, 2009 yonneland 5 Comments

De ce am impresia ca toate cuvintele care ma inconjoara, concretizate sau nu de fapt nu includ totalitatea actiunilor si conceptelor cu care sensul lor a fost inzestrat?

Esti liber sa fii extraordiar…pana la ce punct sau incepand de unde?

Pentru mine a fi extraordinar include idea de a fi liber. Ce inseamna sa fii extraordinar…? Dooh, evident, cuvantul nu necesita explicatie, dar mi se pare ciudat cum asa de multi vor sa fie extraordinari, sa fie unici, sa fie diferiti; de ce sa zic “voi”, cand poate mai potrivit e “noi” sau chiar “eu”.

Unicitatea, a fi extraordinar, a fi diferit... toate astea cer un pret, si nu ieftin. Astea includ izolare de multe ori, refulare, perseverenta, demnitate, lupta, neacceptare, curaj, critica...o, da, cata critica. Chiar nu suntem toti la fel, dar cati avem curajul sa fim diferiti, sa fim ca noi? Inainte sa ma avant sa dau raspunsuri analizez ceva: nu ma imbrac asa ca sa nu creada cutare... nu strig ca sa nu dau dovada de... nu imi iau masina aia ca sa nu par... de cate ori am curaj sa fiu dupa cum ma taie pe mine capul? Libera? Da, sunt libera... dar prietenii? Dar parintii? Dar responsabilitatile?Dar banii? Dar posibilitatile? Dar fizicul? Dar intelectualul? Astea nu imi limiteaza libertatea?

Cand aud cuvantul „libertate” mintea mea are un tablou deosebit infatisat in fata imaginatiei mele: un timp si spatiu in care pot sa aleg sa fac sau sa nu fac orice lucru mi-ar trece prin minte. Nu ma refer la a omorî pe cineva, sau a fura, sau alte fapte de tipul asta, ci ma refer la a pleca, la a veni, la a manca, la a plange, la a rade, la a ramane, la a dormi, la a munci, la a crede... Oare am eu libertate in manifestarile zilnice? De cine mi-e limitata si ingradita libertatea? Mai sunt eu libera?

Pentru un adolescent a fi liber inseamna dezlegare de la parinti de a sta pana tarziu afara, sau de a fuma, sau de a iubi; pentru cei inchisi, libertatea e eliberare din inchisoare, pentru minoritati e dreptul la afirmare, pentru mine sunt toate astea si mai mult.

In esenta omul a fost facut liber sa aleaga. Eu sunt libera sa aleg, dar sunt alegeri care nu stau in puterea mea sa le fac in orice moment si sunt libertati ce mi se ingaduie in schimbul unei plati... materiale, morale sau spirituale.

Dar orice domeniu de libertate aduce un lant de alegeri, iar alegerile cosecinte. Da, liberi suntem, dar consecintele sunt eu in stare sa le trag? Pentru ca de astea nu mai am libertatea sa ma lipsesc si orice incercare de a ma scapa de consecinte aduce un alt set de alegeri si alte consecinte ceva mai drastice decat cele anterioare, sau poate nu... Consecintele sunt cele care ne dau impresia de lipsa de libertate, si in lista de consecinte sunt multe temeri (despartire, ura, furt, moarte, saracie, singuratate, etc)

Sunt liber sa fiu liber... dar am curaj?

5 pareri:

oameni dupa care nu pot sa strig...

jueves, diciembre 24, 2009 yonneland 7 Comments

Am pierdut multe pana acum. Am pierdut bani, am pierdut telefoane, am pierdut acte, am pierdut carti, dar toate astea sunt nimic pe langa cea mai urata pierdere pentru mine: sa pierd oameni.

Imi aduc aminte de prima data cand am pierdut pe cineva, aveam vreo 7 ani… cand am auzit ca o sa dispara din viata mea am inceput sa plang, si atunci am luat-o la fuga, nu pentru ca asa am vazut in film, ci pentru ca asta am simtit. M-a ajuns sora mea din urma: “Ionela, nu ai ce face, nu sta in puterea noastra, nici macar in puterea ei. O sa plece, ce poti sa faci e sa accepti”. Idei mari pentru varsta aia… si am plans, ai am luat-o in brate, dar nu vroiam sa accept.

Cred ca din tot ceea ce mi se intampla de-a lungul vietii, cel mai greu mi-e sa accept ceea ce nu merge dupa cum mi-ar placea mie. Mi-e greu sa accept ca cineva nu e interesat in a vorbi cu mine, ca nu sunt preferata, ca nu sunt apreciata, ca nu ma iubeste, ca cei dragi o sa moara. Poate tine de orgoliu, poate tine de mandrie, poate tine doar de nevoia sociala a omului, dar doare… si nu stiu cum functioneaza acceptarea asta. Trebuie sa semnez un contract? Trebuie sa renunt la ceva? Trebuie sa merg undeva departe? Trebuie sa uit? Trebuie sa platesc?

Si stau atunci sa ma gandesc la ce a trebuit sa accept ultima data in ciuda vointei mele si incerc sa urmez aceiasi pasi, ca sa ajung la acelasi rezultat, si cred ca am uitat ce am acceptat, si ce nu am uitat pastreaza resentimente.

Mi-e frica de resentimente, mi-e frica sa trec pe strada pe langa cineva si sa intorc privirea in alta parte, si sa mi se puna un nod in gat. Nu vreau sa am resentimente, si pe care le am incerc sa le rezolv… atunci… care e reteta?

Ma confrunt de mult cu idea retetelor. Nu exista “12 pasi pentru o relatie fericita”, “7 pasi pentru autostima”; si totusi, ne vedem incercand fel si fel de retete pentru a ajunge la un rezultat tanjit. Ne punem reguli, ne fixam obiective, si ne tinem asa de strans de ele de parca ar fi solutia miraculoasa si salvatoare, si ajungem la o clipa in care suspinam susurand “nici asta n-a functionat”. Descurajati o luam de la capat, alte reguli, alte retete, alte rezultate.

“Poate vina esti tu ca un renunti”, “poate te implici prea mult”, “poate vezi lucrurile prea absolute”, “poate…”…da, poate… nimic sigur, nimic palpabil.

acum… … … cred ca o sa fie suisuri si coborasuri, intr-o zi o sa imi fie dor, in cealalta o sa cred ca mi-a trecut, apoi o sa ma surprind iarasi contempland amintiri, dupa care o sa ma condamn, apoi o sa mi se para o parere, pana cand intr-o zi o sa dispara de tot… de multe ori am vrut sa opresc timpul in loc, acum vreau sa ii dau vant sa treaca mai repede…

Nu pot sa nu cred ca va fi mai bine, sunt dependenta de speranta, si realitatea cu ale ei lovituri sper sa nu schimbe niciodata asta… sper doar sa nu vada atitudinea asta ca o provocare:-“

7 pareri:

aleg sa fiu ca mine

martes, diciembre 22, 2009 yonneland 3 Comments

Se cauta oameni amuzanti, puternici, frumosi optimisti pentru orice.

Nu se cauta oameni tristi, sensibili,vulnerabili pentru nimic.

Pentru ca nici unul nu suntem din prima categorie am vrea sa gasim oameni care nu sunt ca noi, ci care ar putea sa ne invete pe noi sa fim ca ei, ca singuri nu am putut sa ajungem la stadiul ala.

Ma vreau mereu puternica si pur si simplu nu vreau sa fiu de acord ca nu se poate. Nu accept! Nu ma bazez pe promisiunea nici pe exemplul nimanui...dar intreb si eu: de ce nu? De ce sa fie nevoie sa cad? Si mai mult...cine poate determina daca sunt jos sau sus? Care e obiectul ala de referinta fata de care sunt jos sau sus?

Dar stiu ca si eu la randul meu ma feresc. Nu vreau sa stie ceilalti ce gandesc, ce simt, ce vreau, ca sa nu ma considere vulnerabila. Hellãw... de ce? Toti suntem vulnerabili. Si care nu sunt, ii consideram oameni fara inima, fara suflet. Vreau eu sa fiu asa? Clar ca nu! Si atunci?

Da, vreau sa fiu amuzanta, vreau sa fiu si puternica, si frumoasa, dar nu vreau sa imi pierd inima si sa nu ma intristez, nu vreau sa fiu o insensibila, iar vulnerabilitatea...asta vreau sa fie chiar punctul meu forte. Nu ma intereseaza ca asa poate nu sunt „buna” de exemplu, „buna” pentru ca ceilalti sa se identifice cu mine; sunt „buna” pentru mine, si nu simt ca ma tradez pe mine, am pace cu mine, o pace care in tristete, sensibilitate si vulnerabilitate imi confirma ca sunt inca pe drumul cel reconfortant, drumul pe care vreau sa merg, drumul cel frumos. Pot sa renunt la toate astea! Dar atunci ce m-ar diferentia de o masina perfecta dar rece? O sa ma las sa iubesc si sa sufar, o sa ma las sa ma ard si sa ma topesc, o sa caut fericirea si o sa salt de bucurie cand o zaresc chiar din departare.
O sa ma las sa fiu om.

Vad prea multi oameni ce se inchid intr-o punga de plastic ferindu-se si de vant, si de ploaie, si de raceala, dar in acelsi timp nu pot simti caldura soarelui, nu pot auzi cantecul muntilor si nici nu pot mirosi petalele de trandafiri. Ce nu stiu ei e ca vantul mangaie, ploaia spala iar raceala ma invata sa ma iau singura in brate si sa caut sa ma incalzesc.

Dumnezeu m-a facut om, si asta e apogeul creatiei Lui... nu vreau sa fiu mai putin.

“Harul Meu iti este de ajuns; cãci puterea Mea in slabiciune este facuta desavarsita.” 2 Cor. 12:9

3 pareri:

Cu ochii inchisi...

viernes, diciembre 18, 2009 yonneland 2 Comments

Suntem doar noi doi. Singuri, fata in fata. Am vorbit multe despre Tine in ultima vreme. As putea spune ca Te cunosc. Cant despre Tine, ascult despre Tine, vorbesc despre Tine, citesc despre Tine, scriu despre Tine... dar in momentul asta sunt cu Tine. Si atunci cand raman singura cu Tine ma topesc, atunci ma desir in toate bucatelele pe care incerc de atatea ori sa le mentin intregi si lipite unele de altele cu scoci, cu sarma, cu ata... dar in prezenta Ta ieftiniturile astea se dizolva. Atunci raman langa Tine doar eu, fara nici o masca. Mi-e incomoda situatia asta pentru ca am auzit ca Tu ma cunosti, si nu stiu ce o sa imi zici. Mi-e frica sa nu taci si Tu. Mi-e frica sa nu fi indiferent si sa ma lasi sa plec asa cum am venit, pentru ca stiu ca nu voi fi la fel, voi fi si mai rau daca ma lasi sa plec fara sa imi zici nimic. Dar am citit pe usa de la intrare ca ma iubesti... asa cum sunt. Chiar asa cum sunt? Asa... cu inima lipita cu leocoplast? Cu parul incalcit si ud de atata alergat? Cu ochii rosi de plans dupa iluzii desarte? Cand nu doar ca sunt sfarsita, ci chiar si acum fug de Tine?

Nu pot sa ma uit la Tine, nu am curaj, nu indraznesc. Mi-e frica de privirea Ta, pentru ca am speranta ca e calda, dar daca ma uit la Tine si pana si privirea Ta e rece? Atunci chiar n-o sa mai pot. Atunci nici un atom din fiinta mea nu o sa se mai tina legat de celalalt. O sa ma imprastii in milioane de bucatele... sper doar ca atunci sa dispar, sa ajung intr-o stare de lipsire de simturi. Sa nu mi se imparta doar trupul iar sufletul sa continuie sa sangereze undeva in neant, ci sa dispara si el... pentru ca oricum e rupt, acum chiar e rupt... si inca tanjeste dupa o zi de inviorare, o zi de caldura, o zi de pace.

Dar mi-e frica si la asta sa sper. Daca am doar o zi de fericire... cum va fi prima secunda din clipa urmatoare? Oare nu un chin si mai sfasietor decat cel de dinainte? Decat sa doara azi si poimaine, mai bine azi si maine si poimaine.... sau mai bine deloc... o, cum tanjesc sa nu mai doara deloc, niciodata.

Si stau asa in fata Ta stiind ca desi nerostite, gandurile astea Tu le auzi. Nu stiu ce faci, nu stiu cum ma privesti, dar sper ca spre deosebire de toti ceilalti nu o sa ma lasi sa raman asa. Sper ca plansul meu pe Tine sa nu te lase rece, nu si pe Tine. Te rog....pe Tine sa nu te lase rece!!!

Fa sa nu mai doara! Te rog, Tata... fa sa nu mai doara. Poti sa ma certi dup-aia, dar acum nu, Te rog, acum nu, acum fa sa nu mai doara...

Am auzit ca Tu vindeci... Te rog, vindeca... am auzit ca Tu ierti, Te rog, iarta...am auzit ca Tu iubesti, Te rog: iubeste...

2 pareri:

"Dumnezeu a vazut ca toate erau bune" Gen 1:25

domingo, diciembre 13, 2009 yonneland 0 Comments

Rosu, alb, negru, verde, albastru...

Mare, mic, ingust, lung, larg, lat...

Aici, acolo, mai incolo, mai aproape...

Azi, maine, ieri, niciodata, mereu...

Rock, Hippie, Folk, Hip-Hop, clasic...

Ce sunt astea? Optiuni.

Obisnuiam sa cred ca trebuie sa alegi ceva si apoi sa ramai constant si fidel in alegere. Acum ma uit in urma si imi dau seama ca mereu am ales ceva si mai apoi altceva... mai mult, ca mereu ma simteam vinovata ca ma schimbam...

Azi nu mai cred asta, azi iar m-am schimbat, dar de data asta ma simt bine cu mine. Nu mai cred ca doar o optiune e valabila, nu mai cred in alb si negru. E mult, mult gri in amalgamul de zi cu zi pe care il numim in popor „viata”.
Suntem diferiti, multi si diferiti. De ce sa vreau sa fie toti ca mine? De ce sa vreau sa fiu ca toti?

O singura alegere trebuie sa fac si de care sa nu ma las, o singura alegere careia sa ii raman fidela toata viata: sa aleg sa cred in Dumnezeu si sa iubesc. In rest nu mi se cere nici sa judec, nici sa urasc, nici sa discriminez, nici sa anulez oportunitatile nimanui. Nu cu mine a inceput lumea si nu cu mine se termina. Nu o sa fiu de vina pentru Tzunami si nici pentru foametea din lume, la fel cum frumusetea rasaritului nu e datorita mie. Ce vreau sa spun cu asta? Cred ca....am crescut. De la fetita careia i se parea ca daca ea nu vede, lumea o sa ramana oarba, la cineva care accepta ca lumea are dreptul ei la libertate. Ca eu am dreptul la libertate. Pot critica, judeca si condamna, dar toate astea o sa ma ingradeasca pe mine, o sa ma transforme intr-o persoana neagreabila, un fel de baba de la etajul unu cu multe pisici si in capot, fiind enervata de zambetul copiiilor. Judecata ma distruge pe mine.

Astfel dar, fiecare sa aleaga ce vrea, la fel o sa fac si eu...de fapt in cealalta ordine: eu o sa aleg ce vreau, ceilalti sa se bucure si ei de dreptul asta.

Impresionant cum elibereaza sentimentul de libertate :D

"Sã vorbiti si sã lucrati ca niste oameni cari au sã fie judecati de o lege a libertatii: cãci judecata este fãrã milã pentru celce n`a avut milã; dar mila biruieste judecata." Iacov 2:12,13

0 pareri:

doar un alt fel de pom

miércoles, diciembre 09, 2009 yonneland 5 Comments

Nu toti suntem pomi mari si fructiferi, nu toti oferim poame bogate si suras pe fetele copiilor cand ne coacem fructele in razele soarelui. Eu sunt un alt fel de pom… un pom singuratic la margine de parc, un pom fara fructe. Copiii nu se grabesc sa sara pe crengile mele toamna si nu ma pot lauda cu compoturi in camarile unei devotate gospodine… nu sunt acel pom… sunt pomul care te racoreste sub frunzisul sau bogat in cele mai calduroase zile, sunt pomul sub care stau indragostitii toamna pentru ca nu isi scapa fructele in ei, sunt pomul care nu necesita mult deranj... pentru mine nu e nevoie de zi de cules… cand mie imi pica frunzele… sunt curat… si copiii nu se lovesc cand se joaca in picioarele goale prin plapuma de frunze lasata la umbra mea… iar iarna… sunt la fel ca ceilalti... cateodata… atunci cand doar doi indragostiti se incumeta intr-o zi insorita de ianuarie sa se plimbe prin parcul fara umbre… nici nu observa ca ar fi vreo diferenta intre mine si alti pomi… atunci inceteaza si rasetele… si tachinarile… Insa cel mai rau ma simt odata cu surasul calduros al soarelui… cand bratele mele inmuguresc, cand noua adiere nu imi mai cutremura trunchiul… atunci cand toti ceilalti pomi infloresc… eu tac, suspin si sufar in tacere... pentru ca eu… sterp ca un munte de sahara… eu nu ofer nici o speranta de rod... eu nu infloresc. Atunci ma doare… atunci m-as duce departe si m-as transforma intr-o cruce de lemn…